sâmbătă, 3 noiembrie 2012

"Atingerea umbrei", partea a II-a ("Academia Vampirilor", #3) de Richelle Mead - Recenzie

Am terminat-o acum două zile,dar numai weekend-ul îmi permite să fac recenzii.Dar,să revenim la treburile noastre.Ce-a mai făcut drăguţa noastră Rose,în ce peripeţii a mai intrat,de cine s-a mai îndrăgostit - sau nu -,ce descoperiri şocante a mai făcut,aflăm în această parte.
Încă din prima parte,Victor Dashkov a fost judecat şi acuzat la închisoare pe viaţă,deci totul revine la normal.Ca să fiu sinceră,"normal" nu se potriveşte deloc situaţiei lui Rose,care încă este bântuită de fantoma lui Mason cel trist.Doar că acesta nu este singurul care-i dă dureri de cap şi o face să pară,să se considere nebună,ci şi alte apariţii fantomatice,înspăimântătoare,care-i amintesc de trecut.Cu timpul Rose realizează că legătura ei cu lumea morţilor o face să vadă aceste apariţii,fiind atinsă de umbră.
Cu toate că pentru o perioadă Rose nu-l mai vede pe Mason şi că trece cu brio unul din testele sale,ea devine din ce în ce mai agresivă,nervoasă şi incontrolabilă.Adrian - acel cineva care a reuşit să-i ducă pe Rose,Lissa,Christian şi Eddie la proces -,îi explică că toată partea negativă a folosirii spiritului de către Lissa se transferă ei în mod involuntar,desigur,acesta fiind capabil să-i vadă aura cu ajutorul spiritului,exact şi el este la fel ca Lissa.

Singura problemă era că,de acum,trecuse în mine.
 
Cât despre Lissa,aceasta devine ţinta unui grup de moroi regali,care vor să exerseze,să practice mai exact puterea constrângerii.Aceştia,aflând că Lissa are acest dar,de a constrânge într-un mod mai deosebit ca ceilalţi,insistă să se alăture organizaţiei lor.Lissa le dă o şansă.Dar ducându-se la o singură întrunire a determinat consecinţe grave,atât pentru ea cât şi pentru membrii grupului,dar şi pentru Rose!

 Capul lui Jesse se smuci pe spate,iar sângele îi ţâşni din nas.Am auzit ţipătul Lissei,care-mi cerea să mă opresc,dar nu puteam.

Însă datorită lui Dimitri,încă cel care i-a furat inima lui Rose,aceasta se linişteşte.Pe lângă faptul că a oprit-o din a comite o crimă,Dimitri o duce în locul în care avea să se întâmple ceva  de neaşteptat.

Ceea ce aveam noi era iubirea.

Dar liniştea şi pacea nu au domnit mult,deoarece în timp ce Rose şi Dimitri se îndreptau către cămin,silueta ştearsă a lui Manson îşi făcu apariţia.De data aceasta,el vorbi,însă ceea ce a încercat el de atâta timp să o avertizeze pe Rose nu era deloc de bine.

-Ei...sosesc...

În scurt timp toată Academia era înconjurată de duşmanii moroilor şi dhampirilor.După, a urmat o luptă aprigă pe viaţă şi pe moarte,al cărei final avea să fie unul destul de pozitiv,dar nu şi pentru Rose.
Nu am de gând să vă spun mai mult deoarece vreau să vă las pe voi să aflaţi.Partea aceasta a fost total plină de surprize,mult mai bună ca prima.Sau poate că aşa a fost să fie de la bun început.Dar în această parte Richelle a reuşit să menţină suspansul,în ciuda faptului că abordat mai multe aspecte (iubirea dintre Rose şi Dimitri,iubirea lui Adrian pentru Rose,gelozia lui Christian şi relaţia sa cu Lissa,lupta cu strigoii etc.),care nu păreau toate prea promiţătoare,s-a dovedit în final a fi legate,fiecare având legătură cu cel puţin un alt aspect.Am numai cuvinte de laudă pentru această parte,mai ales pentru final.După ce citisem prima parte,mă întrebam ce legătură are conţinutul cu titlul?Niciuna.Dar partea a doua m-a lămurit complet.Sincer,şi descrierea de pe spatele cărţii mi se părea stupidă,fără nicio legătură,însă acum totul se leagă.Grozav sentiment! :) Credeam că Richelle avea să mă dezamăgească,dar nu a făcut-o.Sunt super-mega-curioasă să văd ce alte aspecte,subiecte ar mai putea aborda în următoarele părţi.Ah,de fapt este un subiect,foarte foarte important,pe care debea aştept să-l văd dezvoltat.

Nota mea: 5/5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!