miercuri, 23 iulie 2014

"Ecouri de dincolo de moarte" de Johan Theorin - Recenzie

Titlul original: Skumtimmen
Autor: Johan Theorin
Editura: Trei
Traducere: Bogdan Perdivară
Anul apariţiei: 2011
Număr de pagini: 400

Ecouri de dincolo de moarte reprezintă continuarea aventurii mele în lumea romanelor nordice. Am început-o cu opera lui Håkan Nesser Cu ochii minţii, iar acum mi-am zis să încerc alt autor, deşi e tot suedez.

Johan Theorin aduce în prim-plan, prin intermediul acestei cărţi, un caz mai delicat, fiind vorba de dispariţia unui băieţel, Jens, din insula suedeză Öland. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani şi a provocat multă suferinţă, mai ales în cazul mamei sale, Julia Davidsson, care nici după atâţia ani nu a reuşit să treacă, măcar într-o oarecare măsură, peste îngrozitorul incident. 

Însă când tatăl Juliei, Gerlof, primeşte prin poştă (de la un expeditor necunoscut) una din sandalele lui Jens cu care era încălţat în acea dimineaţă, lucrurile iau o turnură neaşteptată. Julia se întoarce pe insula care i-a răpit copilul. Aici, împreună cu Gerlof, începe să sape în trecutul întunecat al insulei, care, se pare, s-a mai confruntat cu dispariţii şi crime bizare până la cazul băieţelului Davidsson. Investigaţiile celor doi aduc la lumină personaje cu un trecut mai mult sau mai puţin relevant pentru ancheta lor. Unii reacţionează ciudat de degajat la întrebările lor, în timp ce alţii adoptă un comportament izolaţionist şi suspicios. Chiar în vremea în care Julia şi Gerlof abia îşi începeau aventura de a descoperi adevărul, un eveniment trist are loc. Prin prisma acestuia, în scenă îşi face apariţia poliţistul Lennart Henriksson, care o va influenţa mult pe Julia în a depăşi pierderea dragului copil. Finalul aduce, desigur, descoperirea adevărului, însă cu anumite sacrificii.

Raportându-mă la această lectură, aş spune că Johan Theorin este o persoană riguroasă, cel puţin, în ceea ce priveşte naraţiunea. Ecouri de dincolo de moarte are momentele subiectului perfect delimitate. Mi-a plăcut foarte mult ideea de a îmbina aceste momente ale subiectului cu secvenţe din trecut, referitoare la un personaj. Despre acest personaj mi-am format o părere pe parcursul cărţii, o părere foarte solidă, care însă s-a dovedit absolut eronată. Iar acest lucru se potriveşte şi în cazul unui alt personaj, doar că el îşi face intrarea un pic mai târziu, iar acele secvenţe din trecut nu-l au ca protagonist, ci doar ca personaj secundar la un moment dat. 

Această alternare între prezent şi trecut duc la un final... de proporţii uriaşe. Am spus despre multe cărţi că au un final neaşteptat, şocant în cazul thrillerelor, însă Ecouri de dincolo de moarte are, fără niciun dubiu, cel mai bun final de până acum. E fantastic! În cazul cărţii lui Håkan Nesser nu prea aveam o ipoteză despre posibilul făptaş, însă în cazul capodoperei lui Theorin aveam, dar s-a dovedit atât de greşită, şi chiar mi-a cam rănit sentimentele. Adică, totul s-a dovedit a fi exact opusul a ceea ce credeam eu: personajul pe care eu îl credeam rău s-a dovedit a fi cel bun, iar personajul cel bun s-a dovedit a fi cel rău. Din această cauză am spus că mi-a cam rănit sentimentele. Pur şi simplu nu mă aşteptam...

Ecouri de dincolo de moarte e o lectură extraordinară. În primul rând, finalul, după cum am spus, este speechless (eu chiar am rămas cu gura căscată, la propriu). În al doilea rând, durerea Juliei este atât de frumos şi realist transmisă, iar evoluţia ei, la fel, creează o puternică impresie de veridic. Îmi pare foarte rău pentru ea, care parcă este ţinta suferinţei. Şi nu în cele din urmă, bătrânul Gerlof mi se pare un foarte bun detectiv. Trebuie să vă spun totuşi că este destul de bogată în detalii, uneori cam irelevante (iar aici mă refer la detaliile marinăreşti), însă marea lor majoritate ajută la formarea atmosferei. Au fost momente în care aceste detalii mi-au cam pus beţe în roate, dar nu cred că ar trebui să rataţi Ecouri de dincolo de moarte din cauza lor.

Prin urmare, dacă vreţi să citiţi un thriller cu adevărat savuros, atunci cartea lui Johan Theorin este o alegere foarte bună.

Nota mea: 5/5

8 comentarii:

  1. Am văzut și eu cartea la o colegă. Și chiar vreau s-o citesc. Doar că e a mamei ei și-mi va lua ceva timp să o conving. Oricum, tu m-ai făcut să-mi doresc și mai mult să citesc cartea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că am reuşit să te conving.
      Succes în a o convinge pe mama colegei! :-D

      Ștergere
  2. Salut! Ai primit o leapșa de la mine -> http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/2014/07/leapsa-summer-in-bag-of-books.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos!
      O voi completa cât de curând :-D.

      Ștergere
  3. Nu am mai auzit de carte, dar voi încerca să o găsesc și să o citesc. După recenzia ta pare interesantă.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este!
      Ar trebui să o găseşti la bibliotecă :-?.

      Ștergere
  4. Off, m-ai băgat în ceaţă! Tu chiar nu vrei să dai spoilere deloc? Nu-mi rămâne decât să cumpăr cartea cu prima ocazie:)) Romanele astea poliţiste de la editura Trei sunt geniale, dar numele personajelor mă cam enervează. Adică:Lennart Henriksson? Serios?...Cred că ai stat să copiezi literă cu literă numele ăsta :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Crede-mă, mi-a fost greeeu să nu dau spoilere.
      Deşi am citit doar două romane în genul ăsta, sunt grozave.
      Te obişnuieşti la un moment dat cu ele :)), mai ales dacă faci germană, care se aseamana puţin cu suedeza.

      Ștergere

Thankies for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs from B!