sâmbătă, 27 septembrie 2014

”Regatul Furtunilor” (”Grisha”, #2) de Leigh Bardugo - Recenzie

Titlul original: Siege and Storm
Autor: Leigh Bardugo
Editura: Trei
Traducere: Laurențiu Dulman
Anul apariției: 2014
Număr de pagini: 432
Bardugo populează lumea fantastică pe care o creează cu ființe tridimensionale stranii... Cartea a doua a Trilogiei Grisha va face senzație.- Booklist
Trilogia Grisha continuă la fel de surprinzător, captivant și incitant precum a debutat. Mi-a fost teamă ca Leigh Bardugo să nu strice vreo ceva din minunata lume pe care a creat-o și împărtășit-o cu cititori de pretutindeni prin Regatul Umbrelor, însă se pare că mi-am făcut griji inutile.

Acțiunea din Regatul Furtunilor nu numai că devine mai dinamică și atractivă, dar are loc și în afara Ravkăi, urmărindu-i pe cei doi orfani de nedespărțit - Alina și Mal - care fug de cumplita situație din țara natală și de Întunecatul (conducătorul Grishei). Cei doi plănuiesc să își creeze o viață nouă în Novyi Zem, însă acest lucru devine imposibil odată cu prinderea lor de către Întunecatul, care revine cu un nou as în mânecă. Însă cu această ocazie își face intrarea în scenă un nou personaj, Sturmhond, un corsar faimos, a cărui adevărată identitate, vă asigur, surprinde într-un mod foarte plăcut. Acest Sturmhond este cel care îi aduce pe Alina și Mal înapoi în Ravka, unde încep să se pregătească pentru asaltul iminent.


În acest fel, Alina, personajul-narator, are de purtat pe umeri o povară deosebită. Locuitorii Ravkăi își pun speranța în ea că va scăpa țara de întuneric, iar acest lucru mi se pare mai mult decât stresant, fie pentru un adolescent, fie chiar și pentru un adult. Totuși, protagonista se dovedește evolutivă în ceea ce privește abilitatea sa de a invoca lumina, făcând ca apropiata bătălie să nu mai fie privită atât de pesimist. Chiar și în cazul ei, al Alinei, care este o negativistă autentică, viziunea asupra viitorului capătă o nuanță palidă de roz. Dezvoltarea personajului principal e un aspect pe care îl urmăresc îndeaproape și cu un ochi critic. De fapt, cu personajele principale sunt, în general, destul de aspră. Pentru mine, ele trebuie să se preteze anumitor așteptări, nu să fie perfecte (în niciun caz!), ci să se arate cât mai umane, dar să dovedească totodată că sunt capabile de progres. Alina mi-a îndeplinit această cerință, însă, din păcate, nu întru totul. După cum am precizat deja, puterea ei devine mai impresionantă, la fel și încrederea în sinele care deține această putere, însă încrederea în sinele absolut nu prea a crescut. Cu alte cuvinte, Alina încă nu are încredere în propria persoană, ci doar în acea parte Grisha din ea. Nu m-ar deranja atât de mult acest lucru (deoarece, ca adolescentă, știu prea bine cum e treaba cu încrederea și stima de sine scăzute), dacă această nesiguranță nu ar fi luat forma dependenței față de Mal. Iarăși, am avut tendința să îi iau apărarea, însă am renunțat când am ajuns la concluzia că ea consideră că ar fi pierdută fără prietenul din copilărie. La fel ca în Regatul Umbrelor, în Regatul Furtunilor Alina se uită în oglindă și vede o fată costelivă, palidă la față, cu păr șaten, sârmos și lipsit de strălucire, care nu îl merită pe fantasticul Malyen Oretsev. Trebuie amintit că acesta din urmă a fost motivul pentru care eroina și-a ținut abilitatea suprimată vreme îndelungată. 

Prin urmare, m-am gândit că odată cu evoluarea puterilor sale, Alina va conștientiza că nu are nevoie disperată de Mal, însă se pare că e foarte indecisă. Partea Grisha din ea își dorește să devină din ce în ce mai capabilă și stăpână pe lumină (parte care, totodată, începe să îl înțeleagă tot mai mult pe Întunecatul), în timp ce o altă parte ține morțiș ca iscoada (Mal) să-i rămână mereu alături. Deși e posibil ca vocea team Darkling să vorbească acum, mie îmi pare că Mal nu face decât să o țină pe loc și să îi taie avântul de Invocatoare a Soarelui. Deci nu numai Alina trebuie să facă unele schimbări în viața ei, ci și Mal trebuie să apuce drumul maturizării și să treacă odată peste ideea că multe lucruri s-au schimbat.

În schimb, mă bucur nespus că Leigh Bardugo a continuat să îl învăluie pe Întunecatul într-o pâclă misterioasă și că nu a ezitat în a-i atribui fapte specifice unui antierou. Siege and Storm (volumul al treilea) trebuie să fie un deliciu pentru cei din team Darkling, ca mine, care abia așteaptă să afle mai multe despre trecutul lui, despre motivele care l-au împins să ia decizii atât de radicale. De asemenea, mai sunt câteva personaje cu care mi-a făcut nespusă plăcere să (re)intru în contact. Sturmhond, Tamar, Tolya, Genya și David sunt câteva din acestea, pe care abia aștept să le (re)reîntâlnesc.

Prin urmare, Regatul Furtunilor este o lectură la fel de savuroasă ca primul volum din trilogie. Are, în opinia mea, mai multe elemente de urmărit și descoperit (fără a se pune reciproc în umbră), ceea ce face din această carte un roman aproape complet și cu niște răsturnări de situație fantastice. Abia aștept al treilea volum, deși știu că după ce îl voi citi, voi regreta nespus că ia, astfel, sfârșit o aventură pe care o urmăresc cu sufletul la gură și de care îmi voi aminti mereu cu mare drag.

Nota mea: 4,5 (Goodreads - 5)

* Trailer *

2 comentarii:

  1. Ca de obicei, recenzia ta este superba! Eu una stateam pe ganduri daca sa-mi iau al doilea volum sau nu, mai ales ca in ultimul timp am cam renuntat la fantasy, dar acum m-ai convins ca se merita se termin aceasta trilogie >:D<
    Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Diana! Mă bucur că am reușit să te conving. ”Grisha” e o trilogie ce merită încheiată, într-adevăr. >:D<

      Ștergere

Thank you for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs!