duminică, 24 februarie 2013

Para-para-paradise...

Hallo, amigos! Ce mai faceţi? Ce aţi mai citit? Ce note aţi mai luat? Ce materii nu vă mai lasă noaptea să dormiţi?
Eu deocamdată mă descurc foarte bine,chiar dacă asta presupune ca timpul meu liber să fie aproape inexistent. Încă nu am aflat nota de la testul la germană, nici la engleză, nici la biologie şi nici la română! Deci am de patru ori mai multe emoţii. Dar voi trece cu bine. Aşa sper. Weekend-ul acesta am reuşit să ajung la zi cu Supernatural, The Vampire Diaries şi  Pretty Little Liars. Am ajuns pe la jumătatea cărţii Cazul pelican de John Grisham. E genială. Deocamdată nu am nimic de reproşat. Sincer, nici nu ştiu ce să mai scriu. Sunt aşa de neinspirată în momentul de faţă că nici mie nu-mi vine să cred.


Oh, gata! Am mai găsit un subiect: cred că aţi observat că blog'şorul meu e în "şantier" :). M-am gândit că ar fi cazul să mai fac câteva schimbări. Încă nu am terminat, sau cel puţin aşa cred :)). Probabil voi mai face câteva modificări, dar nu ştiu exact ce.
Hmm, ştiţi ce am constatat? Că o mare parte din cărţile scrise de John Grisham au fost ecranizate. După Firma a fost făcut un film în 1993, şi a mai fost făcut şi un serial în 2012. După Cazul pelican a fost făcut un film tot în 1993. Şi după primul roman al lui Grisham, ...Şi vremea e ca să ucizi a fost făcut un film în 1996. Şi sunt sigură că lista continuă.
În orice caz, nu mai are rost să vă mai plictisesc cu alte detalii. Vă las o melodie probabil anticipată de voi din titlu.

 

Să aveţi o săptămână fabuloasă! :)

marți, 19 februarie 2013

Another day of my life...


Hallo, Leute! Ce şmecherii mai puneţi la cale?
Azi am dat test la germană. Am făcut. Tot. Şi în mare parte bine. Am mai dat test la engleză. Huh, şi la ăsta am făcut tot, dar ptiu, a fost greu. La ora de istorie am fost luaţi în primire de o ascultare superbisimă! Să vedeţi cum s-a întâmplat: fiind prima oră şi cea de dinainte de testul la engleză, materie la care o ducem cam prost, era puţintică gălăgie în clasă, dar nu exagerat! Însă cum profesorul meu de istorie debea îţi dă voie să respiri, ne-a luat la ascultat. Şi a fost prăpăd pentru unii. Mda, s-a lăsat cu 4. La început nu am crezut că mă ascultă şi pe mine pentru că aveam deja două note. Dar când a ajuns la colega de dinaintea mea am început să tremur ca varga. Învăţasem, dar eu chiar am o problemă cu ascultările. Dar am spus totul perfect! Şi aşa am luat al treilea 10 la istorie. Hilar, cred că până la sfârşitul semestrului voi avea 10 note. Dar să vă mai spun ceva: când am dat să plec, profesorul - cu vocea lui anormal de groasă - îmi spune: "Materia de anul viitor e mai uşoară. Te duci la olimpiadă. Ai fost la vreuna anul ăsta?",iar eu am spus "Da, la română" "Bun. Româna merge foarte bine cu istoria, iar tu înveţi oră de oră, te exprimi frumos, scrii frumos." şi cu asta am tulit-o în bancă. Îmi place istoria, şi dacă materia va fi mai uşoară nu voi avea nimic de pierdut. Dar faza cu "scrii frumos" chiar m-a făcut să râd în sinea mea. Nu scriu frumos, scriu în aşa fel încât să se poată înţelege, dar am multe colege care scriu perfect!

Lăsând şcoala deoparte,mi-am luat de la bibliotecă Cazul pelican de John Grisham. Da, da, iar John Grisham. Doamne, vă vine să credeţi că jumătate din cărţile lui se află acolo? Prima oară când am descoperit autorul acesta mă tot gândeam dacă voi găsi cărţi scrise de el la bibliotecă, şi iată! sunt din belşug! Şi mă apuc de ea chiar în seara aceasta!
Oh, iată că am deviat de la scopul iniţial al postării. Am câteva întrebari: aţi spus cuiva despre blogul vostru?Dacă da, cui? Dacă nu, o veţi face vreodată? Chiar mă frământă lucrurile astea. Eu i-am spus surorii mele, dar a fost ceva "în treacăt" şi nu îl vizitează prea des. Nu mă deranjează.

Să aveţi o săptămână genială! :)

duminică, 17 februarie 2013

"Cele tre1spr3zece motive" de Jay Asher - Recenzie

Nu poţi opri viitorul
Nu te poţi întoarce în trecut
Poţi afla secretul doar
...apăsând butonul <<Play>>


 Din când în când, dai peste o carte pe care nu ţi-o poţi scoate din minte... <<Cele treisprezece motive>> este una dintre acele cărţi şi numărul unu pe lista mea de lecturi obligatorii. - Ellen 
 Hopkins

Rezumat:

Clay Jensen găseşte un colet de dimensiunile unei cutii de pantofi stând sprijinit de uşa de la intrare. În această cutie de pantofi se află şapte casete audio, fiecare faţă fiind numerotată într-un colţ cu lac de unghii. Unu şi doi pe prima casetă, trei şi patru pe următoarea, cinci şi şase şi aşa mai departe. Doar ultima casetă are numai o faţă numerotată... cu numărul treisprezece.

Ascultând prima casetă, Clay îi reaude vocea Hannei Baker, o fată de care fusese îndrăgostit, care s-a sinucis în urmă cu câteva zile, se pare, din treisprezece motive. Acesta află că oricine primeşte casetele este unul din motive, unul din acei oameni care au împins-o pe Hannah în pragul disperării. 

Casetele astea nu au ce căuta aici. La mine. Trebuie să fie o greşeală. Sau o glumă macabră. Acestea au fost primele gânduri care i-au trecut prin minte lui Clay, dar cu cât se apropie mai mult de ultima casetă îşi dă seama că întrebarea Eu ce caut pe listă? nu-şi are rostul şi că persoanele care îl înconjoară ascund nişte secrete murdare. Într-un final, adolescentul ajunge să se simtă vinovat de soarta Hannei, de faptul că nu i-a fost alături, că nu a împiedicat-o din a-şi pune capăt zilelor.

Părerea mea:

Nu a fost o carte genială, cu o acţiune antrenantă, cu personaje palpitante. A fost simplă, mai ales din punct de vedere al modului de scriere, dar a fost profundă. A săpat adânc în sufletul meu şi m-a lăsat o vreme pe gânduri.

Mereu am fost atentă la cuvintele pe care le spun şi la faptele pe care le fac, dar cartea aceasta mi-a atras atenţia că nu sunt îndeajuns, că şi cele mai mici greşeli pot duce la o catastrofă. Unii pot considera motivele cam banale, aşa am crezut şi eu la început. Însă când am văzut că se tot adună am simţit un oarecare gol în stomac.

Oare ce aş fi făcut dacă aş fi fost în locul Hannei? Ce aş fi făcut dacă aş fi fost în locul lui Clay? Oare am spus vreodată ceva care să determine o anumită persoană să se gândească la sinucidere? Sper că nu.

Dacă îmi amintesc bine, cineva numea Cele tre1spr3zece motive ca fiind un Roman al adolescentului miop american. Sunt în totalitate de acord cu această comparaţie. Ambele romane abordează tema adolescenţei, numai că din perioade diferite, ceea ce aduce şi alte câteva deosebiri. Dar, în principiu, se aseamănă destul de mult.

Mă bucur enorm că am citit cartea, chiar dacă la început aveam îndoieli. Cu toate că personajele nu sunt spectaculoase, acestea sunt imaginea adolescentului din ziua de azi, şi sunt sigură că v-aţi regăsi în sensibilitatea Hannei, sau chiar în disperarea lui Clay.

Nota mea: 4,5/5 (Goodreads - 4)

vineri, 15 februarie 2013

Boulevard of broken dreams...


Hallo, Freunde! Ce mai faceţi? Mă simt atât de ciudat. De parcă nu aş scrie pe blogul meu, de parcă aş fi nouă pe aici. Mă simt obosită. Mai mult psihic, dar şi fizic. Sincer, nu ştiu ce-i cu mine. Am o stare morbidă. Nu am chef de nimic. Cred că e din cauza "descoperirilor" mele (cei care au citit postarea anterioară cred că bănuiesc cam despre ce ar fi vorba). Simt...dezamăgire? Da, dezamăgire. Cred.

Ah, oricum, m-am plictisit să trăncănesc despre ceea ce simt.
Mai bine să spun ce-am mai citit. Asta mă înveseleşte. Am terminat Cele tre1spr3zece motive de Jay Asher şi... am să-i fac recenzia weekend-ul acesta. Am multe de spus. Anyway, astă seară mă delectez cu două episoade din The Vampire Diaries. Mna, nu prea mă dau în vânt după serialul ăsta, dar sor-mii îi place, şi în plus nu-mi stă în caracter să nu termin ceva de care m-am apucat. Mâine seară cu două din Pretty Little Liars, iar duminică cu două din Supernatural.Deci las ce-i mai bun la sfârşit. Nu m-am mai uitat la nimic de vreo două săptămâni şi îmi este aşa de dor.
Că tot veni vorba de dor, vreau să vină mai repede primăvara! Nu mai e chiar aşa de frig, dar nu vreau să mai văd zăpada pentru prea mult timp. Vreau să văd iarba crudă răsărind, să aud păsărelele revenind la cuiburile de odinioară, să miros parfumul florilor. Nu-i aşa că sună incredibil? Renaşterea naturii.

Vă las o melodie mai veche dar mirifică.


Să aveţi un weekend spectaculos! :)

joi, 14 februarie 2013

Everything's... not ok.

Mereu am avut tendinţa (dorinţa) de a vedea în cei din jurul meu mai mult decât nişte oameni agreabili. Mi i-am imaginat pe punctul de a păşi pragul perfecţiunii, de a fi mai presus de tipar. Şi am tot sperat că vor păşi, că se vor avânta. Dar nu a fost decât o fantezie, o fantezie devenită drogul existenţei mele liniştite. Iar realitatea dură, haină mi-a tras o serie de palme peste faţă. Şi m-am trezit. Am fost năucită o vreme, aşa că m-am adâncit într-o hibernare meditativă. Am privit cu ochi realişti persoanele din jurul meu. Şi m-am convins. Nimeni nu e perfect. Unii nu sunt nici măcar plăcuţi. Dar eu nu am văzut, am trăit cu speranţa. Am încercat să mă schimb şi am încercat să-i schimb şi pe ceilalţi. Iar acum mi-am dat seama că nu e cu putinţă şi că dacă aş fi luat în seamă semnele primite, nu m-aş mai fi înecat într-un vis stupid. Şi totuşi, a fost frumos cât a durat: să simt că pot avea încredere, că viaţa este roz.

Linguşeli. Minciuni. Indiferenţă. Cecitate. Egoism. Acestea sunt cuvintele care caracterizează omul.

duminică, 10 februarie 2013

"Sacrificiu final", partea a II-a ("Academia Vampirilor", #6) de Richelle Mead - Recenzie

Aşa cum v-am promis,iată recenzia ultimei părţi din ultimul volum din Academia Vampirilor de Richelle Mead .

Rezumat:

Partea anterioară s-a încheiat cu transformarea Sonyei înapoi în moroi. Într-un final, aceasta îi conduce la celălalt vlăstar al Dragomirilor. Cine este? Nu vă spun decât că e fată şi că a mai apărut până acum în carte. Aşadar, după câteva obstacole de care Rose s-a descotorosit de-a binelea, împreună cu Dimitri şi sora Lissei îşi fac apariţia la Curte. Odată ajunşi, aceştia nu ezită nicio clipă să dezvăluie descoperirea făcută, lucru care produce o mare vâlvă. Dar mulţumită Daniellei Ivashkov, mama lui Adrian, orice dubiu ar mai fi existat a dispărut:

- Eric Dragomir a avut într-adevăr o fiică nelegitimă (...). A vrut să rămână un secret şi a avut nevoie să se înfăptuiască anumite lucruri - lucruri pe care n-ar fi putut să le facă personal - care să-l ajute în acest scop.Eu am fost printre cele câteva persoane care l-au ajutat.

Şocant, no? Anyway, probabil vă întrebaţi cum de n-au sărit gardienii pe cei doi fugari încă de când au intrat în sală? Ei bine, cu ajutorul spiritului Sonyei, dar şi al lui Adrian. Dezvăluirea celuilalt vlăstar al familiei Dragomir s-a derulat cu succes. Acum nu mai rămânea decât să-şi dovedească nevinovăţia. Aşa că Rose şi-a scos brăţara fermecată de Sonya şi a spus numele ucigaşului Tatianei: Tasha Ozera, mătuşa lui Christian.
I know, I know, shocking. Desigur că aceasta nu şi-a recunoscut vina, însă fapta pe care avea să o comită în curând a incriminat-o. A încercat să o ucidă pe Lissa. A încercat pentru că, în loc să tragă în ea, a tras în Rose care s-a postat în faţa protejatei sale.
Nu a murit, că altfel nu ar mai fi avut cine să nareze. A fost salvată de propria-i putere şi tărie, nu de spirit sau cine ştie ce putere mistică. Finalul o surprinde pe Rose, alături de Dimitri, la ceremonia de încoronare a reginei Vasilisa Sabina Rhea Dragomir.

Ei bine, a fost o serie pe cinste! Am citit-o cu sufletul la gură şi m-am bucurat de fiecare volum. Cu toate că nu mă încântă prea mult finalul. A fost un pic cam forţat şi m-a lăsat cu multe întrebări: cu Sydney ce s-a întâmplat? dar cu Adrian? Ce va face acum că Rose a rămas cu Dimitri? o va urâ pentru tot restul vieţii? O va accepta Lissa vreodată pe sora ei? Cum se va descurca ca regină? Dar Christian? i se va vindeca vreodată rana provocată de mătuşa lui?
Aşa de multe întrebări. Nu ştiu ,nu sunt mulţumită de final. Mă aşteptam să fie mai grandios, cu mai multe detalii privind celelalte personaje. Poate sunt şi eu de vină. Poate m-am obişnuit cu happy-endurile fastuoase în care protagonistul se află în centrul atenţiei iar pacea şi fericirea se instalează pentru tot restul vieţii. Sau poate e doar melancolia provocată de terminarea unei serii nemaipomenite.

În orice caz, vă sfătuiesc să o citiţi şi să-i savuraţi personajele geniale şi acţiunea plină de suspans.

Nota mea: 4,5/5

sâmbătă, 9 februarie 2013

Dor de voi...


Hallo, meine Freunde! Profesoara de germană a ţinut morţiş să ne spună nişte cuvinte filosofice: "Exerciţiile pe care le facem la clasă nu sunt îndeajuns. Trebuie să o exersaţi zilnic, să ascultaţi muzică în germană, să vedeţi filme în germană." Deci, în momentul de faţă exersez. Adevărul este că mi-ar plăcea foarte - foarte mult să ştiu germana la perfecţie, e o limbă foarte interesantă. Dar nu am timp! Nu am timp! M-am săturat de cuvintele acestea 3.
Ghiciţi voi ce am făcut eu azi. Am fost trezită de insuportabila alarmă, m-am dichisit oleacă şi m-am dus la un liceu situat în celălalt capăt al oraşului pentru a da olimpiada la română. Şi a fost ok. Mult de scris, dar ok. Din păcate nu s-a nimerit tema familiei, pe care profesoara de română m-a tot sfătuit să o aprofundez, ci cea a adolescenţei. Dar chiar şi-aşa am folosit citate, mi-am valorificat lectura suplimentară şi nu în cele din urmă opiniile şi gândurile. Totuşi nu ştiu sigur dacă voi trece la judeţeană. Eu sper. Am venit acasă şi am trecut la teme. Am scris la fizică vreo două ore, ceva pur şi simplu abominabil pentru o elevă la ştiinţe sociale, încă oleacă la engleză şi germană, iar acum am finalizat ultimul exerciţiu din tema la latină.
Dar viaţa încă nu-i roz. Trebuie să mai fac fac un eseu la română şi să învăţ la istorie şi la terorizanta de biologie pentru că mă aşteaptă un test cât de curând.

Dar acum să vă povestesc o întâmplare mai hazlie petrecută chiar azi. Cum stăteam şi aşteptam să înceapă proba, am intrat în discuţie cu o altă boboacă din liceul meu, doar că ea e la mate-info intensiv engleză. La un moment dat mă întreabă dacă cunosc pe cineva din clasa ei, iar eu,cu o voce foarte calmă îi spun prenumele unui băiat pe care nu l-am văzut decât de vreo două ori şi care nici măcar nu ştie cum mă cheamă. Nu ştiu de ce am făcut-o. Pur şi simplu am rostit prenumele acela. Şi ea mi-a răspuns: "Da, de când te-am văzut mi-am dat eu seama că trebuie să ai o legătură cu D." Serios?! Vedeţi, asta se întâmplă când nu gândeşti de mai multe ori înainte să spui ceva. Când mi-am dat seama de adevăratul sens al întrebării ei şi de idiotul meu răspuns, m-am înroşit la faţă iar prin minte au început să-mi apară diverse scenarii îngrozitoare şi umilitoare. Nu îmi plac minciunile, iar eu tocmai spusesem una.
Dar hei, normal că am rezolvat-o şi pe asta! Şi am fost ajutată chiar de domnul... facebook! Mdea, ei bine, am observat că o am pe fata aceea la prieteni, aşa că nu am mai ezitat nicio clipă să-mi repar greşeala. Am întrebat-o cum i s-a părut subiectele, bla bla, iar într-un final îi spun "Apropo, ştii când m-ai întrebat azi dacă cunosc pe cineva de la tine din clasă şi eu ţi-am răspuns că da, pe D.? Am impresia că îl confund, dar ca să fiu sigură poţi să-mi spui numele de familie?" Şi mi l-a spus. Desigur că răspunsul meu a fost "Ah, l-am confundat. Hihi, scuze." Hilar, nu? Am scăpat de o minciună cu o alta. Altă posibilitate nu aveam. Nu mi-ar fi făcut "prea multă" plăcere să dau nas în nas cu ei, iar D. să se uite la mine ca la un extraterestru. Dar gata, problemă rezolvată!

Vreţi să vă mai spun ceva?... Îmi este aşa de dor de voi, de blog, de citit ore în şir, de făcut recenzii. Ah, că tot veni vorba: promit că mâine voi face recenzia părţii a doua din Sacrificiu final de Richelle Mead. Nu pot să vă mai ţin în suspans atâta. Încă nu am terminat Cele tre1spr3zece motive, ştiu, ruşine să-mi fie. Dar o voi termina cât de curând posibil, iar după aceea voi face o plimbărică până la drăguţa de bibliotecă.

Mulţumesc celor care au citit acest roman al adolescentei mioape :))!
Spor la citit şi la şcoală! \^o^/

duminică, 3 februarie 2013

"Avarul" de Molière - Recenzie


Am avut pentru şcoală de citit nişte piese de teatru, printre care şi Avarul de Molière. M-am decis să-i fac o recenzie deoarece mi-a plăcut foarte mult. Cartea am împrumutat-o de la o colegă şi arăta exact ca cea din stânga.

Anyway, personajele sunt:
Harpagon - tatăl lui Cleante şi al Elisei, îndrăgostit de Mariane
Cleante - fiul lui Harpagon, iubitul Marianei
Elise - fiica lui Harpagon, iubita lui Valere
Valere - fiul lui Anselme, iubitul Elisei


Mariane - iubita lui Cleante, cea pe care o iubeşte Harpagon şi fiica lui Anselme
Anselme - tatăl lui Valere şi al Marianei
Frosine - femeia peţitoare
Jupânul Jacques - bucătarul şi vizitiul lui Harpagon
Servitorii, comisarul şi secretarul său

Acţiunea se învârte în jurul lui Harpagon, un bărbat avar şi zgârcit, în jur de 60 de ani. Acesta doreşte să-şi vadă băiatul, Cleante, însurat cu o văduvă bogată, iar fiica, Elise, măritată cu Anselme, un bărbat mai în vârstă, care acceptă să o ia fără zestre. Iar el să se căsătorească cu Mariane. Totul ar fi în regulă dacă Elise nu ar fi îndrăgostită de Valere, care încearcă să se dea pe lângă tatăl ei pentru a-i spune adevărul şi dacă Cleante nu ar fi îndrăgostit de Mariane, ale cărei sentimente sunt reciproce.
Piesa de teatru culmină cu furarea casetei cu bani a lui Harpagon, suspectul fiind chiar Valere. În timp ce tatăl iubitei sale îl interoghează, acesta îşi dezvăluie sentimentele şi totodată identitatea. Mariane, fiind de faţă, îşi dă seama că Valere este fratele ei, iar Anselme, prezent de asemenea, îşi dă seama la rândul lui că aceştia sunt copiii lui de care a fost despărţit în urma unui naufragiu. Finalul, specific comediei, îl surprinde pe Harpagon care precizează că este de acord ca Cleante să se căsătorească cu Mariane, iar Elise cu Valere, numai cu condiţia să-i fie adusă caseta cu bani, să nu fie nevoit să ofere zestre şi să i se cumpere haine pentru nuntă.

Din toate piesele de teatru citite aceasta mi-a plăcut cel mai mult. M-a bucurat faptul că nu a fost greu de înţeles, replicile nu au fost întortocheate şi cu subînţelesuri iar La Fleche, valetul lui Cleante, mi s-a părut cel mai comic personaj. Dacă veţi avea vreodată două ore la dispoziţie, nu ezitaţi să o citiţi. :)

Nota mea: 5/5

vineri, 1 februarie 2013

Noutăţi în bibliotecă #10


Hello buddies, hello February! Ştiţi, prima variantă de titlul a acestei postări a fost "New Book + I really don't know", dar la scurt timp am realizat că hei, azi e prima zi din februarie! Deci am schimbat titlul instantaneu şi am "ciordelit" poza de mai sus de pe tumblr.
Ei bine... sunt frântă! Am avut sportul azi şi mi-am strâmbat corpul în toate felurile şi acum mă doare spatele groaznic. După ore, am zbughit-o la voluntariat şi am aterizat, într-un final, pe planeta Acasă pe la 
5 jumătate - 6.

Săptămâna aceasta am ieşit victorioasă! Am luat numai de zece, iupiii! Am renunţat la mult din timpul meu liber şi se pare că a meritat. Nu ştiu dacă e orgoliu, mândrie sau altceva, dar vreau să dovedesc faptul că pot. Pot să am media mai mare de 9,55! Pot să ajung procuror! Pot să dovedesc faptul că nu contează situaţia materială, şi nici condiţia socială, ci ceea ce ai în tărtăcuţă. Hihi, nu ştiu de când am gândurile acestea, dar mă fac să fiu foarte încrezătoare.

 






Acum, principalul motiv pentru care am făcut această postare: mi-am achiziţionat Cele tre1spr3zece motive de Jay Asher. Iupi-doo, iupi-doo, iupi-doo! Am făcut lucrul acesta cu câteva zile în urmă şi m-am şi apucat de ea. Nu am citit prea mult, dar deja am intrat în universul misterios al autorului.
Şi în cele din urmă, ultima veste: am terminat seria Academia Vampirilor odată cu partea a doua din Sacrificiu final.Cu toate că îmi vine să-mi vărs tristeţea, melancolia, dar şi bucuria, păstrez totul pentru recenzie.


Ah, eram să uit: am citit şi "Avarul" de Molière, o piesă de teatru genială, pur şi simpul genială! Îi voi face şi ei o recenzie, chiar merită!

Iar în seara aceasta mă "tratez" şi desfăt cu un episod din adoratul meu serial, Supernatural, unul din Pretty Little Liars şi unul din The Vampire Diaries. Un sfârşit de zi perfect, pe care îl aştept săptămână de săptămână cu multă nerăbdare.


Să aveţi un weekend minunat !