joi, 2 mai 2013

Azi, 2 mai...

... se împlinesc 15 ani de când mama mi-a dat naştere, de când exist. E ciudat când stai să te gândeşti că în urmă cu x ani ai văzut pentru prima oară lumina zilei.
Nu regret nimic de până acum. Am atât amintiri plăcute cât şi amintiri mai greu de digerat, dar din care am învăţat o mulţime. Şi totuşi... parcă nu aş vrea să mai cresc, aş vrea să rămân exact aşa cum sunt. Sau nu, să mai dau câţiva ani înapoi, câţiva ani buni. Mi-ar plăcea să am din nou acea vârstă la care principala-mi grijă era să ajung acasă la timp ca să mă uit la Scooby-Doo.
Desenele animate mi-au încântat copilăria cât se poate de mult. Era frumos pe atunci... Eram prietenă cu toată lumea, nu tânjeam după o best friend doar a mea. Îmi ocupam timpul numai cu ceea ce-mi făcea plăcere, nu cu fel de fel de activităţi istovitoare, mai ales din punct de vedere psihic... Şi poate nu aveam toate jucăriile din lume şi nici nu ştiam toate jocurile posibile, dar... Ah, ce viaţă roz duceam!
E greu să priveşti înainte când ai atâtea amintiri care te trag înapoi. Mi-ar plăcea să fiu genul de persoană care să trăiască exclusiv pentru prezent şi viitor, dar nu sunt. Dar hei, aşa m-am născut şi aşa voi fi mereu, şi, sincer, nu regret lucrul acesta. Fiecare om are un destin, iar eu îl accept pe-al meu.

Sper că nu a fost o postare prea melancolică, chiar dacă mă simt într-o oarecare măsură în acest mod. :)
Trecerea timpului este, într-adevăr, o temă care ne întristează. Dar, chiar dacă anii trec, ştiu că blogul acesta va rămâne neschimbat, mai puţin din punct de vedere al aspectului. După cum vedeţi, l-am modificat. Mi-am zis să fac o schimbare cu ocazia zilei mele de naştere.

Vă las cu o melodie foarte frumoasă şi relaxantă:


Lots of hugs! \^o^/

4 comentarii:

  1. La mulți ani, Bianca! Să fii iubită și sănătoasă și să ai parte de tot ce-ți dorește inima! :*

    Într-adevăr, am avut parte de o copilărie minunată. Păcat că nu putem păstra toate sentimentele frumoase de atunci. Cum spune și melodia... let us die young or let us live forever.

    RăspundețiȘtergere

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!