luni, 1 iulie 2013

"Femeia în negru" de Susan Hill - Recenzie

Hello! Cum v-aţi descurcat la română, dragi absolvenţi de liceu? Sper că mai bine decât se descurcă soarele cu strecuratul printre nori. Cei care au terminat a opta au luat şi ei vacanţă, numai voi aţi mai rămas cu stresul pe cap. Succes şi la următoarele două şi să veniţi cu veşti bune! ^^
Now, let us return tu our sheep.

Susan Hill (n. 1942) este o prolifică autoare de romane, povestiri, cărţi pentru copii, lucrări de non-ficţiune şi piese de teatru. Scrierile sale au fost distinse cu premiile Whitbread, Somerset Maugham şi Mail on Sunday/John Llewellyn Rhys, fiind apreciate de critică, multe dintre ele atingând statutul de bestseller: King of the Castle, The Bird of Night, The Albatross, Mrs de Winter (continuare a romanului Rebecca de Daphne du Maurier). În 1972, Susan Hill a primit titlul de Fellow of the Royal Society of Literature.

Femeia în negru, o poveste cu fantome plasată în epoca victoriană, este unul dintre cele mai cunoscute ale scriitoarei britanice Susan Hill. A fost adaptată pentru scenă în 1989 şi continuă să se joace cu succes în West End-ul londonez, ca şi pe scenele a numeroase teatre din întreaga lume. Pe baza acestui roman, în anul 2012, s-a creat şi filmul cu acelaşi nume, cu Daniel Radcliffe în rolul principal.

O excelentă poveste cu stafii... de o stranietate superbă... o lectură fascinantă.
                                                      - Evening Standard


Rezumat:

Romanul îl are în prim-plan pe Arthur Kipps, un tânar avocat, ce este trimis de şeful lui, domnul Bentley, să participe la înmormântarea singurului locatar al Casei din Mlaştina Ţiparului, doamna Drablow. Acesta este nevoit, de asemenea, să petreacă ceva timp în casa ce veghează asupra smârcurilor cu apă sărată, bătute de vânt şi aflate de cealaltă parte a Digului celor Nouă Vieţi, pentru a inventaria toate actele şi documentele decedatei.

Supranaturalul îşi face simţită prezenţa începând cu scena înmormântării, cu toate că atmosfera ostilă, misterioasă şi înfricoşătoare se simte încă din timpul călătoriei cu trenul. La scurt timp, în urma unor întâmplări care sfidează legile normalului şi care îţi face părul măciucă, Arthur îşi dă seama că femeia palidă, înveşmântată toată în negru, pe care a văzut-o prima dată la înmormântare, nu are nici pe departe intenţii bune, ba din contra, planurile ei au cuprins şi vor cuprinde mereu cele mai negre gânduri. Avocatul află din scrisorile descoperite prin dulapurile doamnei Drablow că spiritul răzbunător ce bântuite Crythin Gifford aparţine lui Jennet Humfrye, care, neavând de ales, şi-a cedat băieţelul surorii ei, Alice Drablow.
Într-o zi însă, copilul, cu tot cu şaretă, vizitiu şi bonă, este înghiţit de nisipurile mlaştinii. Jennet înnebuneşte, iar la scurt timp moare.

Ei bine, din acea zi, femeia în negru bântuie Crythin Gifford, iar dacă vreunul dintre săteni o vede un blestem crunt cade asupra lor: un copil moare în circumstanţe violente şi ciudate.

Un eveniment din urmă îl determină pe Arthur să-şi ia tălpăşiţa înapoi la Londra. Finalul este unul epic, care demonstrează că nimeni nu scapă de blestemul femeii în negru.

Părerea mea:
   
Îmi amintesc cât de fericită am fost când am văzut cartea aceasta în mâinile mele. Ma-mă, mi-am dorit-o chiar foarte mult! Şi nu degeaba. Văzusem filmul, cel cu Daniel Radcliffe, şi-mi plăcuse enorm. Însă vă sfătuiesc să citiţi mai întâi cartea şi după să vizionaţi filmul. Eu, din păcate, nu ştiam pe vremea aceea de carte.

Ei bine, aş putea spune că am descoperit - în sfârşit - un film care să-mi placă în aceeaşi măsură în care îmi place cartea după care a fost făcut. Cu toate că a schimbat câteva aspecte legate de personajul lui Arthur şi de final, a reuşit cu brio să păstreze atmosfera şi personajul femeii în negru. Ceea ce vreau să spun este că, spre deosebire de alte ecranizări, aceasta nu permis să se piardă elementele esenţiale.

Revenind la carte, cred că se putea şi mai bine. Consider că acţiunea a fost cam grăbită sau ar mai fi putut fi completată, fapt dovedit şi prin numărul relativ mic de pagini. Lucrul acesta a influenţat, din păcate, şi impactul anumitor momente asupra mea. Nu prea pot spune că am avut sentimentul acela de groază, numai rareori. Ideea e că trecea cam repede de la o secvenţă la altă, nepermiţându-mi să le "diger" şi să intru în atmosfera lor îndeajuns de bine.

Dar bulinele roşii compensează cu mult remarca făcută mai sus. Mi-a plăcut mult ideea de povestire în ramă. Da, cred că e bine să ştiţi că tot ceea ce am povestit mai sus este narat de Arthur Kipps cel mai în vârstă. Îmi surâde ideea povestirii în ramă deoarece îmi place să ştiu ce se întâmplă cu un personaj şi după ce întreaga acţiune s-a încheiat. Subiectul este de nota zece. Mi-a plăcut şi modul în care atmosfera a căpătat nuanţe gotice. Ce apreciez cel mai mult la această carte este caracterul ei înşelător. Susan Hill a reuşit să mă inducă în eroare de câteva ori. Spre exemplu, atunci când eu mă aşteptam mai puţin, femeia în negru - sau mai ştiu eu ce alt fenomen bizar - îşi făcea apariţia. Desigur că au fost şi situaţii în care eram aproape sigură că ceva fenomenal se va întâmpla, şi în realitate nu se întâmpla nimic. Un exemplu concret este chiar finalul.

Citate:

Era îmbrăcată în negrul cel mai închis, în stilul doliului complet, care nu prea mai era la modă (...). Într-adevăr, era clar că hainele fuseseră scoase din vreun cufăr sau şifonier vechi, deoarece negrul era un pic spălăcit...

Am avut o senzaţie ciudată, de emoţie amestecată cu nelinişte... n-aş putea preciza exact ce anume. Fără îndoială, am simţit singurătate deoarece, în ciuda prezenţei lui Keckwick cel tăcut şi a poneiului lăţos şi cafeniu, mă simţeam chiar singur, în faţa casei dezolante şi nelocuite.

Acum, în timp ce mă holbam la ea până mă dureau ochii în orbite, surprins şi uluit de prezenţa ei, am văzut că pe faţă chiar i se citea ceva. Vorbele nu pot exprima exact ce am văzut, dar era o expresie pe care aş putea s-o descriu doar ca fiind de o răutate extraordinară, de necrezut (...).

Nota mea: 4,5/5 (Goodreads - 4)

6 comentarii:

  1. frumoasa recenzie. Eu am vazut doar filmul.:(

    RăspundețiȘtergere
  2. și eu știu doar filmul, acum am descoperit și cartea care nu e scumpă deloc. Următoarea pe lista mea de lecturi! Mulțumesc frumos!
    O zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar nu e scumpă.:)
      Lectură plăcută! ^^

      Ștergere
  3. Am citit si eu cartea si mi-a palcut. te tine in suspans si te baga in sperieti :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e o lectură scurtă ce merită citită şi chiar recitită :D.

      Ștergere

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!