miercuri, 27 august 2014

Câştigători concurs aniversar - doi ani


Hei, hei, heeei! Azi Boundless Daydreamer împlineşte doi anişori, deci e timpul să anunţ cei doi câştigători ai concursului aniversar.

În primul rând, daţi-mi voie să vă mulţumesc tuturor celor care aţi participat. M-am bucurat să citesc răspunsuri atât de variate şi explicaţii sincere. Sper ca în continuare să lecturaţi tot ce vă cade în mână, dar mai ales cărţile care aparţin genului vostru preferat. Sunt, de asemenea, entuziasmată că familia blogului a crescut şi sper că acest progres va continua să se manifeste şi în viitor.
Okay, fără alte comentarii, câştigătorii sunt:

Premiul I - Alexandru Raul
Premiul II - Alexandra Marta

Felicitări! Cei doi câştigători pot fi găsiţi şi aici. Le-am trimis deja e-mail prin care le-am transmis vestea. Dacă, însă, nu primesc răspuns în următoarele şapte zile, atunci voi fi nevoită să aleg din nou.

Mulţumesc încă o dată, my awesomes! 
Şi, dacă tot vorbeam de concursuri, aruncaţi o privire la cel organizat de blogul Walking on Letters şi la cel organizat de Pufuleţ.

Bye-bye!

duminică, 24 august 2014

"Sezonul Oaselor" ("Sezonul Oaselor", #1) de Samantha Shannon - Recenzie

Titlul original: The Bone Season
Editura: Curtea Veche
Traducere: Teodora Văcariu
Anul apariţiei: 2013
Număr de pagini: 448
Samantha Shannon are un imens talent de a crea şi o imaginaţie care vede înainte cale de şapte poşte. Nimereşte drept la ţintă. - Susan Hill, scriitoare nominalizată la Booker Prize
Dramatică şi veritabil amuzantă, presărată cu horror, magie şi farmec. - Justina Robson, autoarea seriei Quantum Gravity
Despre Sezonul Oaselor am ştiut încă de dinainte de a începe să îl citesc că este un roman deosebit. Cele şapte ordine de clarviziune, harta coloniei penitenciare Sheol I şi glosarul m-au impresionat fără nicio îndoială şi m-au asigurat că ceea ce urmează să lecturez este rodul unei imaginaţii fantastice!

Samantha Shannon narează la persoana I, prin intermediul lui Paige Mahoney, o tânără clarvăzătoare de 19 ani, locuitoare a Londrei anului 2059. Specific distopiilor, în frunte se află un guvern opresiv, Scion, fiind absolut împotriva existenţei clarvăzătorilor. Un fapt interesant şi care mi-a atras atenţia în mod deosebit este acela că, totuşi, acest guvern are în slujba sa unii clarvăzători, folosiţi, cu voinţa lor desigur, pentru eliminarea propriilor semeni. Însă clarvăzătorii ameninţaţi cu moartea în orice moment nu sunt nişte fiinţe cărora să le plângi de milă. Ei sunt, în fapt, foarte organizaţi. Când nu îşi intră în rolul de oameni perfect normali, ei lucrează în lumea interlopă, printre răufăcători din Scion. Paige este un astfel de clarvăzător: Munceam în mijlocul bandelor nemiloase de văzători, toţi gata să se calce în picioare ca să supravieţuiască, toţi membri ai unui Sindicat mare cât toată Citadela [Londra], în frunte căruia se afla Tartorul. Şeful ei (numit mim-baron) este Jaxon Hall, care, pe lângă ea, îi mai are în subordine pe alţi cinci clarvăzători, fiecare aparţinând unui ordin diferit.

Paige este o călătoare onirică, o specie rară de clarvăzătoare. Astfel, aceasta este capabilă de a-şi detaşa spiritul parţial de trup şi să influenţeze spiritele celor din jur. Şi, cu toate că nu e tocmai mândră de meseria ei, salariul şi colegii sunt două aspecte cât se poate plăcute. Aceste aspecte plus altele sunt precizate în incipitul romanului, ceea ce m-a cam pus în dificultate. Am spus mai sus că Cele şapte ordine de clarviziune, harta coloniei penitenciare Sheol I şi glosarul m-au impresionat, şi este adevărat, doar că, de asemenea, m-au avertizat în privinţa faptului că Sezonul Oaselor conţine o cantitate bogată de informaţii. Ei bine, autoarea a decis ca această cantitate să o expună chiar în primele pagini, şi, ţinând cont de cum se desfăşoară acţiunea în continuare, tind să îi aprob hotărârea. Cu toate acestea, se creează aşa-zisul fenomen information dump, în sensul că e multă informaţie care se transmite şi pe care cititorul trebuie să o asocieze cu ceva care încă nu a fost arătat. Nu ar fi tocmai o problemă dacă acţiunea ar continua să se desfăşoare în SciLo (denumire alternativă dată Scionului; Scion+Londra), însă într-o zi ploioasă, viaţa lui Paige se schimbă pentru totdeauna. Atacată, drogată şi răpită, este trimisă în Sheol, fostul oraş Oxford - ţinut secret vreme de 200 de ani. Prin urmare, lămuririle primite în acele câteva pagini nu apucă să se sendimenteze, căci altele, legate de Sheol însă, intervin.

Totuşi, nu văd cu ar fi putut evita Samantha acest inconvenient, deci nu e tocmai ceva pentru care să vă îngrijoraţi. Revenind, ajunsă în fostul Oxford, protagonista află că este controlat acum de puternica rasă a Refaiţilor, venită dintr-o altă lume. Paige îi este încredinţată Custodelui, un Refait cu scopuri misterioase. Ceea ce mă duce la relaţia dintre Paige şi Arcturus Mesarthim (Custodele). Nu am cuvinte să exprim mulţumirea mea în privinţa acestui aspect. Relaţia evoluează, şi vă asigur că e o evoluţie cât se poate de evidentă. La început, eroina îl urăşte efectiv pe Arcturus, pentru ca, pe parcurs, datorită unor evenimente, să înceapă să prindă oarecare încredere în el, şi viceversa. Nu se întâmplă ca în majoritatea cărţilor cu un strop de romance, în care tipa cade în braţele tipului la numai câteva zile după ce s-au cunoscut. Iar acest lucru oferă o doză deosebită de realism cărţii. Însă ţin să precizez şi altceva: încă o dată, Samantha deviază de la tipar şi face din Custode a doua iubire a lui Paige, nu prima, aşa cum ne-am obişnuit, şi mi se pare grozav! De ce? Pentru că o transformă pe micuţa călătoare onirică într-o persoană, cu trecut, cu amintiri, cu cicatrici. Sinceră să fiu, Paige este prima protagonistă dintr-o carte pe care să o înţeleg, să o însoţesc aproape pe întreg parcursul cărţii, pe care să mi-o pot imagina hoinărind efectiv pe străzi (aici, ale Londrei). Samantha Shannon merită toate felicitările pentru acest personaj atât de reuşit, cu care am putut (şi sper să pot şi în viitoarele volume) să interacţionez atât de uşor. Şi fiecare personaj, fie el pozitiv sau negativ, are ceva doar al lui, ceva distinctiv, care să îl facă memorabil. De asemenea, atmosfera din Sheol e foarte bine conturată şi dă impresia de veridic.

Înafară de mica problemă cu information dump în introducere, Samantha a mai făcut câteva greşeli care ţin de naraţiune. Spre exemplu, în timpul unei încăierări a făcut salturi prea bruşte de la o acţiune la alta. Dar iarăşi tind să îi iau apărarea, deoarece e începătoare, Sezonul Oaselor e romanul ei de debut (deşi a mai scris unul pe care nu l-a publicat), deci cred că aceste mici scăpări pot fi trecute cu vederea, în favoarea imaginii de ansamblu, care este fascinantă.

Au fost unele voci care au zis că autoarea este noua J. K. Rowling, fapt ce a atras unele reacţii deloc favorabile în ceea ce o priveşte pe Samantha. Aşa că daţi-mi voie să clarific lucrurile, femeile acestea două au următoarele lucruri în comun: sunt britanice, Harry Potter are şapte volume şi tot atâtea va avea şi The Bone Season, editura Bloomsbury este cea care le-a acceptat manuscrisele şi ambele scriitoare dau dovadă de o uluitoare imaginaţie. Dar asta este tot. Nu există nicio asemănare între seria lui Rowling şi viitoarea serie a lui Shannon, de aceea găsesc absurde comentariile care o arată cu degetul pe autoarea debutantă.

În sfârşit, Sezonul Oaselor este un roman cu care Samantha Shannon m-a câştigat ca fan decis al ei. E o persoană pe care deja am adăugat-o în mica mea listă de persoane demne de urmat, pentru că m-a introdus într-un univers distopic extraordinar. Trebuie să menţionez şi blogul ei (A Book from the Beginning), pe care îl recomand tuturor scriitorilor aspiranţi. I-am citit toate postările şi îi sunt atât de recunoscătoare pentru pentru sfaturile date şi pentru faptul că a reuşit să mă facă să fiu mai încrezătoare în privinţa ideii de a scrie.

Nota mea: 4,5/5 
(Goodreads - 5; probabil cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta)

* Trailer *

miercuri, 20 august 2014

Leapşa - Behind the Blog


Aloooha, pancakes with strawberries! Mich mi-a dat leapşa asta şi mor de nerăbdare să o încep. Mulţumesc, Mich!

Reguli:

1. Trebuie să răspunzi sincer.
2. Trebuie să iei imaginea tag-ului şi să o încorporezi în postarea ta.
3. Tăguieşte cât mai mulţi din blogării tăi favoriţi.
Vor şi şapte întrebări universale (pe care le ia toată lumea) şi patru (sau mai multe, dar minim patru) lucruri despre tine pe care vrei să le ştie ceilalţi.

1. Din ce oraş eşti?
Bacău, oraşul lui Bacovia şi Alecsandri. Măcar cu atât să ne mândrim şi noi...

2. Câţi ani ai?
Am împlinit 16 în mai.

3. Care e mâncarea ta preferată? Dar dulcele preferat?
Hm, cred că îmi place tot ce găteşte mama. Ştiu că sună a clişeu, dar, nu ştiu, totul îi iese fantastic de delicios. Dar pizza rămâne felul pe care l-aş putea mânca la nesfârşit. Cât despre dulcele preferat, plăcinta cu mere, fără nicio îndoială. De fapt, orice e cu mere îmi place. Ca fruct, nu mă dau în vânt după ele, dar ca făcând parte din compoziţia plăcintei, ştrudelului etc., le ador. 

4. Care e cel mai mare vis al tău?
Ah, păi, am multe, multe visuri. Să devin procuror şi să fac ceva memorabil în funcţia asta. Nu prea m-am gândit dacă vreau să rămân în ţară să profesez sau să plec, însă cert este că nu vreau să fiu un procuror oarecare. Vreau să fiu unul din cei mai buni. Şi vreau să scriu, să fiu scriitor în timpul liber, cu alte cuvinte. Oh, şi să călătoresc, dar nu numai în locurile faimoase şi atât de vizitate, ci şi în colţişoarele Terrei mai puţin călcate de om. Chiar şi pe Lună vreau să ajung!

5. Cea mai mare frică a ta este:
Să o dau în bară cu toate, să nu-mi iasă lucrurile aşa cum mi-am propus. Dar, trebuie să recunosc, reacţionez ca toţi apucaţii când văd creaturi târâtoare sau/şi cu multe picioare.

6. Care e citatul tău preferat, dar motto-ul?

Unul din citatele preferate:


Motto:


7. Aici va fi o (sau vor fi mai multe) întrebare/i pusă/e de cititorii tăi. Revin-o cu un edit.
Întrebaţi, iar the brain of the blog vă va răspunde. :-D

Mich: Hm, dacă m-ai fi întrebat care e serialul preferat, atunci ai fi ştiut deja răspunsul :-D. În materie de filme... cred că The Others (2001). Finalul e atâât de awesome şi surprinzător. Îmi mai place mult şi The Silence of the Lambs (1991), Hannibal (2001) şi Red Dragon (2002), toate trei sunt ecranizări după romanele lui Thomas Harris. Oh, şi Enter Nowhere e un film de neuitat.
Pfiu, ce bine că pot să spun mai multe nume :)). Am să încep cu Avril Lavigne. Când am început să o ascult, melodiile ei se învârteau în jurul genului punk. Mulţumită ei am continuat să evoluez, şi, chiar dacă şi-a cam schimbat stilul muzical, încă o ascult cu mare plăcere şi îi port acelaşi respect. În paralel cu punk-ul ei, ascultam şi j-rock, însă, treptat, am ajuns la rock, în special la subgenurile menţionate la punctul doi. Acum playlist-ul meu e plin de melodiile semnate de Avril Lavigne, Nightwish, Rammstein, Metallica, Within Temptation şi The Beatles.
Nu, chiar nu mă panichez, iar ăsta e un lucru pe care îl ştiu de când eram mică. Le simt, dar nu încep să fug în stânga şi în drepta, dând din mâini ca după ţânţari. Nu mai ştiu când a avut loc, cred că a fost toamna trecută sau primăvara asta, cutremurul acela despre care s-a vorbit şi la TV, m-am trezit brusc atunci când a început, dar imediat ce s-a oprit am tras şi eu pe dreapta din nou.
I-aş spune Let's eat some pie, da, categoric asta i-aş spune.
Aveam şi eu păpădii în curte, dar nu ştiu unde au dispărut. Mă rog, erau puţine... Când eram mică nu-mi plăceau, pentru că ştiam că li se mai spune şi curu-găinii :)), dar acum mi se par în regulă. Adică, din câte am auzit, sunt chiar benefice sănătăţii şi cum aş putea să nu menţionez cât de distractiv e puful lor. Oh, tocmai am căutat şi Wikipedia zice că, pe lângă curu-găinii, i se mai spune şi în... alte 21 de feluri!

Patru chestiuţe despre mine:

1. Fructul meu preferat e pepenele roşu, chiar dacă din cauza lui trebuie să mă mut în baie. Şi îmi place să îl tai în două şi să îl mănânc cu lingura.
2. Iubesc rock-ul secolului al XX-lea şi metalul simfonic şi industrial şi mă enervează reacţiile de genul "Serios?! Tu, şoarecele de bibliotecă?" Am ajuns la concluzia că, după unii (majoritatea), dacă nu te îmbraci mereu numai în negru, dacă nu îţi vopseşti unghiile cu aceeaşi nonculoare şi nu eşti ateu, atunci clar nu te poţi numi rocker.
3. Îmi place foarte mult să scriu. Ideile zboară prin capul meu ca Hoţoaica aurie în timpul jocului de vâjhaţ.
4. Cred că m-am născut în secolul greşit. M-aş fi adaptat mult mai uşor la veacul trecut sau chiar la al XIX-lea.

Gata şi leapşa asta! Felicitări, Pufuleţ, pentru idee!
Nu mai nominalizez, dar dacă doreşte cineva să o ia, este invitatul/a meu/a.

luni, 18 august 2014

"Academia Vampirilor" (film) - Recenzie

Titlul original: Vampire Academy: Blood Sisters
Anul apariţiei: 2014
Gen: fantasy, romance, comedy
Regia: Mark Waters
Scenariul: Richelle Mead & Daniel Waters
Durată: 104 minute
Distribuţia:
Zoey Deutch - Rose Hathaway
Lucy Fry - Lissa (Vasilisa) Dragomir
Danila Kozlovsky - Dimitri Belikov
Dominic Sherwood - Christian Ozera
Gabriel Byrne - Victor Dashkov
Cameron Monaghan - Mason Ashford

Am fost foarte încântată când am aflat de ecranizarea cărţii Academia Vampirilor de Richelle Mead, volum care dă startul seriei cu acelaşi nume, pe care o îndrăgesc enorm. Totuşi, cu entuziasmul a venit şi grija dacă va fi sau nu o ecranizare reuşită. Februarie a sosit, însă eu nu am avut posibilitatea să vizionez filmul nici atunci, nici perioada ce a urmat, aşa că am cam uitat de el. Mi-am adus aminte de el recent şi am zis să îl văd, în sfârşit.

Ştiţi vorba aceea, de ce ţi-e frică, de aia nu scapi. Din păcate, şi filmul Academia Vampirilor se pretează ei într-o oarecare măsură, după părerea mea desigur. Cel mai adesea ecranizările nu se dovedesc a fi grozave, mai ales pentru cei care au citit cartea ecranizată, iar certitudinea aceasta mi-a dat starea de nelinişte. Pe tot parcursul vizionării am încercat să o alung, dar pur şi simplu nu am putut pentru că filmul nu reuşea să o facă pentru mine.

Rose & Dimitri

Deşi sunt 104 minute, mie tot mi se pare că evenimentele sunt mult prea grăbite. Da, aceasta este principala mea nemulţumire, din care însă se ramifică altele. Capturarea şi aducerea celor două fete (Rose şi Lissa) înapoi la Academie, hărţuirea Lissei, relaţia ei cu moroiul Ozera, relaţia lui Rose cu Dimitri, totul, Gosh, mi se pare atât de zorit! Iar cel mai mult mă sâcâie cele două relaţii pe care le-am menţionat. În carte ele evoluează atât de frumos, în timp ce în film apar parcă din senin. Se păstrează acele momente cheie, dar nu cred că sunt îndeajuns pentru a justifica sentimentele lor. La fel şi schimbarea de comportament a Lissei - e bruscă şi puţin derutantă.
Nemulţumirile mele mai ţin şi de faptul că cei de la Academie au uniformă (în carte nu apare aşa ceva). De asemenea, Dimitri îmi pare cam plinuţ, serios. Per total, sunt mulţumită de cast, inclusiv de actorul care îl interpretează pe dhampirul menit să îi fie suflet pereche lui Rose, dar mie mi-a lăsat impresia că ar trebui să mai dea câteva kilograme jos. Oh, şi unde e accentul rusesc?

După cum am precizat, distribuţia mi se pare în regulă. Trăsăturile fizice sunt respectate, iar cele morale au fost evidenţiate destul de bine de către actori. Am avut mari emoţii pentru Zoey, pentru că Rose e un personaj pe care îl văd un pic mai greu de interpretat, dar s-a descurcat chiar bine. Mi-ar fi plăcut, totuşi, să văd mai mult latura ei dură, mai ales când i-a tras pumnul în faţă Miei.
Şi Lucy pare că a reuşit să intre în pielea Lissei. Dar cred că fiecare actor mai are de lucrat. Dominic, care pur şi simplu mi se pare perfect, din punct de vedere al aspectului, pentru rolul lui Christian, nu prea a reuşit să îşi arate faţa aceea sarcastică şi rece pe care noi, fanii, o adorăm, dar pare să fie pe drumul cel bun.

Prin urmare, Academia Vampirilor are şi buline roşii şi buline negre din partea mea. Mă bucură faptul că respectă cartea într-o măsură rezonabilă, căci sunt unele filme care se detaşează efectiv de ea. Şi înţeleg faptul că unele scene nu au putut fi incluse sau că altele au fost adăugate, pentru a-l face pe cel care vizionează să priceapă care e treaba, doar că mie, personal, mi-a cam lăsat o impresie de superficialitate, impresia aceea pe care ţi-o lasă un film de adolescenţi tipic. Voiam mai multă seriozitate, cu alte cuvinte, iar acţiunea pe care s-au decis să o adauge nu mi-a satisfăcut dorinţa, dimpotrivă.

Sunt sigură că dacă nu aş fi citit cartea aş fi avut o părerea mai bună, pentru că nu aş fi ştiut cum stau lucrurile de fapt. De aceea recomand filmul celor care încă nu au lecturat romanul lui Richelle Mead, dar ţin să îi atenţionez să nu se lase influenţaţi de el atunci când sunt pe cale de a lua decizia dacă să citească sau nu romanul. Cartea Academia Vampirilor este, fără nicio îndoială, mult mai bună şi serioasă decât lasă filmul să se creadă.

Nota mea: 3,5/5 

De la stânga: Mason, Natalie, Rose, Lissa, Christian & Dimitri

duminică, 17 august 2014

"Războinicii furtunii" ("Orcii", #3) de Stan Nicholls

Titlul original: Warriors of the Tempest & The Taking
Autor: Stan Nicholls
Editura: Nemira
Traducere: Antuza Genescu
Anul apariţiei: 2011
Număr de pagini: 480
Ingenios şi imprevizibil - aşa încheie <<Războinicii furtunii>> aventurile pe care le devorează cu sufletul la gură milioanele de cititori ai lui Stan Nicholls...
Stan Nicholls duce la bun sfârşit trilogia Orcii într-un mod surprinzător şi alert. Când am ajuns la ultima pagină din Războinicii furtunii m-am simţit uşor melancolică. Parcă aş mai fi citit câteva pagini, iar dorinţa mi s-a îndeplinit. Volumul acesta mai cuprinde şi o scurtă poveste, de aproximativ 30-40 de pagini, intitulată Nelegiuirea, în care se prezintă o aventură trăită de Jderi înainte de firul narativ expus în volumul Ivolumul II şi, desigur, volumul al treilea.

În încheierea Legiunii tunetului (volumul al doilea) Stryke, conducătorul Jderilor, credea că a dat de bucluc, însă Războinicii furtunii vine cu certitudinea că se înşelase. Reunit cu a sa echipă de orci, el porneşte în căutarea ultimei stele (numită şi artefact sau instrument). De la aceste stele, cum le numesc Jderii, a început toată aventura lor. Li s-a dat un pont cum că ele, laolaltă, ar putea duce la un viitor mai bun pentru Maras-Dantia, ţinutul despre care orcii şi celelalte creaturi străvechi (spirduşi, troli...) consideră că a fost invadat de oameni şi distrus de aceştia. Astfel, ei s-au întors împotriva Jennestei, regina lor, dar şi împotriva tuturor celor care îndrăzneau să le stea în cale.

În acest ultim volum, aventura vitejilor orci îi poartă pe noi meleaguri şi le aduce la cunoştinţă noi persoane, dar şi multe dintre cele cu care sunt deja familiarizaţi. Un personaj prezent încă din primul volum şi pe care chiar speram să-l văd în acţiune este Sanara, cea de-a doua soră a Jennestei (Adpar, cealaltă soră se odihneşte în pace din volumul trecut). Încă din Paznicul fulgerului ni s-a dat de înţeles că ea e diferită de surorile sale, nu neapărat la aspect, ci în ceea ce priveşte personalitatea şi modul de viaţă. Mă bucur că aşteptările pe care le-am avut de la ea nu mi-au fost înşelate. Un alt personaj care şi-a făcut apariţia de câteva ori şi în volumul anterior este Serapheim, un om al cărui mister este dezlegat în această carte. De fapt, deşi eu nu-l vedeam decât ca pe un oarecare personaj secundar care ascunde ceva nesemnificativ, s-a dovedit a fi deosebit de important.

Aspectul cel mai plăcut al cărţii, după mine, este acela că descoperirile care au loc contravin aşteptărilor mele. Metoda aceasta a utilizat-o şi Johan Theorin în Ecouri de dincolo de moarte, şi deja mă declar fana ei. Ambii autori s-au folosit de personaje pentru a ne face să credem un anumit lucru, pentru ca în final să arunce informaţia aceea care te face să te întrebi cum de nu te-ai gândit la asta. În Războinicii furtunii e vorba de un lucru în care toate creaturile străvechi cred fără să crâcnească.

Acestea fiind spuse, cel din urmă volum al trilogiei Orcii este de-a dreptul încântător. Nu e excepţional, ar mai fi fost loc pentru unele îmbunătăţiri, însă nu am nicio nemulţumire, plângere. Întreaga trilogie, de altfel, per total, este o lectură antrenantă, cu personaje felurite, pe care o recomand în special iubitorilor de high fantasy şi, desigur, iubitorilor de orci.

Nota mea: 4,5/5 (Goodreads - 5) ; Trilogia - 4/5

vineri, 15 august 2014

Leapşa - Summer in a bag of books


Hey buddies, cookies and whatever you want! :3 Calculatorul meu moşulică a fost dotat cu sursă, placă de bază şi alte chestii complicate, care, de fapt, nu sunt atât de complicate, noi! Okay, leapşa am primit-o acum mult timp, dar, hei, încă e vară! Mulţumesc şubi-dubi de frumos Furelise Ghanda şi Loreen pentru nominalizare, me hugs you.

Reguli:
 
- selectaţi în tag cărți citite recent (în ultimii 1-2 ani)
- incorporaţi în postare imaginea tag-ului

- dați tag-ul mai departe

1. Drumul către mare: o carte pe care ai așteptat de mult să o citești. 

Hm, asta ar fi Febra neagră de Karen Marie Moning. E un NA pe care pusesem ochii din clipa în care a fost publicată la noi. Acum, trebuie să mă rog seară de seară ca cei de la Leda să publice şi următoarele şase volume din serie! I'm so gonna die...

2. Răsărit de soare: cartea la a cărei lectură abia așteptai să te întorci după ce te trezeai dimineața. 

Sezonul Oaselor de Samantha Shannon. Recenzia e pe drum, şi vă asigur că veţi avea ce citi. Domnişoara Shannon e un scriitor debutant căruia îi datorez multe.

3. Apus de soare: o carte pe care ai stat să o citești noaptea. 

Regatul Umbrelor de Leigh Bardugo. Era unu noaptea şi nu voiam să mă culc, deşi ziua următoare, adică, în ziua aceea, doar că mai târziu, urma să mă duc la şcoală. E un YA care m-a surprins plăcut. Deşi are unele clişee ale genului care pot fi foarte enervante, autoarea a reuşit să le mascheze cu talentul ei. Iar volumul doi tocmai a apărut şi la noi, wohooo!

4. Perla din scoică: o carte de la care nu aveai mari așteptări, dar pe care ai considerat-o excepțională după ce ai terminat-o. 

Doamna Bovary de Gustave Flaubert face parte din categoria romanelor clasice despre care nu credeam că îmi vor plăcea atât de mult. E un must read, fără niciun dubiu.

5. Arsură de soare: o carte care te-a enervat rău, cu care ai avut o experiență neplăcută. 

Nu m-a enervat rău, nu am avut o experienţă tocmai neplăcută, dar pot spune că din tot ce am citit Legile atracţiei de Simone Elkeles se situează pe primul loc în lista de "Puteam trăi şi fără să o citesc". Are unele lucruri chiar surprinzător de plăcute, dar pur şi simplu nu rămăi cu nimic de pe urma lecturării ei. Niciun citat, niciun sentiment. Trăieşti câteva senzaţii tari pe parcurs, dar după ce dai ultima pagină totul se pierde. Hm, de fapt, umorul lui Tuck mai persistă puţin. Dacă stau să mă gândesc, cele trei steluţe cred că mulţumită lui le-am dat, în principal, căci au mai fost vreo două elemente care m-au mulţumit.

6. Valurile mării: o carte care a fost multă vreme pe val și care ți-a plăcut și ție. 

Academia Vampirilor de Richelle Mead. Întreaga serie e o lectură fantastică. Chiar dacă nu vă plac vampirii sau v-aţi săturat de ei, citiţi AV măcar pentru stilul autoarei de a nara, care e atât de... prietenos, simplu dar satisfăcător în ceea ce priveşte descrierile şi restul care te ajută să poţi vizualiza acţiunea.

7. Caniculă: o carte care ți-a dat bătăi de cap, pe care ai citit-o greu. 

Martin Eden de Jack London. A fost puţin greoaie la început, dar nu regret sub nicio formă că am citit-o. E o lectură care merge direct la suflet.

8. Briza mării: O carte simplă, pe care o consideri lectura ideală pentru vacanță. 

Eu sunt numărul patru de Pittacus Lore. După cum am precizat şi în recenzie, nu i-am găsit niciun defect, de aceea i-am dat cinci steluţe din cinci, dar nu pot admite că e genul de carte care te cufundă într-un ocean de gânduri sau ceva asemănător. E o carte antrenantă, numai bună pentru vacanţă.

9. Bronz: o carte care a lăsat o amprentă asupra ta. 

Ecouri de dincolo de moarte de Johan Theorin de o mie de ori! Ce-i drept, nu am citit-o cu mult timp în urmă, însă sunt absolut sigură că nu o voi uita vreodată. În recenzie veţi găsi motivele.

10. Vacanța de vară: o carte care ți-a plăcut mult, dar apoi ai regretat că ai terminat-o așa repede. 

Firma de John Grisham *sigh*. Cartea asta a dat startul obsesiei mele pentru cărţile lui Grisham, dar şi pentru cărţi la modul general.

Okie dokie, das ist alles!
Ultima regulă stipulează că trebuie să dau leapşa mai departe, aşa că eu nominalizez următorii bloggăraşi: RaluMichAlexandraMelissaOanaRosia şi oricine încă nu a completat-o :-D.
Mulţumesc încă o dată, Furelise, Ghanda şi Loreen!

luni, 11 august 2014

Excerpt, Giveaway & Guest Post "Echoes of Paradise" by Deanna Kahler

Howdy lovely buddies! Missed you so much *sigh in tears*, but now I'm back in business and I'm absolutely thrilled to share with you another great book. I'm so happy I was able to post this, cause Echoes of Paradise seems to be a must-read and it would've been really sad not to let you know about it. Okay then, take a look at the description, excerpt - wohooo! -, guest post - another wohooo! - and at the giveaway. So, good luck everyone and very happy reading!

Echoes of Paradise
The Afterlife Series
Book 1
Deanna Kahler

Genre: Paranormal Romance / Visionary Fiction 
Publisher: Rose Petal Publications 
Date of Publication: Originally Released 1/1/2014
Number of pages: 228
Virtual book tour organized by: Bewitching Book Tours
  Available at Amazon and  BN


Book Description:

Connor’s dead. But she can still feel him. Is it just her imagination or something more? Celeste wants to know. And she’ll stop at nothing to find out.

A once-aspiring artist, Celeste is going through the motions of life. She’s stuck – in a job she doesn’t love, with a man who isn’t right for her, in a web of painful memories from the past. Adding to her despair is the sudden and unexpected death of Connor, her true love. As she struggles to make sense of the world around her, strange coincidences and mysterious events lead her to question her sanity. When the happenings persist, she wonders if Connor’s spirit is trying to tell her something. Her jealous husband Dave insists it’s all just her imagination. But when Celeste’s young son has an experience of his own, she is determined to uncover the truth.

Join Celeste as she risks her marriage, her career, and her own safety to escape the demons from her past and unravel the mysteries of life and death. With so much unertainty, there’s only one thing Celeste knows: her world will never be the same.

                                                                       ~ Excerpt ~

Celeste began sobbing uncontrollably. She struggled to see the road ahead of her through tear-filled eyes. The landscape became a fuzzy blur of moonlight and shadowy trees. The world around her spun into an unrecognizable mix of darkness streaked with occasional rays of dim light. As she drove blindly ahead, she felt as if she were plunging into nothingness. And she didn’t even care.
She would have continued in her oblivious state, but somehow, out of nowhere, she heard a very clear and distinct male voice pop into her head. She thought that surely she must have imagined it, because it sounded like Connor.
Pay attention.
Suddenly a deer darted out in front of her, its startled eyes aglow from the blazing gold headlights. Blood pulsed through her veins as she abruptly swerved her car to the right, narrowly missing the animal. With her heart still pounding, she took a deep breath and tried to regain her composure.
“That was close,” she said aloud to herself. “Stay focused, Celeste. Keep it together.”
Although she was alone in her car, she noticed a distinct presence. It felt like Connor was somehow with her. First the voice, and now this? Surely she must be losing her mind! Even so, she had an irresistible urge to talk to him. Maybe it was silly or useless, but she couldn’t fight this desire brimming inside of her. She didn’t just want communication with her deceased former love; she needed it—even if it was one-sided. She began to have a conversation as if he were right there with her.
“I’m so sorry,” she sobbed. “I’m sorry I didn’t stay in touch with you and try to be a part of your life in some way. I’m sorry I wasn’t there for you or able to help you. I’m sorry for the night I left you. I’m sorry I didn’t let you get closer to me or tell you that I love you. I’m just so sorry.”
Tears streamed down Celeste’s face like the rain on a shiny glass window, and she gasped for air. What she wanted most right now was to know that Connor still existed somehow, somewhere. She wanted proof that his spirit lived on. She wanted to know that he was alive and well in heaven. Although she had been raised Christian, her faith had faded as she’d grown older. Life’s circumstances, unanswered prayers, and the cynical, materialistic world around her had left Celeste with doubts and questions. She now wondered if God and the afterlife even existed at all. She wanted to believe. She just didn’t know how.
Right after she spoke to Connor, a song came on the radio. The words caught her attention, and she stopped crying long enough to listen. It was a tune by Nickelback titled “Someday.”
For a brief moment, Celeste noticed a tingling sensation run down her spine. She felt like Connor was speaking directly to her through this song. It felt as if he were trying to respond to her. Were the words to this song meant for her? Did he somehow hear her cries? Was he trying to tell her he was going to help her in some way?
“No,” thought Celeste. “You’re being ridiculous. This is all just a coincidence. Connor can’t hear you or help you—he’s dead.”
Somehow, even though her rational, logical mind told her this, her heart told her otherwise. Maybe Connor really was alive in the afterlife. Maybe he really could hear her. She needed to know the truth. She wanted answers. 

~ Guest Post Why Visionary Fiction? ~

By Deanna Kahler

A mysterious woman came to me in a dream once and delivered a profound message. She said: “Your life’s purpose is just what you choose to do, but your soul’s purpose is for eternity.” During that same time period, I had been experiencing a series of synchronicities and bizarre happenings. I even received signs that appeared to be coming from those who passed. This is what led me to write my first visionary fiction novel, Echoes of Paradise — a story about the afterlife and the power of love.
The truth is I had never thought of writing a visionary fiction book, and until recently, I didn’t even understand what visionary fiction is. For those who don’t know, visionary fiction uses a fictional story to share important messages and universal truths. There is often a spiritual component to it, and many books of this genre incorporate paranormal, metaphysical or supernatural elements.
So why would someone choose to write visionary fiction? In my case, it wasn’t really a choice; it was more of a calling. I had some amazing, miraculous experiences that caused me to re-evaluate my life view. My whole perspective on life unexpectedly shifted and suddenly everything became clearer. Much of the information I received for my book seemed to come from a source outside of myself. You can call it God, Divine Inspiration, the Universe or simply help from guardian angels or spirit guides. However you choose to label it, one fact remains: I was guided to write this book. I can’t speak for everyone, but I think this is how most VF authors feel.
When you write a visionary fiction book, it isn’t just for pure entertainment. It serves a purpose: to share what you’ve learned and help inspire others on their own spiritual journey. And because the story is fiction, the messages are presented in a non-preachy, non-judgmental way, so that you can take or leave whatever you want. The most amazing part of visionary fiction is that the messages are universal and fundamental. It doesn’t matter what race, religion, upbringing or social status you come from. Everyone can relate.
We’re all in this together, and we can learn much from each other. Some of what we learn can even change a life. That is why we write visionary fiction.


                      ~ About the Author ~

Deanna Kahler is an accomplished writer and proud mom. Her work has been published in numerous corporate newsletters and magazines across the country. She began writing as a young child and enjoys the opportunity to reach others and make a difference in their lives.

Echoes of Paradise is her second book. The story is close to her heart because it was inspired by some of her own experiences. Deanna is now working on a follow-up novel, Visions of Mortality, scheduled for release in 2015. The book will feature some of the same characters and also have a paranormal/afterlife theme.

Deanna holds a bachelor’s degree in communication arts from Oakland University in Rochester, Michigan, where she graduated with departmental honors. She lives with her husband and daughter in a Metro Detroit suburb and enjoys writing, dancing, walking, and visiting parks in her spare time.

For more information, please visit www.deannakahler.com


~ Giveaway ~

 Rafflecopter giveaway

duminică, 3 august 2014

Concurs aniversar - doi ani (Reminder)

Hei bloggăraşi! Nu am veşti tocmai bune. Mi-a decedat calculatorul, ei, nu chiar decedat, e la reanimare, şi va sta acolo o vreme. În fapt, postarea asta nu ar fi avut nicio şansă dacă nu ar fi fost sor-mea care să transcrie cuvintele astea. 

Oricum, scopul postării este acela de a va aminti de concurs şi de a vă asigura că, deşi nu am acces la internet (cel puţin nu în măsura în care să pot să dau share şi să vă răspund la comentarii) concursul continuă să se desfăşoare.


Mulţumesc celor care s-au înscris deja şi celor care urmează să se înscrie. De asemenea, pentru ca eu nu am posibilitatea, îndraznesc să vă rog să îndepliniţi cerinţa cu share pe google plus, ca sa nu "îngheţe" concursul. Sper că nu va cer prea mult. Îmi pare rău că nu pot fi prezentă. Şi, ah, am să rămân atât de în urmă cu... toate! Ce înseamnă lipsa internetului, a tehnologiei! 

Ne citim când vine calculatorul de la spital. 
hugs, hugs, hugs