joi, 26 iunie 2014

Leapşa - Happy Bookaholic



Chiar mă întrebam cum de nu circulă nicio leapşă pe-aici, când am văzut că Alexandra a făcut postarea asta. Mulţumesc, Ale!

1. Ce iubeşti cel mai mult atunci când cumperi cărţi noi?
Păi, în cazul meu procesul de cumpărare durează o vreme, la fel ca atunci când mă duc la bibliotecă şi mă gândesc ce carte să împrumut. La librărie e şi mai şi. Nu sunt o persoană risipitoare şi îmi place ca atunci când dau banii pe ceva să fiu mulţumită de ce am achiziţionat, de aceea petrec mult timp privind coperţile şi citind descrierile. Însă, de regulă, cărţile mi le cumpăr online. Şi îmi place atât de mult momentul când dau pe "Adaugă în coş" şi "Finalizează comanda". Sunt atât de caraghioasă în momentul acela, pentru că scriu încet şi cu atenţie, nu cumva să se ducă dragile de cărţi altundeva. Iar când, în sfârşit, le am acasă, le privesc îndelung şi mă gândesc la momentul când le voi citi.

2. Cât de des îţi cumperi cărţi noi?
Nu ţin cont de lucrul ăsta, dar, în orice caz, ştiu că nu îmi iau săptămânal, uneori se întâmplă să-mi iau la luni distanţă. De regulă, îmi iau atunci când rămân fără lecturi sau când pur şi simplu vreau ca respectiva carte să se afle la mine în bibliotecă. Oh, sau atunci când, din întâmplare (da, sigur), intru într-un anticariat sau o librărie, am bani şi văd ceva care-mi sună bine. Cum am spus, nu ţin cont. Sunt momente în care aş vrea să-mi cumpăr, dar nu-mi permit, şi sunt momente în care nu-mi propun să o fac, dar pentru că am fonduri îmi cumpăr.


3. Librării sau magazine online?
Am precizat şi mai sus că sunt mai fidelă librăriilor online. Mereu găsesc ce-mi doresc, cel mai adesea la un preţ grozav. Am prins încredere în magazinele astea. Ce-i drept, în momentul de faţă, cumpăr numai de pe Elefant şi Libris, deci nu pot spune că toate librăriile online sunt la fel. Însă Elefant şi Libris sunt super. Am o colaborare grozavă cu ambele. Îmi place că nu este nimeni care să mă întrebe cu ce mă poate ajuta şi care, mai apoi, să stea pe capul meu. Se întâmplă să stau ore pe Elefant căutând, dar nu are cine să mă deranjeze.

4. Ai o librărie preferată?
În oraşul meu nu sunt tocmai prea multe librării, mai ales în zona în care îmi desfăşor activităţile, însă e plăcută librăria Alexandria. Acolo găsesc aproape orice. Nici noutăţile editoriale nu lipsesc.

5. Faci precomenzi?
Nu am făcut până acum, dar poate voi face cândva. Oricât de mult mi-aş dori o carte, sunt o persoană răbdătoare, deci precomenzile nu sunt absolut necesare, pentru mine.

6. Ai o limită lunară când vine vorba de cumpărat cărţi?
Cum am spus şi mai sus, nu ţin cont, iar asta pentru că mă cunosc, şi pentru că mă cunosc, ştiu că nu am nevoie de o limită.

7. Ai interdicţii la cumpărat cărţi?
Din punct de vedere financiar, uneori da. În rest, nu am interdicţii. Ce-ar mai fi ca părinţii să-mi spună că n-am voie să citesc?! Ar fi revoltător!

8. Cât de lung e wishlistul tău?
Ehehe, imens e puţin spus. Cred că mereu va fi aşa, pentru că mereu vor exista alte şi alte cărţi pe care voi dori să le citesc.

9. Trei cărţi din wishlish pe care vrei să le cumperi acum?
Hm, să vedem... "Hoţul de cărţi" de Markus Zusak, "Cum trăiesc morţii" de Will Self şi "Ia uite cine s-a întors" de Timur Vermes.

10. Cine doreşti să mai facă acest tag?
Tăt poporu'. Okay, nu m-am putut abţine. Acum serios, oricine doreşte.

hugs from me >:D<

marți, 24 iunie 2014

"Regatul Umbrelor" ("Grisha", #1) de Leigh Bardugo - Recenzie


Titlul original: Shadow and Bone
Autor: Leigh Bardugo
Editura: Trei
Traducere: Laurenţiu Dulman
Anul apariţiei: 2013
Numar de pagini: 344

Nu se compară cu nimic din ce-am citit vreodată. - Veronica Roth

Bogată în descrieri, magie şi răsturnări de situaţie, această aventură memorabilă ne oferă o intrigă abil condusă, însoţită permanent de o reţea subterană dominată de iubire şi pericol. - Publishers Weekly

Reacţia pe care Veronica Roth, autoarea bestsellerului Divergent, a avut-o în urma lecturării acestei cărţi mi se aplică şi mie. Leigh Bardugo a debutat într-un mod de-a dreptul remarcabil cu Regatul Umbrelor, venind cu o lume întru totul nouă şi întru totul unică, care abundă în magie, personaje frumos conturate şi evenimente care mai de care mai surprinzătoare.

În centrul acestei lumi se află Alina Starkov, o fată orfană aflată, iniţial, în slujba Armatei Întâi (armata regelui Ravkăi), asemenea prietenului ei din copilărie Mal, orfan de asemenea. Prima călătorie în Falia Umbrei (ţinut învăluit în beznă, populat de monştri care distrug treptat Ravka) declanşează puterea Alinei, o putere unică, datorită căreia progatonista este introdusă în lumea Grisha, adică a celei de-A Doua Armate. Această armată este caracterizată prin practicarea Micii Ştiinţe şi este împărţită în trei ordine: Corporalki (Ordinul Viilor şi Morţilor), împărţit la rândul său în Sfâşie-Inimi şi VindecătoriEtherealki (Ordinul Invocatorilor), cuprinzându-i pe Furtunoşi, Inferni şi Iscă-Valuri; şi Materialki (Ordinul Fabrikatorilor), cu ai săi Duraşti şi Alkemi. Alina se dovedeşte a fi o Invocatoare, însă, spre surprinderea tuturor, ea nu se încadrează în niciuna din cele trei subcategorii. Datorită acestui fapt ea intră în sfera de interes a Întunecatului, conducătorul Grishei. Întunecatul îi dezvăluie protagonistei lucruri legate de destinul ei, care, înainte, i s-ar fi părut de domeniul fantasticului, dar care acum se dovedesc a fi mai reale şi inevitabile ca niciodată. În toată această învălmăşeală a noutăţilor, personajul-narator, Alina, se confruntă cu o altă problemă, de ordin sentimental de această dată: atracţia periculoasă pe care o simte faţă de conducătorul Grishei, aflată în contradicţie cu sentimentele pure pe care le poartă prietenului său din copilărie.

Pentru că îmi place să las ce-i mai bun la urmă, precizez acum că singurul neajuns al acestei cărţi este, pentru mine, faimosul clişeu al triunghiului amoros în cadrul căruia eroina e foarte dezorientată şi oscilantă. De regulă, nu trec prea uşor peste astfel de clişee, însă, spre bucuria mea, autoarea nu a pus accentul pe acest aspect. L-am trecut şi mai uşor cu vederea mulţumită atâtor altor elemente care fac din cartea asta o lectură fantastică. 

Un lucru pentru care o felicit pe Leigh este sursa de inspiraţie: cultura Rusiei Ţariste. Această influenţă este destul de evidentă, începând cu numele ţinutului Ravka până la băutura kvas. Am citit unele comentarii pe Goodreads care, dimpotrivă, îi reproşau autoarei aceste elemente ruseşti, în sensul că ele sunt prezentate într-un mod greşit. O persoană, spre exemplu, spunea că băutura kvas are, în realitate, un procentaj foarte mic de alcool, prin urmare nu te poţi îmbăta dacă o consumi. Ei bine, Leigh Bardugo a crescut procentajul de alcool, kvas-ul fiind în carte o băutură ideală pentru cei care-şi doreau ca după numai câteva pahare să fie de-a dreptul chercheliţi. Părerea mea este că tocmai asta este treaba unui autor de ficţiune, mai ales de fantasy: să ia un lucru al realităţii banale şi să-l transforme în ceva de proporţii. Leigh a luat cultura Rusiei secolului al XIX-lea şi a transformat-o în cultura unei naţiuni originale - cultura Ravkăi. Un alt lucru care m-a încântat este acela că autoarea a ştiut unde şi câtă descriere este necesară. Nu am întâmpinat nicio dificultate în a-mi imagina castelele, Falia Umbrei, oraşele etc. De asemenea, mă bucur că a fost proporţionată în ceea ce priveşte ritmul alert - nu l-a lăsat pentru partea finală a cărţii, ci l-a concentrat pe tot parcursul ei.

Cu alte cuvinte, Regatul Umbrelor este un roman fantasy pe care nu l-am putut lăsa din mână. Nu-mi păsa că următoarea zi aveam şcoală, am stat până la 1 şi ceva noaptea, tot repetându-mi "Ăsta e ultimul capitol!". Îmi doresc nespus de mult să citesc următorul volum, însă ţin să-l citesc tot în română, deci mai am de aşteptat. În orice caz, eu vă recomand din toată inima să o citiţi. Dacă veţi trece la fel de uşor ca mine peste acel clasic clişeu, atunci vă veţi bucura de o lectură grozavă.

Nota mea: 4,5/5 (Goodreads - 5)

sâmbătă, 21 iunie 2014

Prima felie de pepene roşu

Prima felie de pepene roşu pe anul acesta. E fascinant cum un fruct, un simplu fruct, poate avea semnificaţii atât de bogate pentru mine. Cred că datorită acestor semnificiaţii penele roşu a devenit, de o bucată de vreme, fructul meu preferat. Penele roşu înseamnă, pentru mine, relaxare, meditare şi fericire. Acestea trei s-au revărsat peste trupul meu în momentul în care am gustat prima felie de pepene anul acesta. Mi-am adus aminte de vara trecută... Seriale, cărţi, blog, ore lungi de somn, linişte, căldură, plus planuri, pe care nu le-am îndeplinit însă.

Iar acum, ne aflăm la începutul unei noi vacanţe de vară. Nu pot să cred cât de repede a trecut timpul, cât de repede a trecut clasa a X-a. S-au întâmplat atâtea lucruri care şi-au lăsat profund amprenta asupra mea. Mi-ar trebui ore întregi ca să pot descrie în detaliu experienţa anului acesta şcolar. Un lucru e sigur: sunt anumite persoane cărora ţin să le mulţumesc.

Am să încep cu mama, fără de care, ştiu sigur, nu aş fi reuşit performanţele de care m-am dovedit a fi capabilă. A făcut şi încă face sacrificii de dragul meu, iar eu sunt perfect conştientă de asta. Mi-ar plăcea să pot face ceva mai mult pentru ea, şi voi face, ăsta e unul din motivele pentru care vreau să ajung cât mai sus. Ce am scris în ceea ce o priveşte pe mama se aplică şi în cazul soră-mii. Cu toate că ne-am văzut destul de rar, legătura noastră parcă s-a consolidat şi mai mult... Doamna dirigintă, şi ea merită cele mai sincere mulţumiri. Jovialitatea şi susţinerea ei m-au ajutat să izbândesc. Doamna profesoară de psihologie, vai, nu am cuvinte să exprim respectul şi recunoştinţa pe care i le port. Mi-a schimbat viaţa, şi nu exagerez. De-ar fi toţi profesorii aşa cum este ea... Domnul profesor de istorie, ei bine, a venit cu olimpiada de istorie, iar ea înseamnă un moment major în viaţa mea.

Clasa a X-a o pot caracteriza prin cuvântul "revelaţie" sau "noutate". Am avut o revelaţie în ceea ce-i priveşte pe colegii mei. Acum ştiu de cine am nevoie şi pe cine vreau alături şi pe cine să cine să ţin la oarecare distanţă. Am avut o revelaţie chiar şi în ceea ce-mi priveşte propria persoană, iar asta o datorez ultimilor doi profesori menţionaţi mai sus. Clasa a X-a a fost, cu bune şi rele, epică.

Vacanţă... Măi să fie, câte am de recuperat! Cât despre lista cu planuri, ei, spre deosebire de anul trecut, e mai scurtă şi, sper eu, mai realizabilă :-D. Cert este că voi citi, voi viziona filme şi seriale (deja începute sau care urmează a fi începute) şi voi încerca să-mi uşurez munca din clasa a XI-a.

Dar voi, blogării mei dragi, ce mai faceţi? Cum aţi încheiat anul? Ce planuri aveţi pentru vacanţa asta?Boboci, cum a fost primul an de liceu, respectiv facultate? Viitori boboci, succes la examene şi bac! 

Melodia de mai jos am descoperit-o mulţumită unei reclame, de la Volksbank cred. Probabil o ştiţi, dacă nu, ascultaţi-o, e foarte plăcută şi liniştitoare. Trăiască reclamele!

vineri, 6 iunie 2014

Book Friends Challenge - Day 5

Day 5 Talk about your favorite villain

Hey, buddies! Am ajuns la ultima zi din acest challenge încântător! Pentru cei care doresc detalii, vă invit pe blogul  Romances of pages. Ştiţi, e comic. E comic faptul că eu abia aşteptam să fac postarea asta pentru că am ştiut de la început despre cine voi scrie. Totuşi, iată! postez la... foarte multe luni de la acceptarea acestui challenge. A trecut aproape un an! Măi să fie, mai bine trec la treabă.

Nu am să-l uit niciodată pe doctorul Hannibal Lecter, personaj creat de genialul Thomas Harris.
Cu doctorul Lecter am făcut cunoştinţă când am vizionat filmul Tăcerea mieilor (un film de-a dreptul excepţional), în care e interpretat de Anthony Hopkins, iar agentul Clarice Starling, de Jodie Foster. Cred că filmul m-a marcat într-o măsură considerabilă, căci aceste personaje nu mi le pot imagina altfel. Anthony Hopkins şi Jodie Foster şi-au făcut treaba în cel mai remarcabil mod. La scurt timp după vizionarea filmului, am făcut rost de cartea Hannibal, cu toate că aş fi vrut să încep cu Tăcerea mieilor.
Doctorul Hannibal Lecter e un personaj fascinant, despre care aş putea vorbi ore în şir. După cum am precizat în recenzie, e un personaj cu o psihologie complexă, iar fiecare detaliu contează în ceea ce priveşte caracterizarea acestuia. Are o eleganţă şi maniere deosebite, care îi conferă carismă şi îl fac foarte plăcut pentru celelalte personaje. În fapt, am tendinţa să-l asociez cu un bărbat din acela gentil din Evul Mediu.
În spatele acestor trăsături, însă, se ascunde un copil de şase ani traumatizat, aflat în căutarea surorii sale. Tocmai acest fapt îl face, în opinia mea, atât de fascinant. Până în momentul în care autorul s-a decis să ofere informaţii despre trecutul lui Lecter, nu mi-am pus întrebarea "De ce e aşa?" De fapt, nici nu m-am gândit că există o cauza anume pentru comportamentul lui, mai ales o cauză "cu vechime". Pur şi simplu am acceptat ideea că ăsta e el: un criminal în serie, care, însă, are nişte metode mai neconvenţionale de a-şi ucide victimele - le serveşte la micul dejun, prânz sau cină, sau la gustările dintre mesele principale. Acest comportament, acest mod de a trăi, această plăcere îşi are originea în trecutul său, mai exact în copilăria sa, profund marcată de cel de-al Doilea Război Mondial.
Nu ştiu dacă simt simpatie sau aversiune faţă de acest personaj, care efectiv mănâncă oameni. Cert este că din momentul în care am aflat acele lucruri despre trecutul său îi privesc acţiunile cu o atitudine mult mai îngăduitoare. Plus, rafinamentul cu care îşi serveşte victimele face din conduita doctorului o adevărată artă. Nu, în niciun caz nu poate fi vorba de aversiune. Nu numai că Hannibal Lecter este personajul meu răufăcător preferat, dar el se află printre fruntaşi şi în ceea ce priveşte personajele mele preferate.

Mulţumesc frumos încă o dată, Rosia, pentru acest challenge. Mi-a făcut mare plăcere să-l duc la bun sfârşit!