marți, 20 august 2013

"The Perks of Being a Wallflower" (film) - Recenzie


Acesta este primul film pe care l-am vizionat de când a început vacanţa. Socking, I know. Probabil cel mai mulţi dintre voi l-aţi văzut deja. Eu sunt mai în urmă cu filmele :) .

Sinopsis:

Filmul, care are la bază cartea cu acelaşi titlu, scrisă de Stephen Chbosky, urmăreşte povestea lui Charlie (Logan Lerman), un adolescent din anii '90 timid, retras, aflat în primul an de liceu. Având un trecut cu amintiri dureroase, Charlie reuşeşte cu greu să lege două cuvinte cu vreo cineva. Dar reuşeşte, asta e ideea. Viaţa lui de boboc chinuit se schimbă complet când devine prieten cu Sam (Emma Watson) şi Patrick (Ezra Miller), elevi în ultimul an de liceu. Charlie, prin intermediul celor doi fraţi vitregi (Sam şi Patrick), ajunge să cunoască persoane noi şi să experimenteze senzaţii necunoscute pentru el până atunci. Însă trecutul îl ajunge din urmă. Amintiri chinuitoare îl îndeamnă să ia o decizie cumplită. Dar nu se încheie aici. Charlie este un adolescent introvertit dar puternic, iar cu puţin sau mai mult ajutor reuşeşte să treacă peste orice impas.


Părerea mea:

Ştiu că voi face un roman despre ce mi-a plăcut şi ce nu mi-a plăcut la acest film, aşa că vă spun de la bun început: e un film grozav pentru elevii de liceu, indiferent de numărul clasei.

Printre lucrurile care mi-au plăcut se numără personajele. Au fost foarte bine conturate, poate dacă ar fi fost puţin mai lung filmul, ele ar fi fost de-a dreptul perfecte. Fiecare reprezintă un anume tip de adolescent, ceea ce ne oferă o gamă largă, din care ne putem alege un exponent.

Trio-ul format din Charlie, Sam şi Patrick e absolut grozav. Înainte să vizionez filmul credeam, după copertă, că Patrick este cel care va sta în calea relaţiei dintre Charlie şi Sam. Dar, mamă, ce m-am înşelat! :D Şi chiar mă bucur... Fiecare dintre aceste trei personaje are trăsăturile lui specifice, calităţile şi defectele care îl fac atât de special. De actori nici nu mai are rost să spun. Au jucat impecabil. Nu mă aşteptam ca Emma şi Logan să interpreteze acest roluri atât de bine. Pe Emma nu am văzut-o jucând, evident, decât în Harry Potter iar pe Logan în Percy Jackson.


Despre cum a evoluat relaţia dintre protagonist şi Sam nu prea ştiu ce să spun. Au fost anumite momente în care aproape că îmi dădeau lacrimile de emoţii, însă relaţia lor în sine şi evoluţia ei nu au venit cu aproape nimic nou.
 

Povestea şi mesajele ei sunt pur şi simplu... de neuitat. Acest lucru vreau să-l luaţi în considerare. Am reuşit să pătrund în mintea şi sufletele personajelor cu o uşurinţă surprinzătoare. Ajunsesem oarecum dependentă de starea lor. Mai ales de cea a lui Charlie. Pur şi simplu nu suportam să-l văd trist, asta, cred, pentru că îl înţelegeam şi doream să fie fericit. Cred că talentul actorilor are şi el un rol important de jucat.
Oh, ce am apreciat, poate, cel mai mult: coloana sonoră. Superbă, atât vă spun.

Notă: 4,5/5

Citate:

Acceptăm dragostea pe care credem că o merităm.

Lucrurile se schimbă. Şi prietenii pleacă, te părăsesc. Şi viaţa nu se opreşte în loc pentru nimeni.

Câteodată este mult mai ușor să nu știi unele lucruri.

Ştiu că noi toţi vom deveni cineva - noi toţi vom deveni fotografii vechi şi vom deveni mama sau tatăl cuiva. Chiar acum, aceste momente nu sunt poveşti, asta se întâmplă. Sunt aici şi mă uit la ea. Şi e atât de frumoasă.

Vizionare plăcută! :)

7 comentarii:

  1. Frumoasă cronică de film! Aș vrea și eu să îl urmăresc, dar cred că voi aștepta până fac rost de carte mai întâi. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. M-ai făcut curioasă. Pare foarte interesant iar argumentele tale sunt solide. Apropo, sunt o fană a filmelor :o3
    Îți iubesc blogul! ^^

    RăspundețiȘtergere
  3. Oh, si eu vreau sa-l vad de mult. Nu stiam ca e asa de bun, dar acum chiar ca imi rezerv sambata asta pentru el. Am auzit ca e si carte...dar, mnu stiu daca merita. :-? Ce crezi?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Emm, aww, mulţumesc! :o3

    @Clara, da, este şi carte. Eu, din păcate, nu am reuşit să fac rost de ea. Dacă tu poţi face rost de ea, te sfătuiesc să o citeşti şi după să vizionezi filmul ^^. Spor! :D

    RăspundețiȘtergere
  5. filmul mi-a placut la disperare, si recent am pus si mana pe carte <3 de-abia astept

    RăspundețiȘtergere
  6. @Iri, spor la citit! :D Abia aştept să-ţi aflu părerea :D.

    RăspundețiȘtergere

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!