vineri, 1 martie 2013

Hallo, Frühling !

Ce bucurie, ce euforie! Cu câtă nerăbdare am aşteptat minunatul anotimp de primăvară! Cu toate că e abia 1 martie, am şi început să arunc cât colo hainele mai grosuţe. Ei bine, am terminat Cazul pelican de John Grisham. Recenzia o voi face weekend-ul acesta, cel mai probabil duminică deoarece mâine am o zi plină de planuri: trebuie să fac curăţenie, măcar o parte din teme, să mă "gătesc" oleacă după care să o zbughesc alături de sora mea la o activitate de voluntariat desfăşurată de la ora 9:00 într-o discotecă. Ştiu, ştiu, vă întrebaţi de ce se desfăşoară un asemenea eveniment într-un asemenea loc. Ei bine, în asta constă acest proiect imens, iar mie mi se pare o idee bună. Va fi ceva frumos. Avem tricouri şi şepci inscripţionate, tot tacâmul.

Azi am dat mărţişoare celor trei colegi ai mei, profesorilor şi profesoarelor, părinţilor mei, bunicii mele şi unchiului meu. Şi chiar dacă nu au fost create de mine, au avut acelaşi impact emoţional, ceea ce mă bucură enorm. E un sentiment cu adevărat divin să vezi că persoana căreia i-ai dat mărţişorul chiar se bucură de el. Ei bine, eu consider că simbolistica mărţişorului e la fel de importantă ca faptul că e sau nu creată de noi. Acel obiect pe care îl oferim trebuie să aibă o anumită semnificaţie, o însemnătate deosebită, diferită, să amintească de un moment special, important. Astfel arătăm cât de mult ţinem la acea persoană.

Îmi place primăvara, foarte mult! Cred că acest lucru se datorează faptului că sunt născută în mai. Dar nu numai de-asta. Ador primăvara pentru simplul fapt că natura reînvie. Nu ştiu, mi se pare ceva magic!

Eu vă doresc o primăvară fabuloasă, plină de bucurii şi împliniri! Şi un weekend asemeni :D.


Un comentariu:

  1. Ce acţiune drăguţă! Spor la lucru pe mâine!
    Şi eu sunt de părere că mărţişorul pe care îl oferim trebuie să aibă o anumită semnificaţie sau legătură cu persoana vizată, altfel nu e decât un atl mărţişor dintr-o duzină.
    Îţi doresc să ai parte de o primăvară minunată, Bia! :*

    RăspundețiȘtergere

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!