luni, 14 aprilie 2014

Leapşa kilometrică cu amintiri

Howdy, bloggării mei preferaţi! Am reveeeeenit! Am să trec direct la subiect: la olimpiadă la istorie nu am dat-o în bară, dar nici nu am reuşit ce îmi propusesem. Am luat 78 de puncte - 48 din 50 la primul subiect, iar la al doilea... 30 din 50... Îmi este chiar greu să descriu cât de frustrată mă simt de faptul că subiectul 2 (eseul) l-am distrus exclusiv din cauza proastei mele gestionări a timpului. Şi de data asta, la fel ca la judeţeană, am stat la subiectul I două ore, iar în ultima oră am încercat să fac un aşa-zis eseu. Tocmai asta e faza, nu am greşit din neştiinţă, ci din grabă, neatenţie. Greşeala supremă pe care nu credeam vreodată că o voi comite a fost să încurc secolul XIX cu XX, dar nu în sensul că nu ştiu cum arată, ci în sensul că eram atât de presată de timp încât nu am mai ţinut cont de secol. Legat de secolul al XIX-lea, mi se cerea să scriu două consecinţe ale relaţiilor internaţionale asupra politicii interne a statelor europene. Şi nu era greu deloc!! Doar că eu am scris din secolul al XX-lea. Nu ştiu cum am scris şase pagini în chiar mai puţin de o oră... Ah, Doamne, sunt îngrozitor de supărată. Cred că o să fiu nevoită să iau cursuri de management al timpului pe parcursul unui examen... Pe de altă parte, mă bucur că am terminat şi mai am doar concursul de la Iaşi, pe care sper să-l trec cu mai mult succes. Plus, cu ocazia olimpiadei am cunoscut patru persoane grozave cu care sunt sigură că voi ţine legătura.

Trecând mai departe, cum a fost săptămâna voastră? Ce activităţi fascinante aţi făcut? Ce aţi mai citit? Eu m-am gândit să completez leapşa asta awesome, primită de la Moni şi Mich. Mulţumesc! >:D<

Reguli

1. Cotrobăie prin playlist şi vezi ce melodii îţi trezesc amintiri.
2. Scrie fiecare melodie şi detaliază amintirea pe care ţi-o trezeşte.
3. Nominalizează alţi bloggeri.

4. Lasă un mesaj celor pe care i-ai nominalizat. 


Asta e prima melodie de la Rammstein ascultată de mine. Îmi amintesc că mă uitam, alături de ai mei, la "Românii au Talent". Era o seară superbă de vară. Vai, era atât de cald şi bine. Melodia asta awesome am auzit-o în cadrul unei reprezentaţii unui grup care făcea spectacole cu foc şi... mult foc! În fine, după ce şi-au terminat numărul, Andi Moisescu a spus că a apreciat, în mod special, melodia de pe fundal. În momentul ăla am fost ceva de genul


În timp ce eu mă rugam să spună numele trupei şi/sau melodiei, mama îşi dădea ochii peste cap, contrazicându-l pe Andi Moisescu. Mă rog, dorinţa mi s-a îndeplinit >:). Când a zis "Rammstein" mă simţeam de parcă aş fi câştigat cine-ştie-ce-premiu.


Melodia asta îmi trezeşte una din cele mai îngrozitoare amintiri. Eram în clasa a cincea şi am mers în excursie la Durău, Braşov, undeva pe-acolo. Cu mâna pe inimă spun că excursia asta a fost oribilă şi că m-a făcut să fiu mult mai reticentă în ceea ce priveşte excursiile şi, mai ales, colegii cu care merg. În cameră am stat cu o colegă de clasă (cu care însă nu eram tocmai apropiată) şi o bună prietenă (cu un an mai mare decât mine şi absolut diferită în ceea ce priveşte... tot). Faza e că mi s-au întâmplat unele lucruri de-a dreptul nedrepte (şi nu sunt subiectivă când spun asta), care mi-au trântit la pământ moralul. Evident că am ajuns în punctul în care am început să plâng. Plus, pe atunci aveam rău de maşină, la modul cel mai grav - la scurt timp după ce urcam într-o maşină stomacul meu se întorcea pe dos. Îmi amintesc faptul că eram distrusă din punct de vedere psihic (şi urma să fiu şi din punct de vedere fizic) când am urcat în autocar, unde elevi de la clasele mai mari ascultau şi fredonau (urlau), cu zâmbetul până la urechi, melodia de mai sus. Vai, am adorat momentul în care toţi au început să se holbeze la mine, încă fredonând. La scurt timp, pe lângă lacrimile care galopau pe obrajii mei, şi-a făcut apariţia şi o greaţă teribilă. Când am ajuns acasă arătam ca un cadavru. Părinţii mei mă întrebau cum fusese şi îmi cereau detalii. Singurul lucru pe care l-am putut spune a fost "Bine.", dar în urechi încă îmi răsuna melodia aia idioată...

3. Journey Of A Circle - Yi San OST

Soundtrack-ul ăsta îmi trezeşte, paradoxal, atât un sentiment de tristeţe cât şi unul de fericire. Niciodată nu am să înţeleg de ce îmi plac atât de mult dramele coreene, mai ales cele istorice. Eu, în general, nu mă dau în vânt după drame, însă cele coreene reprezintă o excepţie de-a dreptul surprinzătoare. Cred că dacă aş vedea varianta americană a serialelor coreene pe care le-am urmărit până acum nu aş suporta să mă uit la mai mult de 2-3 episoade. Asta pentru că nici dramele coreene, mai ales cele cu temă modernă, nu vin cu ceva nou în ceea ce priveşte structura epică. Cred că magia vine de la actori, de la cultura coreenilor, de la faptul că vulgaritatea şi alte chestii de genul nu-şi au locul în astfel de drame. Altă explicaţie n-am. Oricum, soundtrack-ul ăsta îmi trezeşte un sentiment puternic de tristeţe pentru că drama de care aparţine nu are happy-endul clişeic, dar pe care mi-l doream atât de mult să fie aşa. Fraţilor, nu am plâns în viaţa mea la "Titanic" sau alte filme de genul, dar la serialul ăsta... pfuai! Sentimentul de fericire vine de la faptul că serialul "Furtună la palat"/"Yi San" este prima dramă coreeană pe care am vizionat-o, prima şi nu cea din urmă, căci ea a reprezentat doar începutul unei lungi călătorii :-).

4. Goku - D=Out

He he, melodia asta, cu toate că nu înţeleg nimic din ea, mi-a încântat nopţile din vara anului 2011. Pe atunci eram "bebe" în ceea ce priveşte rock-ul american şi european, însă eram "as" în domeniul jrock-ului. D=Out a fost prima trupă din sfera asta pe care am ascultat-o. Încă mai ascult unele melodii de-ale lor, însă am rămas fidelă celor mai vechi. În orice caz, "Goku" îmi aminteşte de o noapte în care sora mea stătea la PC, iar eu făceam air guitar şi headbanging pe la spatele ei. Melodia celor de la D=Out îmi răsuna pentru a-nu-ştiu-câta-oară în urechi şi, totuşi, îmi dădea acelaşi sentiment de împlinire la fel ca la început. Ştiu că nu a trecut aşa de mult timp din 2011, însă parcă pe atunci viaţa era mai simplă şi mai frumoasă...

5. Carry On Wayward Son - Kansas

După cum i-am spus şi lui Mich într-un comentariu, melodia asta era imposibil să nu se găsească şi în lista mea :-). Ea reprezintă unul din multele motive pentru care iubesc serialul "Supernatural" şi e un fel de sinteză a sa, ca să spun aşa. Prin asta vreau să spun că atunci când o ascult toate scenele epice din serial mi se derulează în faţa ochilor. Îmi amintesc o întâmplare foarte comică care a avut loc acum câteva luni, la şcoală. Era vineri, iar prima oră aveam istorie. Eu mi-am zis să ascult puţină muzică, doar că atunci când a început melodia celor de la Kansas nu am mai vrut să închid până nu se va fi terminat, cu toate că deja se sunase de oră. Uite-aşa se face că profesorul a intrat la scurt timp în clasă, colegii mei s-au ridicat, iar eu continuam să stau cu ochii ţintiţi în telefon, fredonând încet "Carry On Wayward Son" şi amintindu-mi cele mai awesome episoade. În cele din urmă m-am ridicat şi eu, când toţi se aşezau.

6. Burn It Down - Linkin Park

Okay, melodia asta îmi aminteşte de o fază epică, întâmplată anul trecut, iarna. După ce am ieşit de la şcoală mi-am zis să fac o plimbare până la bibliotecă. Chiar când am cotit pe o străduţă mai lăturalnică, care-mi folosea drept scurtătură, melodia celor de la Linkin Park a început să-mi încălzească auzul. Tot atunci însă am observat trei băieţi de vreo 18-19 ani, poate mai mult. În momentul în care m-a văzut, unul din ei a ridicat un bulgăre şi a început să se apropie de mine rânjind ca un ţăran. Când am ajuns în faţa lui, mi-a spus ceva, dar având căştile în urechi nu am auzit ce. Dacă îmi aduc bine aminte, unul din ceilalţi doi ţărani i-a spus periculosului din faţa mea să mă lase în pace. În fine, mi-am dat o cască jos şi am întrebat un "Ce?" simplu, chiar aşteptându-mă să repete ce-mi spusese mai devreme. Reacţia lui a fost de-a dreptul hilară... sau ciudată, mă rog. A fost ceva de genul "Uăi, Doamne, ce voce ai!", după care a plecat. Okay... Ce-i drept am vocea mai groasă decât o are majoritatea fetelor, dar aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat până atunci :-)). Tipul părea chiar şocat. Salvată de clopoţel voce.

7. River And Roads - The Head And The Heart

Îmi place melodia asta foarte mult, cu toate că am descoperit-o într-un context trist. Apare în ultimul episod din serialul "Chuck", un serial foarte, foarte bun. Îmi amintesc că mă uitam ca o disperată la serialul ăsta. Mi-a plăcut foarte mult ideea de CIA, FBI, intrigă, acţiune, gadgeturi, aventură, pericol şi tot ce vă mai trece prin cap când vă gândiţi la spionaj. Mă rog, încercaţi să nu asociaţi serialul ăsta cu "Totally Spies" :-). Cu toate că la un moment dat devenise uşor prea dramatic, "Chuck" s-a dovedit un serial grozav. Finalul este dovada concretă.

8. Keep Holding On - Avril Lavigne

"Keep Holding On" mi se pare una din cele mai reuşite piese semnate de Avril Lavigne. Am multe amintiri legate de melodia asta, majoritatea vara, majoritatea fericite. Vara trecută Avril a iniţiat un proiect prin care să strângă fonduri pentru un spital de femei. Proiectul ăsta a constat în înregistrarea unei noi versiuni a melodiei mai sus menţionate. Diferenţa dintre vechea şi noua versiune constă în faptul că în cea de-a doua au fost incluse şi vocile fanilor, în sensul că fiecare s-a înregistrat, pe site-ul oficial al campaniei, cântând refrenul. Am luat şi eu parte. Mi s-a părut chiar amuzant :-).

9. Rasputin - Boney M

Vai, melodia asta... mă întoarce atât de mult în timp. "Rasputin" e melodia mea preferată semnată de Boney M, o trupă pe care o îndrăgesc de mică. Îmi amintesc că aveam vreo 7-8 ani când ai mei chiar obişnuiau să asculte trupa asta, iar mie îmi era jenă să recunosc cât de mult îmi place. Eram atât de caraghioasă, doar că pe atunci trăiam cu concepţia că e ceva anormal să am gusturi diferite de ceilalţi de o vârstă cu mine. Măi să fie, cât m-am schimbat de atunci!

10. Schrei - Tokio Hotel

Mă amuză teribil cât de şocată eram, pe vremuri, de melodia asta. Sora mea era fană Tokio Hotel (ce-i drept, nu prea se dădea în vânt după varianta pieselor în germană, o prefera pe cea în engleză), în timp ce eu mă cruceam când vedeam videoclipurile lor. E de-a dreptul hilar cum s-au schimbat rolurile. Nici acum nu prea îmi este clar de ce soră-mea a renunţat la trupa asta. Mă rog, eu nu o ascult, dar nu sună suna rău. Din câte am înţeles, schimbările pe care le-au suferit membrii trupei dar şi muzica ei au determinat-o pe soră-mea să se îndepărteze, treptat. De aici concluzia că numai timpul poate dovedi "cât de fan eşti". În orice caz, îmi amintesc limpede reacţia mea când o văzusem pe sor-mea atât de încântată de melodia "Schrei": i-am spus prompt că "Eu n-am să ascult aşa ceva în viaţa mea. Sunt sigură."

Mă opresc la 10 melodii, că dacă o ţin tot aşa nu mai termin săptămâna asta.

Nominalizări: toţi bloggăraşii care trec pe-aici şi vor să o completeze.

Ne mai citim curând! >:D<

3 comentarii:

  1. Huehuehue, foarte smecher >:D<
    Imi place asa mult povestea din spatele melodiei "Du hast" :> :>

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-am facut blogul privat in urma unor probleme, sa imi dai te rog adresa de mail cu care te loghezi la contul de google sa te trec la cititori.^^

    RăspundețiȘtergere

Thank you for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs!