vineri, 30 mai 2014

"Febra neagră" ("MacKayla Lane", #1) de Karen Marie Moning - Recenzie


Titlul original: Darkfever
Autor: Karen Marie Moning
Editura: Leda
Traducere: Adina şi Gabriel Raţiu
Anul apariţiei: 2013
Număr de pagini: 384
Un roman dark fantasy, cu accente erotice, despre o Buffy printre Fae, compus cu un ascuţit simţ al umorului şi o maturitate a scriiturii care face din această lectură o adevărată încântare. - BookPage
Febra neagră face parte din cărţile citite în 2013. Dacă îmi aduc bine aminte, în prima postare din 2014 am precizat că vor urma recenzii care trebuiau făcute şi postate anul anterior. Ei bine, cartea lui Karen Marie Moning am citit-o undeva prin noiembrie, poate chiar octombrie. Sunt dezamăgită că nu am făcut recenzia până acum, pentru că merită. De fapt, merita să-i fac imediat după ce am terminat să o lecturez.

Îmi amintesc faptul că prin ianuarie, anul acesta, am citit pe un blog întâmplător sau pe Goodreads o părere ce aparţinea unei persoane din România, şi suna cam aşa: "E ceva nou. Nu cred că a mai apărut aşa ceva la noi, până acum." Cu toate că nu sunt un cititor tocmai "complet", pot spune că am citit câte puţin din fiecare gen literar. Tocmai de aceea m-am grăbit să încuviinţez când am citit respectivul comentariu.

Iniţial am fost uşor sceptică în privinţa cărţii. Coperta mi-a captat atenţia instantaneu, însă descrierea nu pot susţine că m-a impresionat. Numai cuvintele celor de la Chicago Tribune - "Un amestec seducător de mitologie celtică şi mistere periculoase." - mi-au schimbat într-o oarecare măsură prima impresie. Ideea aceasta de "Nu e mare lucru." a persistat timp de, să zicem, 30 pagini. În acest interval personajul-narator, MacKayla Lane (Mac), a oferit informaţii despre ce şi cum s-a întâmplat de a ajuns în Dublin. Se afla acasă, în Ashford, Georgia, Statele Unite, când a aflat că sora ei, Alina, studentă în Dublin, a fost găsită moartă, adică a fost ucisă. Mac a luat decizia de a merge de una singură în Irlanda pentru a investiga ce s-a întâmplat, de fapt, cu sora ei. Desigur, părinţii s-au împotrivit dar, se pare, nu îndeajuns de mult încât să o împiedice pe Mac, iar acest lucru mi s-a părut uşor exagerat. Ajunsă în oraşul care i-a răpit cea mai dragă fiinţă, protagonista a descoperit că Alina ascundea multe secrete, care puneau sub semnul întrebării originea şi chiar întreaga existenţă a celor două surori. Astfel, domnişoara Lane a fost nevoită să accepte existenţa Fae (zânelor), dar şi faptul că ea posedă puterea care îi îngăduie să vadă dincolo de lumea oamenilor, în periculosul tărâm locuit de Fae... Mai mult, eroina a ajuns la concluzia că întreaga anchetă pe care iniţiat-o de când a sosit în Dublin nu duce decât spre găsirea misterioasei Cărţi Negre (Sinsar Dubh), un manuscris vechi de milioane de ani care conţine între paginile sale încifrate cea mai primejdioasă dintre vrăji...

Ce apreciez cel mai mult la cartea aceasta este modul de a nara. Nu pot explica, însă naraţiunea este realizată în stil... matur, simplist şi totodată sofisticat. Nu am fost nevoită să stau cu dicţionarul în mână, dar nu pot spune că autoarea nu a apelat la termeni elaboraţi sau că nu a oferit descrieri satisfăcătoare. Tind să asociez modul de a nara al lui Karen Marie Moning cu cel al lui Richelle Mead. E, cum am spus deja, matur, însă foarte plăcut, prietenos aş putea spune. 

Spuneam mai sus că timp de câteva pagini nu am simţit acel fior al curiozităţii. Cred că asta s-a datorat portretului protagonistei. Aveam impresia că citesc despre un personaj feminin specific filmelor pentru adolescenţi - genul acela de blondie care mănâncă mult dar tot arată grozav. Mai târziu, mi-am dat seama că probabil autoarea a vrut să creeze un contrast cât mai puternic între ce era Mac înainte şi în incipitul aventurii sale şi ce a ajuns după anumite experienţe. Dacă ăsta e motivul, trebuie să precizez că îl apreciez foarte mult, căci întotdeauna îmi place să privesc eroul cum evoluează. Lucrul pe care îl ador la cartea aceasta este modul în care Fae sunt clasificaţi şi cât de original e fiecare. Fără nicio îndoială, "Febra neagră" este un foarte bun exemplu de unicitate din punctul acesta de vedere. Nu ştiu cât i-a luat autoarei să creeze o astfel de lume a zânelor (care nu seamănă deloc cu ceea ce vedem în filme şi desene animate), dar cert este că a reuşit să îmbrace mitologia celtică într-o manieră excepţională.

Nemulţumirea mea, singura, dacă stau să mă gândesc, este dată de tiparul pe care Mac, la fel ca majoritatea protagoniştilor, l-a urmat în călătoria sa: un stimul (moartea Alinei) determină plecarea, părăsirea căminului, pentru ca eroul să ajungă într-un anumit loc (Dublin) unde află acele lucruri care îi vor schimba viaţa pentru totdeauna. Nu e tocmai un clişeu, dar este totuşi un tipar. Cu toate acestea, e destul de greu de sesizat datorită acelor elemente de care am pomenit mai sus, care fac din Febra neagră o lectură incitantă, cu puternice note de fantastic şi uşoare note de erotism. 

În concluzie, vă recomand cu mare drag romanul lui Karen Marie Moning, însă, luaţi aminte, acesta este abia primul volum dintr-o lungă serie. Sper să apară al doilea şi la noi cât mai curând!

Notă: 4,5/5 (Goodreads - 5)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!