duminică, 27 aprilie 2014

"Frankenstein" de Mary Shelley - Recenzie


Titlul original: Frankenstein
Autor: Mary Shelley
Editura: Univers
Traducere: Teodora Ioniţă
Anul apariţiei: 2009
Număr pagini: 224
Aceasta este adevărata poveste a doctorului Victor Frankenstein şi a creturii sale monstruoase. De la romanul scris în adolescenţă de Mary Shelley, acum aproape două secole, a început toată nebunia cuprinsă într-un singur nume: Frankenstein.
Nu ştiu câţi au auzit de Mary Shelley sau câţi ştiu, de fapt, cum a luat naştere faimosul monstru, despre care multă lume crede, greşit, că e verde. Până să citesc cartea eram de aceeaşi părere, cu toate că aveam îndoieli şi îmi doream nespus de mult să aflu adevărul o dată pentru totdeauna. L-am aflat la puţin timp după începerea cărţii. În fapt, până la prezentarea pentru prima dată a miraculoasei creaturi, naraţiunea curge într-un mod care pe mine chiar m-a încântat. Nu cred că mi-ar fi făcut plăcere să "intru direct în pâine", cum se spune, încă din primul capitol. O carte bună trebuie să evolueze, să lase suspansul să se acumuleze, astfel încât momentele curciale să fie de-a dreptul savuroase pentru cititor. Cam aşa s-a întâmplat cu opera lui Mary Shelley. 

În primele capitole am făcut cunoştinţă cu Robert Walton, un marinar extrem de ambiţios şi pasionat de meseria sa, prin intermediul căruia l-am cunoscut pe însuşi doctorul Victor Frankenstein, creatorul cunoscutului Frankenstein. Din acest moment naraţiunea a fost preluată de doctorul în ştiinţele naturii, şi în special chimie. Eram atât de nerăbdătoare să citesc despre momentul creării, încât atunci când, în sfârşit, a venit l-am parcurs cu o viteză surprinzătoare. Cu toate acestea, trebuie să recunosc, evenimentul, marele eveniment! nu a fost prezentat aşa cum îmi imaginam (sau speram) eu că va fi. Nu vreau să dau spoilere, prin urmare vă spun doar că modul în care Frankenstein a prins viaţă este expus în doar câteva rânduri, care mie personal nu mi-au satisfăcut cerinţele, întrebările. În schimb, rezultatul a fost descris chiar frumos, cred eu:
Membrele sale erau proporţionale şi îi selectasem pe cât posibil trăsături frumoase. Frumoase! O, Doamne! Pielea sa galbenă abia acoperea lucrătura de muşchi şi artere de dedesubt...
Dacă în această caracterizare a lui Frankenstein, făcută chiar de creatorul său, se mai găseşte cuvântul "frumos", la scurt timp el este înlocuit de alte cuvinte cu sensul absolut opus:
Oh! Niciun muritor nu ar putea suporta oroarea acestei înfăţişări. O mumie înzestrată cu viaţă nu ar putea fi atât de hidoasă ca acest nenorocit...
Tocmai trecerea asta de la pasiune înflăcărată la dispreţ şi dezgust mi se pare uşor... exagerată. Dacă veţi citi, veţi afla cu cât patos a studiat şi lucrat Victor pentru a-şi îndeplini scopul, acela de a-l crea pe Frankenstein. Eu, sincer, îl admiram pentru asta. Dar reacţia doctorului la ceea ce el însuşi, cu propriile sale mâini, a creat m-a uimit. Sincer, nu mă aşteptam să se comporte astfel. E ca şi cum până în "momentul facerii" (ce metaforă!) nu ar fi conştientizat la ce lucra, pentru ca apoi să se trezească din presupusa stare de reverie şi să se minuneze de ce a creat. 

Evenimentele ce au urmat au luat o turnură interesantă. Trebuie să precizez că în ciuda faptului că romanul lui Mary Shelley este etichetat ca fiind horror, eu am simţit destul de rar fiorii aceia de frică. Eu aş spune că Frankenstein este mai mult... o dramă, iar aici fac referire, în mod special, la turnura aceea interesantă de care am pomenit mai devreme. Au fost unele întâmplări pe care le-am prevăzut cu uşurinţă, adică autoarea a oferit destule indicii, încât nu mi-a fost deloc greu să-mi dau seama cum vor sta unele lucruri. Cu toate acestea, întâmplările acestea nu şi-au pierdut, în mod surprinzător, din impact. Cu toate că mă aşteptam să se întâmple, acel ceva tot a reuşit să mă emoţioneze. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre final. Bănuiam cum va fi, însă asta nu înseamnă că mi-a plăcut mai puţin. De fapt, îl apreciez chiar foarte mult. E un final demn de o carte clasică.

Prin urmare, pentru o carte publicată pentru prima dată în 1818, Frankenstein de Mary Shelley este o lectură de-a dreptul savuroasă. Eu o consider obligatoriu de citit, mai ales pentru cei ce se consideră sau vor să se considere cititori compleţi, ca să spun aşa, dar şi pentru viitorii scriitori, căci autoarea a scris cartea la o vârstă fragedă, însă modul ei de a nara este surprinzător de deosebit. Frankenstein nu este perfectă, iar asta reiese din tot ce am scris mai sus, însă merită, fără nicio îndoială merită, în special dacă vreţi să vă aflaţi printre puţinii care ştiu adevărul despre legenda celebrului Frankenstein.

Notă: 4,5/5 (Goodreads - 5)

vineri, 18 aprilie 2014

Noutăţi în bibliotecă #17

Hey, amigos! Dacă tot se apropie Paştele, mi-am zis să fac o postare cu ce-am mai adunat în bibliotecă. So... să începem!


1. Regatul Umbrelor de Leigh Bardugo am câştigat-o pe Mythical Books. A fost o surpriză inedită, mai ales că visam de o vreme să fac rost de ea. Trist e că acum o am dar nu am timp să o citesc...


2. Frankenstein de Mary Shelley am câştigat-o pe blogul Shattering Words. Fiind foarte scurtă, am reuşit să o citesc în săptămâna în care am fost la olimpiadă. Urmează să-i fac recenzia. Deocamdată nu pot să vă spun decât faptul că a fost total diferită de cum mă aşteptam eu să fie.


3. Suflete damnate de Yrsa Sigurdardottir a reprezentat prima surpriză pe care mi-a făcut-o sor-mea. Nu a fost cu o ocazie anume. Îmi amintesc că i-am spus la ce preţ grozav sunt thrillerele nordice şi cât de mult îmi doresc să citesc măcar unul. O zi mai târziu m-am trezit cu cartea asta pe care abia aştept să o devorez în braţe.


4. Cu ochii minţii de Hakan Nesser a reprezentat cea de-a doua surpriză venită din partea surorii mele. Sună atât de bine romanele astea nordice. Am aşteptări chiar mari.


5. Imaginea otomanului şi a civilizaţiei otomane în cultura românească de Călin Felezeu am primit-o în cadrul olimpiadei. Autorul, Călin Felezeu, este vicepreşedintele Asociaţiei Profesorilor de istorie din România, preşedintele Consiliului ştiinţific al Institutului de turcologie şi studii central asiatice şi decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei "Babeş-Bolyai" Cluj (sper că nu am uitat ceva). Dumnealui a fost prezent la gala de premiere a olimpicilor, unde a ţinut un discurs scurt şi la obiect dar care, mie personal, mi-a plăcut foarte mult. Mi-am promis mie însămi că voi citi cartea asta.


6. Islamul văzut şi trăit de Călin Felezeu de Marius Benţa e a doua carte pe care domnul Felezeu a oferit-o olimpicilor. Pe copertă e portretul dumnealui. Şi cartea asta îmi impun să o citesc pentru că sunt foarte interesată de religii, în special cele asiatice. Din câte am înţeles, autorul a petrecut un timp în Turcia, fiind, în perioada 2005-2007, director adjunct al Institutului Cultural Român "Dimitrie Cantemir" de la Istanbul. Plus, cartea are mai puţin de 80 de pagini, deci într-o zi o pot da gata.


7. Conservatorismul românesc. Concepte. Idei. Programe de Laurenţiu Vlad mi-am luat-o de la mall-ul din Baia Mare. M-am uitat puţin prin ea şi sunt foarte mulţumită de ce am văzut. Are multe texte ilustrative, inclusiv discursuri ale marilor politicieni români din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, ceea ce mi se pare de-a dreptul grozav. Una este să citeşti în manual despre ce a spus Alexandru Marghiloman şi alta este să citeşti efectiv discursul său. Vai, sunt foarte încântată de cartea asta! Prezintă şi programele politice, şi are şi o bibliografie vastă şi un index asemenea.


8. Liberalism şi democraţie de Norberto Bobbio am luat-o din acelaşi loc de unde am luat cartea de mai sus. Şi asta pare foarte promiţătoare. Sunt sigură că-mi va fi de folos, mai ales la anul, pentru olimpiada de istorie.


9. Privire asupra secolului de Rene Remond e cea de-a treia achiziţie din mall-ul din Baia Mare, şi mi-a fost recomandată de profesorul însoţitor. Are puţin peste 110 pagini şi titlurile capitolelor m-au convins deja cât de tare e cartea asta.


10. O păpuşă sau alta de Sophie Hannah e cea de-a patra şi ultima carte achiziţionată de la minunatul mall din Baia Mare. Îmi doream cartea asta de mai bine de un an, şi de multe ori am văzut-o prin supermarketurile şi librăriile din oraşul meu, doar că fie preţul mi s-a părut exagerat, fie am avut alte priorităţi în materie de cărţi. Cei de la Nemira m-au făcut cel mai fericit om de pe Pământ prin ofertele lor. Ce mă bucur că organizatorii olimpiadei ne-au lăsat să hoinărim prin mall!

* Poză de grup *


Ta-daa! Das ist alles ^^. Ador să văd cum biblioteca mea devine din ce în ce mai bogată. Sper să o completez cât de curând cu o carte despre Hitler, dar mai vedem...
Voi ce-aţi mai cumpărat? Ce aţi mai luat de la bibliotecă? Nu-mi vine să cred că n-am mai fost pe-acolo de jumătate de an, poate mai mult... Oh, God.
Okaaay, ne mai citim, bloggăraşii mei dragi. Spor la pregătirile pentru Paşte!

luni, 14 aprilie 2014

Leapşa kilometrică cu amintiri

Howdy, bloggării mei preferaţi! Am reveeeeenit! Am să trec direct la subiect: la olimpiadă la istorie nu am dat-o în bară, dar nici nu am reuşit ce îmi propusesem. Am luat 78 de puncte - 48 din 50 la primul subiect, iar la al doilea... 30 din 50... Îmi este chiar greu să descriu cât de frustrată mă simt de faptul că subiectul 2 (eseul) l-am distrus exclusiv din cauza proastei mele gestionări a timpului. Şi de data asta, la fel ca la judeţeană, am stat la subiectul I două ore, iar în ultima oră am încercat să fac un aşa-zis eseu. Tocmai asta e faza, nu am greşit din neştiinţă, ci din grabă, neatenţie. Greşeala supremă pe care nu credeam vreodată că o voi comite a fost să încurc secolul XIX cu XX, dar nu în sensul că nu ştiu cum arată, ci în sensul că eram atât de presată de timp încât nu am mai ţinut cont de secol. Legat de secolul al XIX-lea, mi se cerea să scriu două consecinţe ale relaţiilor internaţionale asupra politicii interne a statelor europene. Şi nu era greu deloc!! Doar că eu am scris din secolul al XX-lea. Nu ştiu cum am scris şase pagini în chiar mai puţin de o oră... Ah, Doamne, sunt îngrozitor de supărată. Cred că o să fiu nevoită să iau cursuri de management al timpului pe parcursul unui examen... Pe de altă parte, mă bucur că am terminat şi mai am doar concursul de la Iaşi, pe care sper să-l trec cu mai mult succes. Plus, cu ocazia olimpiadei am cunoscut patru persoane grozave cu care sunt sigură că voi ţine legătura.

Trecând mai departe, cum a fost săptămâna voastră? Ce activităţi fascinante aţi făcut? Ce aţi mai citit? Eu m-am gândit să completez leapşa asta awesome, primită de la Moni şi Mich. Mulţumesc! >:D<

Reguli

1. Cotrobăie prin playlist şi vezi ce melodii îţi trezesc amintiri.
2. Scrie fiecare melodie şi detaliază amintirea pe care ţi-o trezeşte.
3. Nominalizează alţi bloggeri.

4. Lasă un mesaj celor pe care i-ai nominalizat. 


Asta e prima melodie de la Rammstein ascultată de mine. Îmi amintesc că mă uitam, alături de ai mei, la "Românii au Talent". Era o seară superbă de vară. Vai, era atât de cald şi bine. Melodia asta awesome am auzit-o în cadrul unei reprezentaţii unui grup care făcea spectacole cu foc şi... mult foc! În fine, după ce şi-au terminat numărul, Andi Moisescu a spus că a apreciat, în mod special, melodia de pe fundal. În momentul ăla am fost ceva de genul


În timp ce eu mă rugam să spună numele trupei şi/sau melodiei, mama îşi dădea ochii peste cap, contrazicându-l pe Andi Moisescu. Mă rog, dorinţa mi s-a îndeplinit >:). Când a zis "Rammstein" mă simţeam de parcă aş fi câştigat cine-ştie-ce-premiu.


Melodia asta îmi trezeşte una din cele mai îngrozitoare amintiri. Eram în clasa a cincea şi am mers în excursie la Durău, Braşov, undeva pe-acolo. Cu mâna pe inimă spun că excursia asta a fost oribilă şi că m-a făcut să fiu mult mai reticentă în ceea ce priveşte excursiile şi, mai ales, colegii cu care merg. În cameră am stat cu o colegă de clasă (cu care însă nu eram tocmai apropiată) şi o bună prietenă (cu un an mai mare decât mine şi absolut diferită în ceea ce priveşte... tot). Faza e că mi s-au întâmplat unele lucruri de-a dreptul nedrepte (şi nu sunt subiectivă când spun asta), care mi-au trântit la pământ moralul. Evident că am ajuns în punctul în care am început să plâng. Plus, pe atunci aveam rău de maşină, la modul cel mai grav - la scurt timp după ce urcam într-o maşină stomacul meu se întorcea pe dos. Îmi amintesc faptul că eram distrusă din punct de vedere psihic (şi urma să fiu şi din punct de vedere fizic) când am urcat în autocar, unde elevi de la clasele mai mari ascultau şi fredonau (urlau), cu zâmbetul până la urechi, melodia de mai sus. Vai, am adorat momentul în care toţi au început să se holbeze la mine, încă fredonând. La scurt timp, pe lângă lacrimile care galopau pe obrajii mei, şi-a făcut apariţia şi o greaţă teribilă. Când am ajuns acasă arătam ca un cadavru. Părinţii mei mă întrebau cum fusese şi îmi cereau detalii. Singurul lucru pe care l-am putut spune a fost "Bine.", dar în urechi încă îmi răsuna melodia aia idioată...

3. Journey Of A Circle - Yi San OST

Soundtrack-ul ăsta îmi trezeşte, paradoxal, atât un sentiment de tristeţe cât şi unul de fericire. Niciodată nu am să înţeleg de ce îmi plac atât de mult dramele coreene, mai ales cele istorice. Eu, în general, nu mă dau în vânt după drame, însă cele coreene reprezintă o excepţie de-a dreptul surprinzătoare. Cred că dacă aş vedea varianta americană a serialelor coreene pe care le-am urmărit până acum nu aş suporta să mă uit la mai mult de 2-3 episoade. Asta pentru că nici dramele coreene, mai ales cele cu temă modernă, nu vin cu ceva nou în ceea ce priveşte structura epică. Cred că magia vine de la actori, de la cultura coreenilor, de la faptul că vulgaritatea şi alte chestii de genul nu-şi au locul în astfel de drame. Altă explicaţie n-am. Oricum, soundtrack-ul ăsta îmi trezeşte un sentiment puternic de tristeţe pentru că drama de care aparţine nu are happy-endul clişeic, dar pe care mi-l doream atât de mult să fie aşa. Fraţilor, nu am plâns în viaţa mea la "Titanic" sau alte filme de genul, dar la serialul ăsta... pfuai! Sentimentul de fericire vine de la faptul că serialul "Furtună la palat"/"Yi San" este prima dramă coreeană pe care am vizionat-o, prima şi nu cea din urmă, căci ea a reprezentat doar începutul unei lungi călătorii :-).

4. Goku - D=Out

He he, melodia asta, cu toate că nu înţeleg nimic din ea, mi-a încântat nopţile din vara anului 2011. Pe atunci eram "bebe" în ceea ce priveşte rock-ul american şi european, însă eram "as" în domeniul jrock-ului. D=Out a fost prima trupă din sfera asta pe care am ascultat-o. Încă mai ascult unele melodii de-ale lor, însă am rămas fidelă celor mai vechi. În orice caz, "Goku" îmi aminteşte de o noapte în care sora mea stătea la PC, iar eu făceam air guitar şi headbanging pe la spatele ei. Melodia celor de la D=Out îmi răsuna pentru a-nu-ştiu-câta-oară în urechi şi, totuşi, îmi dădea acelaşi sentiment de împlinire la fel ca la început. Ştiu că nu a trecut aşa de mult timp din 2011, însă parcă pe atunci viaţa era mai simplă şi mai frumoasă...

5. Carry On Wayward Son - Kansas

După cum i-am spus şi lui Mich într-un comentariu, melodia asta era imposibil să nu se găsească şi în lista mea :-). Ea reprezintă unul din multele motive pentru care iubesc serialul "Supernatural" şi e un fel de sinteză a sa, ca să spun aşa. Prin asta vreau să spun că atunci când o ascult toate scenele epice din serial mi se derulează în faţa ochilor. Îmi amintesc o întâmplare foarte comică care a avut loc acum câteva luni, la şcoală. Era vineri, iar prima oră aveam istorie. Eu mi-am zis să ascult puţină muzică, doar că atunci când a început melodia celor de la Kansas nu am mai vrut să închid până nu se va fi terminat, cu toate că deja se sunase de oră. Uite-aşa se face că profesorul a intrat la scurt timp în clasă, colegii mei s-au ridicat, iar eu continuam să stau cu ochii ţintiţi în telefon, fredonând încet "Carry On Wayward Son" şi amintindu-mi cele mai awesome episoade. În cele din urmă m-am ridicat şi eu, când toţi se aşezau.

6. Burn It Down - Linkin Park

Okay, melodia asta îmi aminteşte de o fază epică, întâmplată anul trecut, iarna. După ce am ieşit de la şcoală mi-am zis să fac o plimbare până la bibliotecă. Chiar când am cotit pe o străduţă mai lăturalnică, care-mi folosea drept scurtătură, melodia celor de la Linkin Park a început să-mi încălzească auzul. Tot atunci însă am observat trei băieţi de vreo 18-19 ani, poate mai mult. În momentul în care m-a văzut, unul din ei a ridicat un bulgăre şi a început să se apropie de mine rânjind ca un ţăran. Când am ajuns în faţa lui, mi-a spus ceva, dar având căştile în urechi nu am auzit ce. Dacă îmi aduc bine aminte, unul din ceilalţi doi ţărani i-a spus periculosului din faţa mea să mă lase în pace. În fine, mi-am dat o cască jos şi am întrebat un "Ce?" simplu, chiar aşteptându-mă să repete ce-mi spusese mai devreme. Reacţia lui a fost de-a dreptul hilară... sau ciudată, mă rog. A fost ceva de genul "Uăi, Doamne, ce voce ai!", după care a plecat. Okay... Ce-i drept am vocea mai groasă decât o are majoritatea fetelor, dar aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat până atunci :-)). Tipul părea chiar şocat. Salvată de clopoţel voce.

7. River And Roads - The Head And The Heart

Îmi place melodia asta foarte mult, cu toate că am descoperit-o într-un context trist. Apare în ultimul episod din serialul "Chuck", un serial foarte, foarte bun. Îmi amintesc că mă uitam ca o disperată la serialul ăsta. Mi-a plăcut foarte mult ideea de CIA, FBI, intrigă, acţiune, gadgeturi, aventură, pericol şi tot ce vă mai trece prin cap când vă gândiţi la spionaj. Mă rog, încercaţi să nu asociaţi serialul ăsta cu "Totally Spies" :-). Cu toate că la un moment dat devenise uşor prea dramatic, "Chuck" s-a dovedit un serial grozav. Finalul este dovada concretă.

8. Keep Holding On - Avril Lavigne

"Keep Holding On" mi se pare una din cele mai reuşite piese semnate de Avril Lavigne. Am multe amintiri legate de melodia asta, majoritatea vara, majoritatea fericite. Vara trecută Avril a iniţiat un proiect prin care să strângă fonduri pentru un spital de femei. Proiectul ăsta a constat în înregistrarea unei noi versiuni a melodiei mai sus menţionate. Diferenţa dintre vechea şi noua versiune constă în faptul că în cea de-a doua au fost incluse şi vocile fanilor, în sensul că fiecare s-a înregistrat, pe site-ul oficial al campaniei, cântând refrenul. Am luat şi eu parte. Mi s-a părut chiar amuzant :-).

9. Rasputin - Boney M

Vai, melodia asta... mă întoarce atât de mult în timp. "Rasputin" e melodia mea preferată semnată de Boney M, o trupă pe care o îndrăgesc de mică. Îmi amintesc că aveam vreo 7-8 ani când ai mei chiar obişnuiau să asculte trupa asta, iar mie îmi era jenă să recunosc cât de mult îmi place. Eram atât de caraghioasă, doar că pe atunci trăiam cu concepţia că e ceva anormal să am gusturi diferite de ceilalţi de o vârstă cu mine. Măi să fie, cât m-am schimbat de atunci!

10. Schrei - Tokio Hotel

Mă amuză teribil cât de şocată eram, pe vremuri, de melodia asta. Sora mea era fană Tokio Hotel (ce-i drept, nu prea se dădea în vânt după varianta pieselor în germană, o prefera pe cea în engleză), în timp ce eu mă cruceam când vedeam videoclipurile lor. E de-a dreptul hilar cum s-au schimbat rolurile. Nici acum nu prea îmi este clar de ce soră-mea a renunţat la trupa asta. Mă rog, eu nu o ascult, dar nu sună suna rău. Din câte am înţeles, schimbările pe care le-au suferit membrii trupei dar şi muzica ei au determinat-o pe soră-mea să se îndepărteze, treptat. De aici concluzia că numai timpul poate dovedi "cât de fan eşti". În orice caz, îmi amintesc limpede reacţia mea când o văzusem pe sor-mea atât de încântată de melodia "Schrei": i-am spus prompt că "Eu n-am să ascult aşa ceva în viaţa mea. Sunt sigură."

Mă opresc la 10 melodii, că dacă o ţin tot aşa nu mai termin săptămâna asta.

Nominalizări: toţi bloggăraşii care trec pe-aici şi vor să o completeze.

Ne mai citim curând! >:D<