miercuri, 16 iulie 2014

"Cu ochii minţii" ("Inspectorul Van Veeteren", #1) de Håkan Nesser - Recenzie

Titlul original: Det grovmaskiga nätet
Autor: Håkan Nesser
Editura: Trei
Traducere: Constantin Dumitru Palcus
Anul apariţiei: 2011
Număr de pagini: 256

Cu ochii minţii e primul thriller nordic pe care l-am cumpărat şi citit. Ţin minte că în postarea în care am prezentat achiziţia, am zis că am aşteptări de la romanele nordice. Mă bucur că aceste aşteptări nu mi-au fost încălcate.

Cu acest roman autorul îl aduce în lumina reflectoarelor pe Van Veeteren, un tip experimentat şi cu fler, inspector-şef al Poliţiei din oraşul Maardam. El primeşte spre rezolvare un caz deosebit de bizar, pe care el însuşi îl caracterizează ca fiind o treabă foarte urâtă: profesorul de istorie şi filosofie de la liceul Bunge, Janek Mitter, s-a trezit într-o dimineaţă mahmur, cu amintirile din noaptea trecută şterse, iar proaspăta lui soţie, Eva Ringmar, înecată în cadă. Neexistând nicio dovadă care să-l scape de sentinţă, Janek este condamnat pentru crimă.

Cu toate acestea, inspectorul-şef nu se dă bătut. El simte că altfel stau lucrurile şi altfel au stat şi în acea noapte despre care profesorul nu-şi mai aminteşte mare lucru. Aşa că Van Veeteren, ajutat de colegii lui, mai ales Münster, sapă cât mai adânc pentru a descoperi adevărul. Acest lucru îl va purta în locuri nu prea primitoare şi îi va aduce la cunoştinţă persoane care mai de care mai bizare şi care ar fi putut, din cine ştie ce motive, să le distrugă vieţile Evei şi lui Janek. La un moment dat, inspectorul ajunge la ipoteza că în toată povestea ar mai fi implicat un bărbat, despre a cărui existenţă îl asigură două persoane. Dar această presupunere nu este îndeajuns. El are nevoie de certitudini, nu presupuneri, aşa că nu se opreşte din a-şi pune tot felul de întrebări şi din a-şi pune colegii la investigat.

Adevărul este cât se poate de surprinzător şi neaşteptat. Mie, sincer, nu mi-a trecut nicio clipă prin cap un astfel de scenariu. Autorul s-a descurcat mult prea bine în a-mi distrage atenţia de la indiciile cu adevărat relevante, prezentând personaje despre care credeam că ascund ceva, ceva legat de cuplul Eva-Janek, desigur. Tocmai de aceea nu prea am reuşit să-mi formez o ipoteză temeinică. Pentru mine, aproape toţi dădeau de bănuit. Lucrul acesta îl consider, într-o oarecare măsură, un minus în ceea ce priveşte cartea. Cred că autorul ar fi trebuit să mai lase de la el cum s-ar zice, astfel încât cititorul să-şi poată forma o opinie, măcar sumară, despre identitatea criminalului. Nu ştiu dacă jocul acela de personaje a fost intenţionat sau nu. Cert este că, pentru mine, era nevoie de mai multe indicii (am menţionat "pentru mine" pentru că e destul de probabil ca lucrul acesta să nu vi se aplice şi vouă).

A fost însă o adevărată plăcere să "lucrez" cu inspectorul Van Veeteren. Deşi e cam posac, nu îl condamn, căci vremea teribil de mohorâtă este laitmotiv al cărţii. În orice caz, experienţa care reiese din îndemânarea cu care lucrează inspectorul nu am trecut-o cu vederea. De asemenea, mi-a lăsat impresia că e un personaj foarte organizat şi care ştie de unde să înceapă şi cu ce să continue, oricât de încurcate ar fi iţele. Cred că dacă aş da de vreo problemă de mari proporţii, un prieten ca el mi-ar fi de mare folos. E, cu alte cuvinte, un poliţist exemplar, deşi unii subalterni îl văd cam înfumurat. Şi este un pic mai cu nasul pe sus, aşa e, dar cred că are dreptul acesta. Mare mi-a fost surpriza când am făcut cunoştinţă cu Bismarck, căţeluşa lui, bolnavă, din păcate. Mi s-a părut foarte comic faptul că un animal poartă numele marelui Otto von Bismarck, un personaj istoric pe care îl admir profund. În orice caz, nu ştiu dacă autorul se gândea la el când i-a pus numele câinelui.

Fără alte comentarii, mă bucur că am început călătoria aceasta în lumea romanelor nordice cu opera lui Nesser. Am avut aşteptări datorită simplului fapt că, pentru mine, ţările scandinave sunt foarte evoluate şi cu o cultură deosebită. Mai mult, Cu ochii minţii mi-a întrecut aceste aşteptări pentru că a reuşit să facă exact ce doresc eu de la un thriller: să mă prindă în lumea sa şi să nu-mi mai dea drumul până la final, să mă inducă în eroare şi să mă surprindă cu adevărul.

Nota mea: 4,5/5 (Goodreads - 5)

2 comentarii:

  1. Shame on me...cand am citit titlul original al cartii, vazand p-acolo multe consoane, punctulete deasupra literelor, m-am gandit imediat ca e germana :"> Dupa, am vazut "romanele nordice" si n-o fi geografia punctul meu forte, dar stiu ca Germania nu e in nord =)) Pff, chiar m-am hotarat sa incep sa invat singurica limba asta de care se mira toata lumea, mai putin nemtii.
    Revenind la carte: imi plac cele care trateaza teme de genul, datorita misterului pe care ti-l transmit. Cu toate astea, nu prea am citit multe opere politiste. In contradictie cu personalitatea mea, tot cartile de dragoste raman preferatele mele :)) Pfff, atat de putin timp, iar pe zi ce trece, adaug o noua carte pe lista lecturilor :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Spor la învăţat germana! :-D Să ştii că nu e aşa grea. Gramatica mi se pare mai simplă decât cea a englezei; vocabularul îmi cam dă bătăi de cap, mai exact cuvintele compuse :-). Şi dacă reuşeşti să o înveţi, nici norvegiana, suedeza, daneza sau finlandeza nu vor fi greu de învăţat :-D.
      Cărţile de dragoste? Asta e foarte drăguţ! Să ştii că şi de la ele ai foarte mult de învăţat.
      I know what you mean :-)). Lista de to-read e imensă...
      Spor la citit! >:D<

      Ștergere

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!