sâmbătă, 30 martie 2013

"Crimă şi pedeapsă" de Feodor M. Dostoievski - Recenzie


După aproape 3 săptămâni am terminat Crimă şi pedeapsă. Se putea şi mai repede, dar mulţi dintre profesori s-au năpustit asupra noastră cu teste şi ascultări. Contează că am terminat-o, iar acum pot să-i fac o super-recenzie! :)

Din câte m-am documentat Crimă şi pedeapsă este considerată una dintre cele mai importante creaţii ale lui Dostoievski, care a avut un impact mai mult decât considerabil asupra romancierilor din secolul al XX-lea .

Rezumat:

Romanul urmăreşte povestea lui Rodion Romanovici Raskolnikov, un tânăr care din cauza sărăciei renunţă la Universitatea de Drept din Petersburg. Mama şi sora lui, Pulheria Alexandrovna şi Avdotia Romanovna, trăiesc în aceeaşi mizerie, sperând totuşi la mai bine. Pe când acestea primesc ajutor din partea lui Lujin Piotr Petrovici, un egoist şi un cinic care o cere pe Dunia (Avdotia) în căsătorie, Raskolnikov ucide o cămătăreasă bătrână cu scopul de a o jefui. Lizaveta ajunge să fie şi ea ucisă, venind la sora ei chiar în momentul în care Rodion răscolea după bani şi bunuri. Pentru fostul student a fost un ceas de maximă intensitate, în care a fost nevoit să ia decizii instantanee.


Iar acesta reprezintă abia punctul de plecare al acţiunii. Apar personaje noi: Razumihin, prietenul lui Raskolnikov, tot fost student, Zametov,secretarul secţiei de poliţie, Svidrigailov, un bărbat văduv care şi-o doreşte cu orice preţ pe Dunia, Sonia Semionovna, fiica lui Marmeladov, cunoştinţă de-a lui Raskolnikov, toţi având un anumit impact asupra tânărului ucigaş.

Odată ce crima a fost înfăptuită Rodion cade într-o boală mai mult psihică decât fizică. Acesta ajunge să delireze, iar când Razumihin, mama şi sora lui îşi fac apariţia, îşi doreşte din tot sufletul să-şi ia tălpăşiţa, fiind total scârbit de prezenţa acestora. În acele momente singurătatea i se părea cea mai bună alternativă, aceasta fiind principalul motiv pentru care - de cele mai multe ori, în ciuda afecţiunii sale - pierdea ore întregi plimbându-se şi neştiind de sine.

Salvarea acestuia este chiar sentimentul nobil de iubire, dezvoltat faţă de Sonia Semiononva. Tânără credincioasă, sfioasă, umilă, orfană, din păcate, nevoită să-şi câştige banii prin metode mai puţin decente, aceasta îl ajută pe Rodion să ia deciziile corecte, fără a-l judeca sau a-l dojeni .

-Atunci n-ai să mă laşi, Sonia? zise uitându-se la ea aproape cu speranţă.
-Nu, nu, niciodată, nicăieri! strigă Sonia. Am să te urmez pretutindeni! O, Doamne!... Nefericita de 
 mine!... De ce, de ce nu te-am cunoscut înainte! De ce n-ai venit înainte? O, Doamne!


Părerea mea:

Aş spune că mi-a plăcut enorm, dar cred că v-aţi dat deja seama. A fost o operă pe care nu o voi uita în veci, care m-a uimit printr-o mulţime de aspecte şi scene.

Primul lucru ar fi mentalitatea lui Rodion, care până în ultimul moment a afirmat că el nu a ucis un om, ci un păduche, un principiu şi că a săvârşit o asemenea faptă pentru a-şi demonstra dacă are acest drept.
Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam ca iubirea să fie cea care îl va ghida spre drumul cel bun. Se pare că nu-l mai credeam capabil de iubire după atâtea frământări, după atâta mizerie, suferinţă şi scârbă.
Un personaj care m-a uimit complet este chiar Razumihin. În ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, acesta îi rămâne mai mult decât credincios prietenului său şi familiei acestuia. Ca să nu mai spun de replicile geniale pe care le trântea.

A fost o carte de excepţie! Personajele au fost atât de bine conturate, chiar dacă acţiunea îl avea în prim-plan pe Raskolnikov. Am pătruns în acţiune, am pătruns în mediul mizer al Petersburg-ului, am pătruns în mintea zdruncinată a protagonistului. Am simţit durere, compasiune, tristeţe, bucurie (mai rar), nedumerire, curiozitate, de toate!
Nu a fost o carte, a fost o experienţă de neuitat.

Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate...

Nota mea: 5/5

duminică, 17 martie 2013

Leapşa - Blogul blogurilor

Ralu a fost super drăguţă şi mi-a dat această leapşă interesantă :D .



Reguli:

1. Trebuie să pui poza de mai sus pe blogul tău.
2. Trebuie să răspunzi sincer la întrebările puse de mine.
3. După ce ai completat această leapșă, trebuie să faci și tu una nouă pentru cei la care vrei - blogurile nominalizate de tine la Blog of the year 2012 -; leapșa trebuie să conțină 7 întrebări.
4. Leapșa trebuie să o dai mai departe la minim 5 bloggeri.


Întrebările de la Ralu:

1. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?
Sincer, nu-mi mai amintesc cu exactitate. Probabil a fost Heidi de Johanna Spyri. Ştiu că o citeam alături de o bună prietenă şi eram aşa de încântate că citeam aceeaşi carte în acelaşi timp. Eram chiar comice :) .

2.De ce e blogul tău important pentru tine?
Ei bine, blogul meu e important pentru mine deoarece aici mă pot exprima liberă, pot împărtăşi cu nişte persoane minunate ceea ce mă face să zâmbesc, să mă simt bine. E ca un jurnal virtual, doar că e mai distractiv, interesant şi plăcut. Pot spune că blogul m-a ajutat să trec peste multe impasuri. Aici mă simt înţeleasă :) .

3.Ce carte te-a făcut cel mai mult să zâmbeşti? :)
Depinde în ce sens m-a făcut să zâmbesc. De exemplu cartea Moromeţii de Marin Preda m-a făcut să zâmbesc deoarece a fost foarte comică, prin limbaj în special. Cazul pelican de John Grisham m-a făcut să zâmbesc atât prin faptul că a avut câteva scene şi replici comice cât şi prin acţiunea foarte captivantă şi personajul principal.

4.În ce lume fictivă ai vrea să evadezi? (ex: Narnia, Hogwarts, Neverland... )
Categoric Hogwarts! E super-mega-extra aventuroasă, plină de evenimente, de lucruri interesante. Nu te poţi plictisi acolo :D .

5.Ce e mai plăcut de savurat în timpul lecturii? Ceaiul sau cafeaua?
Nu consum cafea, deci ceai. Dar eu de obicei nu mănânc sau beau nimic. Rareori beau un ceai :) .

6.Obişnuieşti să citeşti la şcoală/facultate/serviciu?
Da. Fiind la germană, ora o am marţi şi joi de la ora 7:00, deci în timpul orarului am două ore libere, cele de franceză începător. Chiar dacă mă supără faptul că sunt nevoită să mă trezesc devreme, mă bucur enorm de cele două ore în care pot citi.

7. Cu ce personaj literar crezi că te asemeni?
Hmmm, nu cred că din ceea ce am citit până acum este vreun personaj cu care să mă asemăn în totalitate. Dar pot spune că am câteva trăsături de-ale lui Darby Shaw din Cazul pelican :) .


Gata! :D Îi mulţumesc încă o dată Ralucăi pentru leapşă. Mereu mi-a făcut plăcere să completez una.
Nominalizările mele (ordinea e aleatorie): Sabryy AdryMonicaEEmy ♥ şi, dacă se poate returna, Ralu :) . Oh, orice doreşte să o completeze este invitatul meu! :D

 

Întrebările mele:

1. Ce carte a avut cel mai neaşteptat final?
2. Care este locaţia visurilor tale (Paris, Londra etc.. ) ?
3. Care este filmul/serialul tău preferat?
4. Ce apreciezi cel mai mult la o persoană?
5. Care a fost cartea care te-a surprins (în sens bun), impresionat cel mai mult?
6. Care sunt dulciurile tale preferate? :)
7. Ce părere ai despre legume?

Sper că vă plac întrebările :) .
 Adios! :)

joi, 14 martie 2013

Music is what feelings sound like...

De mult mi-am dorit să fac o asemenea postare. Una în care să vorbesc numai despre muzică.

Îmi amintesc de vremea când aveam vreo 8-9 ani. Pot spune că uram muzica. Eram (şi încă mai sunt) recalcitrantă, dar peste măsură. Mă deranja orice sunet "în plus", de aceea săraca soră-mea era nevoită să asculte numai atunci când nu eram eu prin preajmă. Ajunsesem chiar să ne certăm pe tema asta. Dar acum... acum simt că muzica face parte întru totul din fiinţa mea. Probabil e un alt mod prin care vârsta adolescenţei doreşte să se facă remarcată. Dar cauza nu are importanţă. Sentimentul acela de înţelegere deplină, de concordanţă între sentimente şi versuri, de siguranţă este tot ceea ce contează.
Pentru mine muzica se împarte în două categorii: cea pe care o ascult doar pentru ritm şi cea pe care o ascult pentru... tot, pentru ceea ce transmite, ce-mi instigă, pentru ritm, pentru tot ceea ce este. Pentru prima grupare cred că pot da zeci de exemple, pe când pentru a doua numărul se micşorează, dar semnificaţia şi modul în care mă marchează sunt amplificate instantaneu. E pur şi simplu un sentiment neînchipuit, nemaiîntâlnit, magic aş putea spune.
Astfel, Avril Lavigne, idolul meu de mai bine de 3-4 ani, a reuşit mereu, prin orice melodie, să mă facă să mă întreb dacă nu cumva mi-a citit gândurile. În ciuda bârfelor, a comentariilor sunt sigură că niciodată nu voi renunţa la muzica ei. Pentru că asta ar însemna să renunţ la o însemnată parte din fericirea şi liniştea mea.


Nightwish e o trupă de suflet. Mi-a plăcut şi atunci când era Tarja, mi-a plăcut şi atunci când Anette i-a luat locul, şi încă îmi mai place, chiar dacă a plecat Anette şi o altă solistă i-a luat locul (nu se ştie dacă permanent). Pe lângă versurile superbe, instrumentala te ameţeşte complet! Nicăieri nu am mai auzit o linie melodică atât de diversificată şi perfectă!


Rammstein e o trupă pe care am descoperit-o mai de curând. Am rămas foarte plăcut surprinsă de faptul că provine din Germania, ţară pe care o respect şi a cărei limba mi-ar plăcea să o ştiu cât mai bine posibil. Principalul sentiment pe care mi-l inspiră muzica lor este încrederea. E ciudat. De fiecare dată când o melodie de-alor îmi răsună în urechi mă simt atât de sigură pe propriile puteri, atât de decisă, de hotărâtă, de încrezătoare!


Metallica, la fel ca Rammstein, a început să-mi încânte auzul oleacă mai târziu. Dar mai bine aşa decât niciodată. Acum o mare parte din melodiile mele de pe telefon sunt semnate de Metallica.Versurile lor sunt absolut geniale! Iar linia melodică nu e mai prejos.

Linkin Park, Green Day, The Rasmus, Evanescence, D=out, An Cafe, The Gazette sunt alte trupe care au reuşit să mă impresioneze, să mă prindă în mrejele melodiilor lor.

Mama mea, fire mai religioasă şi superstiţioasă, a avut o perioadă în care m-a tot bătut la cap să renunţ la muzica aceasta. Susţinea că mă poate influenţa negativ. Dar cu puţin timp în urmă am spus clar că nu am de gând să fac asta. Sunt conştientă de ceea ce ascult, şi chiar dacă se numeşte muzică rock asta nu înseamnă neapărat că are nu-ştiu-ce-mesaj violent. Şi chiar dacă nu a mai spus nimic, sunt sigură că abia aşteaptă să mă plictisesc de acest gen de muzică :). Poate are dreptate, poate mă voi plictisi, sau poate nu. Tot ce ştiu este că îmi place, mult, iar dacă va fi să renunţ la ea o voi face din propria iniţiativă.
În rest, mai ascult şi melodii pop, dance, k-pop (2NE1, BigBang, B2ST etc.).

Să aveţi un sfârşit de săptămână fantastic! \^o^/

luni, 11 martie 2013

Începutul de săptămână...

...e întotdeauna cel mai greu!
Am noroc că orarul de luni e mai lejer. Astfel pot să mai hibernez puţin. Azi a fost o zi urâtă. Trebuia să dăm test la fizică, dar nu am mai dat! Genial! No, staţi liniştiţi, nu ştiu fizică aproape deloc, dar fie că dau ora asta, fie că dau ora viitoare e tot acelaşi lucru. Nu poţi îngrăşa porcul în Ajun. Prin urmare dăm miercuri. Iar ora aceasta am stat şi m-am uitat la profesor, care încerca să ne explice nu-mai-ştiu-ce-chestie-plicticoasă. Şi ca să nu adorm sau ca să nu par dezinteresată tot repetam "Da, da, de acord. Ăhăm, desigur. Da, cum să nu. Exact aşa mă gândeam şi eu!" Hei, unele chestii chiar le-am nimerit!


Ştiu că nu strică să ştiu fizică, chimie şi biologie chiar dacă sunt la uman, dar ziua de luni e aşa de greu de suportat. La T.I.C. am lucrat ceva în Word şi chiar atunci când să salvăm *surpriză* s-a luat curentul. Ce chestie...

Şi acum, the big news: mi-am luat de la bibliotecă Crimă şi pedeapsă de F.M. Dostoievski! Ta-daa! E o carte destul de grosuţă, 563 de pagini. Am trei săptămâni să o termin şi să-i fac recenzia, deci ar trebui să mă apuc din seara aceasta de ea. De mult mi-am dorit să o citesc, dar când m-am dus odată la bibliotecă mi-am luat doar volumul II şi mi-am dat seama când am ajuns acasă. Cred că această carte are ambele volume, ţinând cont de faptul că scrie doar Crimă şi pedeapsă. Am întrebat-o şi pe bibliotecară şi a spus acelaşi lucru.

Mai nou am început să am o obsesie pentru wattpad. Am citit deja vreo trei povestioare. Mi se pare interesant să văd adolescenţi creând. Tocmai de aceea nu ştiu ce voi face în seara aceasta: încep cartea de Dostoievski sau mă mai delectez cu vreo povestioară? Cred că varianta a doua. Ca să-mi mai potolesc oleacă curiozitatea, iar după aceea trec la treabă. :D 

Voi ce mai citiţi?
Să aveţi o săptămână superbă! :)

joi, 7 martie 2013

"Cazul Pelican" de John Grisham - Recenzie

Sursă
Rezumat:

La Washington, doi judecători de la Curtea Supremă de Justiţie din Statele Unite sunt ucişi cu brutalitate... În New Orleans, Darby Shaw, o tânără studentă la Facultatea de Drept Tulane, întocmenşte un dosar în care susţine o teorie ieşită din comun despre acest caz."Dosarul Pelican" provoacă un cutremur la Casa Albă, căci la mijloc sunt interese politice şi financiare la nivel înalt.

Brusc, Darby descoperă că a devenit ţinta unui asasin şi că nu mai poate avea încredere în nimeni pentru a reconstitui acest puzzle mortal. Cineva a citit dosarul lui Darby - cineva care nu se va da înapoi de la nimic pentru a distruge toate dovezile unei conspiraţii greu de crezut.

Părerea mea:

John Grisham e cu adevărat un geniu! Serios! Ce m-a determinat să citesc cartea a fost în primul rând personajul principal, Darby, studentă la Drept.

Până acum, în celelalte cărţi ale lui Grisham, citite de mine personajele principale aveau o vârstă destul de înaintată, în niciun caz cea a studenţiei. Iar pe parcurs cartea a devenit tot mai interesantă, captivantă, "înfulecabilă". Recunosc că am căzut în câteva din capcanele autorului. Am tras concluzii pripite, am arătat cu degetul spre personaje care nu aveau nicio treabă cu uciderea celor doi judecători.

Hehe, şi când am descoperit adevărul, sau cel puţin o parte, m-am simţit de parcă mi-aş fi luat o piatră de pe inimă. Îmi place la nebunie modul direct de a scrie al lui John Grisham. Datorită acestui fapt nu ai timp să te plictiseşti. Ştiţi ce mi se pare hilar? Că şi în această carte, avocatura ajunge să fie una dintre cele mai detestabile meserii.

Nota mea: 5/5

Hey there!


 Salut! Hallo! Hello! Annyeong! Konichiwa! Saludo!

În primul rând vă rog să mă iertaţi că nu am postat recenzia cărţii Cazul pelican de John Grisham. Se pare că şi ziua de duminică a fost una full of plans. Of, of, of. Ei bine, evident că nici ziua de luni, de marţi sau de miercuri nu mi-a oferit posibilitatea de a face recenzia. Dar minunata zi de joi, pe care o credeam blestemată, e foarte amabilă. Deci după ce termin să mă mai laud oleacă, să vă mai povestesc din poveţele mele, am de gând să vă încânt cu super cartea Cazul pelican.

Haah, azi sunt aşa de fericită! Am şi motive! Am luat zece în test la biologie! Fuck yeah! Şi am fost singura care a luat zece curat! Muahahahaaa! Nu a ascultat la istorie! Ptiuu, ce bine! Oh, şi ne-a predat fraţilor! Ne-a predat în sfârşit, după un semestru întreg şi alte două luni! Până acum treaba stătea cam aşa: ne punea să subliniem pe carte ce considera că e important (adică cam tot), transcriam pe caiet, iar după aceea învaţă! Dar azi s-a întâmplat o minune. Ba chiar a fost şi mai... fericit? Da, fericit e cuvântul potrivit. Aşa au fost toţi profesorii de azi, chiar şi cea de biologie! Omg! Am avut o zi chiar bună. Dar staţi, mai am o veste bombă: mâine orele de curs se încheie la 11:00 deoarece e 8 martie! Wuoooooo!

... Şi exact cum dansează dragul Sammy eram să izbucnesc eu în ora de română când am aflat vestea. La noi în liceu sunt foarte rare momentele astea, deci cam sunt în extaz.
Ce planuri am pentru mâine: imediat după şcoală mă duc la bibliotecă, duc Cazul pelican şi-mi iau Crimă şi pedeapsă de Dostoievski, mă grăbesc să prind autobuzul, ajung acasă, halesc, mă apuc de teme, iar seara mă delectez cu serialele mele sau cu un film. Genial, no?
Mâine am prima oră chimie. Oh, God, why?! Am dat test ora trecută iar la problemă nu am scris decât formule :)). Dar poate am făcut bine la celelalte chestii. Exact, chestii, altfel nu le pot numi. A doua oră am logica, iar a treia engleza, dar pe care nu prea o facem deoarece profesoara noastră e în Dublin, iar ca înlocuitor e profesorul colegilor mei de la franceză. Marţi am făcut tot cu el. Ştiţi care a fost reacţia mea atunci când a început să vorbească? "The fuck!",exact asta am spus. Vorbea numai în franceză şi cu un accent formidabil! Mdea, şi cum eu sunt la avansat engleză şi la începător germană, e clar că nu înţelegeam o boabă. Dar după aceea am rămas şi mai gură-cască. A început să vorbească în alte 5 limbi. Serios! E genial! Ştie germană, spaniolă, portugheză, japoneză, engleză, franceză! Poate şi mai multe! E foarte tare şi ciudat în acelaşi timp. Oh, şi îi place Naruto! Ba chiar ne-a spus că pierdem multe că nu ne uităm! :)) Cât de hilar! E un profesor foarte interesant, sincer. De aceea debea aştept ora de mâine. Marţi ne-a prezentat alfabetul fonetic internaţional. Mă întreb în ce limbi o să mai vorbească mâine. :))

Apropos, să aveţi o zi de 8 martie superbă! Atât voi, bloggeriţele, cât şi mamele, surorile, bunicile, mătuşile, verişoarele etc. voastre :D !
Vă hugăiesc!

vineri, 1 martie 2013

Hallo, Frühling !

Ce bucurie, ce euforie! Cu câtă nerăbdare am aşteptat minunatul anotimp de primăvară! Cu toate că e abia 1 martie, am şi început să arunc cât colo hainele mai grosuţe. Ei bine, am terminat Cazul pelican de John Grisham. Recenzia o voi face weekend-ul acesta, cel mai probabil duminică deoarece mâine am o zi plină de planuri: trebuie să fac curăţenie, măcar o parte din teme, să mă "gătesc" oleacă după care să o zbughesc alături de sora mea la o activitate de voluntariat desfăşurată de la ora 9:00 într-o discotecă. Ştiu, ştiu, vă întrebaţi de ce se desfăşoară un asemenea eveniment într-un asemenea loc. Ei bine, în asta constă acest proiect imens, iar mie mi se pare o idee bună. Va fi ceva frumos. Avem tricouri şi şepci inscripţionate, tot tacâmul.

Azi am dat mărţişoare celor trei colegi ai mei, profesorilor şi profesoarelor, părinţilor mei, bunicii mele şi unchiului meu. Şi chiar dacă nu au fost create de mine, au avut acelaşi impact emoţional, ceea ce mă bucură enorm. E un sentiment cu adevărat divin să vezi că persoana căreia i-ai dat mărţişorul chiar se bucură de el. Ei bine, eu consider că simbolistica mărţişorului e la fel de importantă ca faptul că e sau nu creată de noi. Acel obiect pe care îl oferim trebuie să aibă o anumită semnificaţie, o însemnătate deosebită, diferită, să amintească de un moment special, important. Astfel arătăm cât de mult ţinem la acea persoană.

Îmi place primăvara, foarte mult! Cred că acest lucru se datorează faptului că sunt născută în mai. Dar nu numai de-asta. Ador primăvara pentru simplul fapt că natura reînvie. Nu ştiu, mi se pare ceva magic!

Eu vă doresc o primăvară fabuloasă, plină de bucurii şi împliniri! Şi un weekend asemeni :D.