vineri, 11 ianuarie 2013

"Clarobscur" de Pavao Pavličić - Recenzie

Cine ar fi crezut că prima mea carte citită pe anul acesta va fi una scrisă de un autor croat?! Am Clarobscur de Pavao Pavličić de la o fostă colegă de generală şi îi sunt super recunoscătoare că mi-a dat-o.
Clarobscur îl are în prim-plan pe Mihovil, un tânăr care locuieşte împreună cu Bunica lui în Zagreb, părinţii lui fiind decedaţi. Acesta descoperă că are un talent nemaiîntâlnit până acum: de a falsifica orice cu atâta precizie încât falsul nu se putea deosebi de original. Totul a început cu o bancnotă de cincizeci de dinari, iar la scurt timp putea falsifica mari opere de artă, cum ar fi cele ale lui Josip Račić sau cele ale lui Milivoj Uzelac.
Dar nu s-a oprit aici. Mihovil reuşeşte să falsifice documente importante, scrisori ale diferitelor persoanlităţi de seamă. Ba chiar acesta, în urma unui "experiment" a realizat că nu toate originalurile sunt originale, ci falsuri. Cum? Dacă documentul, pictura, scrisoarea şi aşa mai departe putea fi falsificată de Mihovil, atunci era original, dar dacă nu, atunci evident că era neautentic.

Cu timpul devine din ce în ce mai popular şi vestit pentru falsurile lui, dar odată cu faima vin şi problemele. Oamenii îl opresc pe stradă, se adună în jurul lui, îi propun să lucreze pentru ei. Unii chiar ajung să-l ameninţe că va regreta dacă nu acceptă propunerea lor de colaborare. Dar Mihovil rămâne acelaşi. Nu acceptă propunerea nimănui şi continuă să-şi vadă de treabă. Ajunge atât de bun la falsificat încât reuşeşte chiar să creeze o floare identică cu cea a Bunicii doar din nişte rămăşite şi substanţe chimice. Curând Mihovil are să devină mai celebru ca niciodată. Încep să se strângă discipolii care vor să-l urmeze, să înveţe de la el privindu-l ca pe-un fel de trimis al lui Dumnezeu. Dar, de asemenea, încep să se strângă şi cei care vor să-l elimine pe Mihovil considerându-l un pericol social. Acesta ştia că vor veni după el, aşa că şi-a ticluit un plan. Iar acea zi a sosit. Şi-a luat la revedere de la scumpa lui Bunică, de la prietenul lui drag, Zoran, iar când miliţia a venit s-a falsificat pe el însuşi, adică a căpătat o nouă înfăţişare. Acum pe Mihovil îl chema Bartol Mihetec şi era un tip mic de statură,rotofei, la vreo cincizeci de ani. Nu a părăsit Zagrebul, pentru că asta ar fi însemnat să o părăsească pe Bunica.
Pe parcursul acestei călătorii Mihovil a fost nevoit să renunţe la prima lui iubire, Dina, la momentele plăcute petrecute alături de Bunica, la discuţiile cu Zoran, la o viaţă normală.

A fost o carte extrem de diferită de ceea ce am citit până acum. Nu am mai întâlnit acest mod genial de a îmbina realismul cu fantasticul. La începutul cărţii m-am gândit că ar fi vorba despre viaţa banală a unui pictor al cărui talent este neînţeles. Aproape de mijlocul ei am crezut că e vorba de viaţa unui falsificator notoriu, dar doar atât. Ei bine, finalul m-a convins că această carte are în prim-plan nu orice falsificator, ci cel mai bun falsificator din toate timpurile, înzestrat cu o putere supranaturală.

Iată un citat din carte care mi-a plăcut enorm:
Păcatul e întotdeauna dulce şi creează un sentiment de mulţumire, cel puţin la început.


Nota mea: 5/5

Un comentariu:

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!