joi, 14 februarie 2013

Everything's... not ok.

Mereu am avut tendinţa (dorinţa) de a vedea în cei din jurul meu mai mult decât nişte oameni agreabili. Mi i-am imaginat pe punctul de a păşi pragul perfecţiunii, de a fi mai presus de tipar. Şi am tot sperat că vor păşi, că se vor avânta. Dar nu a fost decât o fantezie, o fantezie devenită drogul existenţei mele liniştite. Iar realitatea dură, haină mi-a tras o serie de palme peste faţă. Şi m-am trezit. Am fost năucită o vreme, aşa că m-am adâncit într-o hibernare meditativă. Am privit cu ochi realişti persoanele din jurul meu. Şi m-am convins. Nimeni nu e perfect. Unii nu sunt nici măcar plăcuţi. Dar eu nu am văzut, am trăit cu speranţa. Am încercat să mă schimb şi am încercat să-i schimb şi pe ceilalţi. Iar acum mi-am dat seama că nu e cu putinţă şi că dacă aş fi luat în seamă semnele primite, nu m-aş mai fi înecat într-un vis stupid. Şi totuşi, a fost frumos cât a durat: să simt că pot avea încredere, că viaţa este roz.

Linguşeli. Minciuni. Indiferenţă. Cecitate. Egoism. Acestea sunt cuvintele care caracterizează omul.

3 comentarii:

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!