sâmbătă, 8 februarie 2014

Facebook, cel mai eficient mod de a te tâmpi



Lume, lume, m-am trezit şi eu! În sfârşit am ajuns la concluzia deloc surprinzătoare că Facebook-ul tâmpeşte. Bine, asta dacă nu eşti deja tâmpit şi faci parte din cei care poluează Facebook-ul şi întreaga lume. 

Okay, treaba este că în urmă cu două-trei zile am fost şocată să văd câţi necunoscuţi am în lista de prieteni. Evident că cea care a acceptat cererile lor nu e nimeni alta decât the awesome eu. Chiar mă întreb, unde-mi era capul când apăsam pe idiotul ăla de "Accept". Aigoo, ca să nu mai vorbesc de pagini la care am dat like sau grupuri în care am intrat cine ştie în ce viaţă anterioară. Toate astea m-au lovit ca un trăznet în creştetul capului. News Feed-ul era plin de postările unor necunoscuţi şi de prostiile postate de nu ştiu ce pagină din nu ştiu ce ţară uitată de lume!


Lucrul care aproape că m-a dat jos de pe scaun este numărul uriaş de manelişti şi de piţipoance (regret, chiar regret că a trebuit să folosesc cuvântul ăsta) care bântuie prin lista mea de prieteni. Păi, cum să nu te tâmpeşti când Un Nesimţit (da, chiar aşa îl cheamă pe un fost "preten" de-al meu) postează poze de-alea "şukar3" cu "pătrăţelele" lui? Ca să nu mai vorbesc de faimoasele obsedate de literele "z" şi "y". Amice, bietele litere! O, dar vai, pur şi simplu ador să-mi văd News Feed-ul plin de pozele unei fete care, mna, se crede înger. Frate, creatura asta cerească îşi face minim 5 poze pe zi (asta conform Facebook-ului; adevărul cred că e mult mai trist). Nici nu mă miră faptul că eram mai mereu în urmă cu adevăratele noutăţi. Eu, ca să dau de aur, trebuia să dau scroll down de-mi amorţeau degetele.

Despre pagini şi grupuri pot spune acelaşi lucru. Curgea cu notificări conform cărora nu ştiu ce individ a postat în nu ştiu ce grup în care, surpriză! mă aflam şi eu. Buddies, nu ştiu ce să spun, cred că am avut o perioadă ciudată (de care nu-mi amintesc) în care am dat like la toate paginile (naşpa) existente. Oare când am păcătuit în halul ăsta? 

Noroc că m-am trezit la realitate şi m-am pus pe deratizat. Uite-aşa am scăpat eu (până acum) de vreo 500 de rozătoare dăunătoare, de grupurile în care numai sfânta macaroană ştie cum am intrat şi de paginile destinate fetiţelor pline de hormoni. Acum îmi face plăcere să intru pe Facebook. Nu pentru că abia aştept să văd ce au mai postat colegii mei sau ce nivel a atins tata la TrainStation, ci pentru că mai există pagini care intră în sfera intereselor mele. Ăştia de la Historia, spre exemplu, au nişte articole grozave. Plus, postează foarte des. Mereu, când mă conectez, găsesc câte ceva interesant de citit venind din partea lor. Oh, că tot veni vorba, aruncaţi o privire aici. Tare, nu? Eu am râs ca o isterică. Iar Historia e doar unul din multele exemple pe care vi le pot da. 


Da, în genere, Facebook-ul tâmpeşte. Tâmpeşte pentru că e din ce în ce mai plin de specimene precum pierde-vară, "manelele e viaţa mea" (da, fraţilor, am o problemă cu maneliştii, dar doar cu cei care fac întocmai cum îi îndeamnă prea-măriţii lor idoli) şi "mai bine fac o sută de selfies, decât să pun mâna pe o carte". Şi uite aşa ne intră şi nouă în subconştient principiile unor astfel de oameni. Văzul este un simţ foarte puternic, deci nu vă lăsaţi pe baza că, "ei, eu n-am să fac aşa". Nu, nu fac parte din nicio organizaţie anti-spălarea creierului :)). Spun doar din propria experienţă. La câte duck faces văzusem, mai aveam puţin şi începeam şi eu să-mi fac câteva poze, iar prin câteva mă refer la vreo zece, cincisprezece, douăzeci, douăzeci şi cinci... Aţi prins ideea. 

So, dacă este cazul, începeţi cât mai curând deratizarea. Nu lăsaţi pe mâine ce puteţi face azi ^^. Smeagol is freeee! :-)

Cheers!