joi, 31 decembrie 2015

Ne revedem în 2016!


La mulți ani, dragi bloggeri! =)

Nu știu câți ați mai rămas alături de visătoarea de mine, dar doresc să vă mulțumesc că mai aruncați din când o privire la blogușorul meu drag. 


Anul 2015 înseamnă foarte multe lucruri pentru mine. S-au întâmplat multe, mai ales spre sfârșitul anului. Totodată, anul 2015 a inaugurat perioada mea de inactivitate în ceea ce privește bloggeritul, perioadă care sper că o să se încheie în august, după ce termin și cu admiterea care mă cam înspăimântă. De fapt, nu mă înspăimântă, dar simt o presiune destul de mare când mă gândesc la ea. Cu toate acestea, am încredere că toate vor ieși așa cum ne dorim (vorbesc la plural pentru că îmi amintesc că nu sunt singura de pe-aici care e în ultimul an de liceu).

Pentru 2016, vouă nu pot să vă doresc decât tot ce-i mai bun, frumos, pur și drept în lume! Blogosfera are un loc important în inima mea și fiecăruia dintre voi îi sunt recunoscătoare pentru ceea ce face. You are awesome, keep that în mind! >:D<

Sunt curioasă ce planuri aveți pentru noul an, cum vi s-a părut 2015 și, desigur, ce mai citiți! =) Poate, până se termină vacanța, reușesc să postez câteva recenzii (din fericire, mi-am mai permis și eu câte o lectură care nu e legată de bac sau admitere, așa, ca să mă relaxez, hihi).

La mulți anișori și sper să aveți un 2016 așa cum vi-l doriți!

P.S. Uitați ce articol drăguț, care dovedește că mai e speranță pentru omenire! =)

sâmbătă, 26 septembrie 2015

"Sonata Kreutzer" de Lev Tolstoi - Recenzie

Titlul original: Kreițerova sonata
Autor: Lev Nikolaevici Tolstoi
Editura: Rao
Traducere: Al. Philippide
Anul apariției: 2003
Număr de pagini: 90 doar Sonata Kreutzer; 384 în total

Cine l-a citit pe Tolstoi nu poate să nu admită că obține, la închiderea cărților sale, un conspect critic asupra lumii zugrăvite. Asemenea unora dintre personajele sale, aristocratul Lev Nikolaevici Tolstoi s-a îmbrăcat bucuros în straie de mujic, dar, în ciuda cizmelor sale, teatral grosolane, bătrânul scriitor apare deghizat și de un rafinament bătător la ochi. - George Călinescu

Nimeni n-are timp să stea de vorbă cu sine însuși, toată lumea e ocupată;

În primul rând, dați-mi voie să vă cer iertare pentru calitatea imaginii; nu am reușit să găsesc coperta acestei ediții pe internet, decât așa cum o vedeți.

Nu știu cum sunt alții, dar eu mi-am imaginat întotdeauna că un preot nu citește altceva decât lecturi bisericești. Cu toate acestea, Sonata Kreutzer mi-a fost recomandată de un preot, în timpul unei discuții despre cărți. Cum sunt deosebit de curioasă și dacă tot e nuvelă, mi-am zis să-i dau o șansă. Plus că încă nu citisem nimic de marele Lev Tolstoi, însă acum îmi dau seama că am făcut foarte bine începând cu acestă carte.

Sonata Kreutzer poartă numele unei creații semnate de compozitorul Ludwig van Beethoven iar legătura dintre titlu și conținut nu o aflăm de la început, ci pe la mijlocul cărții. Un prim lucru care mi-a atras atenția și care mi-a plăcut este faptul că naratorul reprezintă doar un personaj oarecare, o persoană care călătorește cu trenul. Povestea sa nu o aflăm pentru că, probabil, nu e relevantă, însă aflăm povestea altui personaj, numit Pozdnîșev, un domn mai degrabă scund, cu mișcări repezite, ai cărui ochi cu o sclipire neobișnuită fugeau de la un obiect la altul și al cărui păr creț - deși omul era în puterea vârstei - albise de bună seamă înainte de vreme. Acest Pozdnîșev se află în același vagon cu naratorul și alte câteva persoane ce aparțin unor categorii sociale și de vârstă diferite.

Dragostea este preferința exclusivă pe care o avem pentru un bărbat sau pentru o femeie față de toate celelalte ființe omenești.

Acțiunea (discuția) se desfășoară numai în acest vagon și pornește de la chestiunea divorțului menționată de un avocat. Deși acesta din urmă pleacă la un moment dat, alături de însoțitoarea sa, în alt vagon, discuția rămâne a fi purtată între personajul-narator și Pozdnîșev. De fapt, personajul-narator nu vorbește prea mult, el are un rol de ascultător întrucât Pozdnîșev este cel care începe un lung discurs pe care îl întrerupe din când în când pentru a-și aprinde o țigară sau a bea un ceai. Autorul alege, așadar, să-și transmită ideile nu prin intermediul personajului-narator (care are puține replici și acelea întrebătoare, scurte, neutre, lipsite de o opinie personală), ci prin intermediul acestui personaj neobișnuit și, din câte se pare, dornic să-și expună istoria.

A spune că iubești toată viața numai un bărbat sau numai o femeie e ca și cum ai afirma că toată viața vei arde o singură lumânare.

Probabil nu vă sună prea atractiv subiectul nuvelei și vă gândiți că v-ar lua o eternitate să terminați cele 90 de pagini. Cu toate acestea, eu vă asigur că nu sunt nici pe departe o pierdere de timp, vă asigur că fiecare pagină merită să fie citită și că povestea lui Pozdnîșev este una la care oricine, însă mai ales persoanele aflate într-o relație amoroasă, va reflecta vreme îndelungată. Spun aceasta pentru că domnul cu ochi sclipitori are o poveste diferită și pentru că în relatarea făcută de acesta sunt incluse niște aspecte extraordinar de actuale și dezbătute, precum raportul dintre bărbat și femeie, egalitatea dintre aceștia, imaginea femeii în societate, căsătoria, familia, moralitate și imoralitate, concepția de păcat și încă alte teme la fel de sau și mai complexe. Sinceră să fiu, nu m-am plictisit niciun moment; am savurat fiecare cuvânt spus de Pozdnîșev, fiecare descriere făcută de acesta, fiecare convingere pe care i-a comunicat-o personajului-narator, fiecare concluzie la care spune că a ajuns în temniță, absolut tot mi-a plăcut la această nuvelă. Poate nu împărtășesc toate ideile, principiile lui Tolstoi, dar aceasta nu înseamnă că nu le găsesc de-a dreptul fascinante. Pentru unii, pot fi stânjenitoare sau chiar deplasate, iar pentru alții pot fi, dimpotrivă, corecte.

Te miri cum frumusețea ne dă iluzia deplină a binelui. Când o femeie frumoasă îndrugă prostii, o asculți și nu-i observi prostia, ci tot ce spune ți se pare inteligent. Vorbește și se poartă oribil, iar tu vezi în asta ceva drăgălaș. Dacă însă nici nu spune prostii, nici nu face lucruri urâte și mai e și frumoasă, te convingi numaidecât că e un miracol de deșteptăciune și de moralitate.

Sonata Kreutzer este, prin urmare, o lectură foarte reușită. O recomand fără doar și poate tuturor, însă mai ales celor dornici să citească o nuvelă care, prin complexitatea temelor abordate, aduce mai degrabă a roman, un roman de excepție, care îți produce o impresie foarte puternică și de durată.

Astăzi, bărbții susțin că stimează femeia. Unii îi cedează locul, îi ridică batista; alții îi recunosc dreptul de a ocupa orice funcție, de a participa la cârmuire etc. Toate astea se fac, totuși femeia este privită ca și odinioară. Ea a rămas un instrument de desfătare.

Sub influența muzicii mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înțeleg ceea ce nu înțeleg, că pot face ceea ce nu pot să fac.

Sufeream îngrozitor. Și suferința mea izvora mai cu seamă din necunoașterea adevărului, din îndoielile ce mă sfâșiau, din dedublare, din faptul că nu știam dacă trebuie s-o iubesc ori s-o urăsc.

Nota mea: 5/5

duminică, 13 septembrie 2015

Doar... baftă!

Hei, dragii mei bloggeri!
Voiam să vă las o postare încurajatoare, ca la început de nou an școlar. Bobocilor de liceu le doresc ca toate așteptările (pozitive) să li se împlinească, celor care sunt în clasa a 12-a, baftă iar studenților le urez vacanță plăcută în continuare, căci meritați din plin să vă relaxați.
Și eu mă număr printre cei care sunt în a 12-a, deci postările mele pe blog se vor diminua considerabil, lucru pe care îl regret. Am să încerc totuși să mai dau câte un semn de viață din când în când. :-)
Oricum, multă succes tuturor și luați aminte la imaginile următoare:












Take care! >:D<

marți, 8 septembrie 2015

"Aitan's Revenge" ("Starbright", #2.5) by Hilary Thompson - Review

Title: Aitan's Revenge
Author: Hilary Thompson
Release Date: 05/19/15
Edition: paperback (won at a contest organized by the author)

Summary from Goodreads:
Author's note: this novella tells the story of Asphodel after Trea leaves, bridging the time between Balance Broken and the upcoming Destiny Risen.

Aitan dreams of power.
His family dreams of revenge.

He has followed First Leader Keirna for years, careful to appear loyal even when it cost him nearly everything.

When Astrea and Lexan abandon the city, the people of Asphodel realize their sacred prophecy was false. Justice and Balance are gone, and Keirna is now free to create her own destiny. She forces Asphodel to rise early, even while Saloman rants that the prophecy is true and must be obeyed. 

Aitan must work to balance his desires with Asphodel's needs, and his ties to Keirna with his task of revolution.

Unfortunately, Aitan has never been good with balance, and everything he's worked for might soon topple from the scales, becoming buried forever. 



Review

Aitan's Revenge is definitely a must-read Starbright novella that should be read after Balance Broken, which is the second book in the series. 

The story is told by Aitan, who is Lexan's bigger brother and one of First Leader Keirna's followers. Aitan has caught my attention since the first book (Justice Buried) and I wanted to find out more about him. And that is one of the reasons I believe this book is more than welcomed. In the previous novels, Aitan is surrounded by mystery and suspicions and acts in a confusing manner, but in this book we get to know him really well - we get to know his thoughts on many subjects, his true feelings, his ambitions and the sacrifices he has made and is willing to make in order to fulfill these ambitions. He is impulsive, but also a very good actor and he craves for power, but also for love. Before, he may seemed cold-hearted, capable of ruthless things without blinking an eye; however, now I know he is not keen on taking lives and is capable of showing mercy and even affection.

Also, I loved Aitan's Revenge because there are so many things going on. Unlike Stian's Mistake and Lexan's Pledge (which aren't full of news), this novella is filled with action, big events, surprises - some good, some bad - which make this book a thrilling, wonderful read. People actually die in this novel and it's not just some random character. Important people die and I am wondering how the other characters are going to react when they will find out about the deaths.

Without further ado, Aitan's Revenge is amazing from all points of view. I thoroughly enjoyed it and I can't wait for the last book in this great series that is the Starbright series.

My Rating: 5/5

joi, 3 septembrie 2015

Leapșa cinefilă

Hello, dragii mei bloggeri! Ce mai faceți?
Diana de pe blogul Anddeea mi-a dat această leapșă (mersi frumos, Diana!). Nu am o cultură prea consistentă în domeniul filmelor, de aceea sper să pot răspunde la întrebările Dianei.

1. Care este filmul care te-a lăsat cu o impresie foarte bună (blowmind)?
Enter Nowhere. L-am vizionat în urmă cu doi ani, însă și acum îmi amintesc faptul că mi-a plăcut nespus de mult.


2. Actorul/ actrița cu care ai văzut cele mai multe filme?
Hm, nu știu. Probabil Johnny Depp.


3. Serialul preferat?
Cea mai ușoară întrebare: Supernatural!


4. Un film pe care îl aștepți cu nerăbdare să apară?
Nu cred că este vreun film pe care să îl aștept cu nerăbdare, dar sunt relativ curioasă în ceea ce privește The Last Witch Hunter. În schimb, abia aștept să apară serialele Shadowhunters și Heroes Reborn.

5. Care este cea mai bună ecranizare?
Femeia în negru. Mai întâi am văzut filmul și apoi am citit cartea (recenzia aici). Am rămas plăcut surprinsă de cât de bine reușește filmul să transmită tensiunea horror.

6. Cel mai nașpa film din istoria filmelor?
Hm, nu l-aș numi cel mai nașpa... dar Spiders 3D nu e tocmai reușit. Și LOL mi s-a părut o pierdere de timp.

7. Preferi să vezi filmul după care să citești cartea sau invers?
Prefer ca mai întâi să citesc cartea și apoi să văd filmul, deși mi s-a întâmplat și invers și nu am întâmpinat nicio dificultate.

8. Care este animația ta preferată și de ce?
Scooby-Doo. Am multe motive pentru care iubesc și am iubit dintotdeauna desenul acesta animat: combinația dintre genurile mystery, ”horror” (nu se poate numi chiar horror) și comedy, ideea originală, lecția de prietenie care reiese din relația lui Shaggy și Scooby. E pur și simplu grozav.


9. Cea mai tare replică dintr-un film care îți place.
Dintr-un film nu-mi trece acum prin minte, dar unul din citatele mele favorite din serialul Downton Abbey este:


Și, pentru că Violeta Crowley e de-a dreptul awesome, iată alte citate grăitoare:




Am să fac recenzia serialului după ce îl termin, adică peste mult, mult timp. Pot să vă spun de pe-acum, totuși, că merită fiecare minut petrecut vizionându-l.

10. Recomandă-ne câteva filme.
Children of MenThe Sixth SenseThe OthersSleepy HollowThe HappeningThe LoftThe Mist. Nu uitați să țineți cont de rating, unde e cazul.

Mulțumesc încă o dată, Diana, pentru leapșa distractivă! :-D
Nominalizez pe oricine dorește să o completeze și vă invit să răspundeți la întrebările Dianei (ale mele nu ar fi cu mult mai diferite), fie într-o postare pe blogul vostru, fie chiar aici, într-un comentariu. 
Apropo, ia spuneți-ne care sunt filmele voastre ”must see before you die”. Aștept listele voastre. >:D<

luni, 31 august 2015

”Burse de călătorie” de Jules Verne - Recenzie

Titlul originalBourses de voyage
AutorJules Verne
Editura: Adevărul Holding
Traducere: Nicolae Constantinescu
Anul apariției: 2010
Număr de pagini: 340 (are și imagini)

Burse de călătorie de Jules Verne urmărește povestea a nouă elevi ai colegiului englez ”Antilian School” (colegiu internațional foarte apreciat, destinat elevilor originari din Antile) care pornesc într-o călătorie către insulele lor natale. Acest lucru este datorat burselor oferite de o anumită doamnă Kethlen Seymour - ”o antileză bogată de origine engleză... care locuia în Barbados, [pe atunci] una dintre coloniile britanice ale arhipelagului”. În această aventură ei sunt însoțiți de administratorul școlii, domnul Horatio Patterson, un ”latinist convins”. 

Însă povestea nu e atât de simplă! Spun aceasta pentru că, înainte ca cei nouă tineri și însoțitorul lor să se îmbarce la bord, echipajul corabiei ”Alert” este ucis de o bandă de pirați proaspăt evadați din închisoare, care îl are în frunte pe Harry Markel. Pirații își propun să plece înainte de îmbarcarea și plecarea bursierilor (anunțată în ziar), însă din lipsa de vânt nu pot pleca în acea noapte. Așa se face că ziua următoare ei se dau drept echipajul vasului ”Alert”, având în plan să scape de pasageri în cursul nopții respective. Planul se schimbă, totuși, deoarece, din întâmplare, pirații aud de primele (în valoare de 700 de lire) pe care bursierii și domnul Patterson le vor primi de la doamna Seymour când o vor întâlni pe insula Barbados, ultima escală înainte de înapoierea în Marea Britanie. Astfel, răufăcătorii decid să scape de pasageri abia după ce aceștia vor fi primit banii.

Până la descoperirea adevărului, tinerii și administratorul se simt grozav, își vizitează insulele (Saint-Thomas, Saint-Croix, Saint-Martin, Saint-Barthelemy, Antigua, Guadelupa, Dominica, Martinica, Santa Lucia, Barbados) și trăiesc momente de neuitat, dar odată încheiat sejurul, adevărul iese la suprafață, iar ce urmează să se întâmple rămâne să descoperiți voi. Vă mai spun doar că apare un personaj care va cântări foarte mult în ceea ce privește evoluția acțiunii și soarta personajelor celorlalte.

Burse de călătorie e prima carte scrisă de Verne pe care să o citesc. Regret că nu i-am acordat atenția cuvenită acestui autor până acum. Narațiunea e minunată - bogată, descriptivă, cu răsturnări de situație și personaje bine prezentate, variate și memorabile. Un astfel de personaj este domnul Horatio. Am găsit tare interesantă pasiunea lui pentru filologia latină și tare amuzantă expansivitatea vocabularului său și a politeții sale. Contrar așteptărilor mele, domnul Patterson s-a dovedit a fi cel mai distractiv personaj din carte, cred eu. Vreau să îl menționez și pe Harry Markel, prototipul piratului abil, cu sânge rece, care știe ce face și se pricepe să mascheze bine o minciună. Cu toate acestea, am apreciat devotamentul și grija pe care le are față de camarazii lui. Cât despre cei nouă elevi, iată o scurtă prezentare a fiecăruia: Louis Clodion e un francez născut în Guadelupa, respectuos și serios, din câte mi s-a părut mie; Roger Hinsdale e englezul mândru tipic, născut în Santa Lucia; Axel Wickborn e danez, născut în Saint-Croix; Albertus Leuwen e olandezul, născut în Saint-Martin, cel mai așezat dintre toți bursierii, în opinia mea; John Howard, tot englez, din Dominica; Magnus Anders, suedezul, născut la Saint-Barthelemy, care, săracul, este un ghinionist, căci în momentul în care ”Alert” ajunge pe insula sa de baștină, descoperă că Suedia tocmai a cedat-o Franței; Niels Harboe e tot danez, din Saint-Thomas; Hubert Perkins, englez, din Antigua; în sfârșit, Tony Renault, francez, din Martinica, de un entuziasm simpatic și chiar molipsitor (probabil specific celor 17 ani ai săi). Toți sunt plăcuți într-un fel sau altul și mă bucur că apucă să se simtă bine înainte de a afla planul îngrozitor al piraților.


Dacă este un lucru care m-a deranjat la această carte, atunci el este, fără nicio îndoială, reprezentat de detaliile geografice și demografice legate de insulele vizitate de călători. Chiar nu le-am găsit rostul și mi-au îngreunat lecturarea, mai ales că aceste detalii sunt plasate, în principal, la început de capitol. Respect faptul că am primit informații istorice, dar câți kilometri are (avea la acea vreme) fiecare insulă chiar nu mi se pare relevant... Cine știe totuși, poate cândva îmi vor prinde bine astfel de date. 

Burse de călătorie este, una peste alta, o lectură care mi-a plăcut datorită atmosferei pe care o creează și în care te ”scufunzi” cu ușurință. La bătrânețe sigur am să le citesc nepoților cartea aceasta pentru că e o lecție de istorie și, îndeosebi, o poveste care abordează teme moralizatoare simple, dar care nu își vor pierde vreodată valabilitatea. 

Nota mea: 4,5 / 5 (Goodreads - 4)

vineri, 21 august 2015

Leapșa Liebster - Descoperă bloguri noi


Hello, prieteni dragi! Am revenit, de data aceasta cu o leapșă. De când nu am mai completat una, vai! De aceea îi mulțumesc nespus Biancăi pentru nominalizare. Am mai completat odată leapșa Liebster, dar în limba engleză. Acum îmi face și mai mare plăcere să răspund la întrebări, fiind în dulcea limbă românească.

Reguli:

1. Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat scriind link-ul către blogul ei în postare;

2. Răspunde la toate întrebările primite;
3. Nominalizează 11 bloggeri;
4. Formulează 11 întrebari la care să răspundă cei nominalizați de tine;
5. Nu poți nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
6. Trimite-le nominalizaților un link la postarea în care i-ai numit, pentru a-i informa.



Întrebările primite de la Bia:

1. De ce ai ales blogul ca mijloc de exprimare?
Chiar mă gândeam zilele trecute la cât de interesant este că, până să-mi creez blogul, am avut atât de multe tentative de a ține un jurnal și niciuna nu mi-a reușit. Cu blogul însă situația stă altfel. Abia de curând am conștientizat că blogul e mijlocul meu de exprimare favorit deoarece e un ”loc” intim, dar, în același timp, nu unul izolat, lipsit de audiență. Plus, întotdeauna voi prefera să scriu când mă frământă ceva, decât să îmi spun povestea cuiva. Același lucru se aplică și în cazul recenziilor - e mult mai ușor să le scriu, decât să le exprim oral.

2. Cine te inspiră pentru modul în care îți organizezi blogul?
Hm, nu există o persoană care să mă inspire. Blogul îl organizez în funcție de gusturile mele și astfel încât să fie ușor de citit pentru vizitatori.

3. Care-i cea mai mare satisfacție pe care blogul tău ți-o aduce?
Ce întrebare interesantă! Cea mai mare satisfacție... cred că e faptul că prin intermediul lui mă exprim așa cum îmi doresc și fără să fiu judecată. De asemenea, tot datorită blogului am descoperit și continui să descopăr persoane care îmi împărtășesc gândurile și plăcerile, iar asta e o adevărată satisfacție.

4. Cu ce te ocupi în viața de zi cu zi?
Sunt elevă în clasa a 12-a la un liceu pe care, sincer, regret că îl voi părăsi. Apoi, sper să devin studentă la Drept.

5. Cum ai dat de blogul Atunci și acum?
Dacă îmi aduc bine aminte, citeam o postare de-a Ralucăi și mi-a atras atenția comentariul lăsat de tine. Pe atunci eram în căutare de bloguri de lecturat, așa că mi-am zis să verific dacă deții unul.

6. Ce preferi în timpul liber: să te uiți la un film sau să citești o carte și de ce?
Sunt momente când prefer filmele și momente când prefer cărțile. De obicei, aleg un film când vreau să-mi odihnesc ochii și creierul sau când sunt prea leneșă să îmi imaginez ce scrie într-o carte și vreau să mi se dea imaginea de-a gata.

7. Ce îți ridică cel mai ușor moralul când ești tristă?
O carte, un film sau serial, gif-urile cu actorii mei preferați, să scriu pe blog, să citesc postările bloggerilor pe care îi urmăresc, să vizionez compilații pe youtube.

8. Cea mai mare bucurie a ta din ultima perioadă care este?
Pepenele roșu, care e și un motiv pentru care îmi place vara.

9. Ce carte citești în această perioadă?
”Camera morții” de John Grisham (recenzia aici) și ”Istoria României” scrisă de un grup de autori români și străini.

10. Care este cea mai amuzantă boacănă din copilărie care ți-a rămas în memorie?
Cred că asta ar fi atunci când am mâncat cu o prietenă vișinele din damigeana de vișinată și ne-am îmbătat atât de rău încât am ajuns la spital. Mă rog, nu e tocmai de râs... Ar mai fi atunci când tata m-a surprins trăgând după mine un topor cu care voiam să ”tai gâtul lui Asana [Alexandra - sora mea mai mare] că nu vrea să se joace cu mine”. Okay, nici asta nu e prea amuzantă.

11. În final, mesajul tău de mulțumire pentru cei dragi care te inspiră în viața de zi cu zi este...
Recunoștința mea față de ce faceți pentru mine e nespusă și regret că nu vă arăt lucrul ăsta și că, uneori, las gura să mă ia pe dinainte. Sunt norocoasă că vă am alături.

Mulțumesc încă o dată, Bia! Mi-au plăcut foarte mult întrebările.


Nominalizări: SimonaLissaRosiaOanaDenisa.

Întrebările mele:

1. Ce așteptări aveai de la blogosferă pe vremea când abia porneai în aventura ta de blogger?
2. Ce îi trebuie unui blog ca să îți capteze atenția? 
3. Care este personajul tău literar favorit? De ce?
4. Ce carte deja publicată îți dorești să o fi scris tu? De ce?
5. Care sunt criteriile după care te ghidezi când îți cumperi o carte?
6. Ce teme/ fel de personaje consideri că ar trebui să fie mai des întâlnite în cărți?
7. Ce trebuie neapărat să conțină o recenzie de carte?
8. Ce înseamnă pentru tine un film reușit?
9. Ce sport ți-ar plăcea să practici?
10. Dacă ai putea călători în timp, ai merge în trecut sau în viitor? De ce?
11. În sfârșit, care crezi că va fi trendul în literatura pentru adolescenți peste 10 ani?

Oricine este bine-venit să răspundă la întrebări într-un comentariu sau într-o postare pe blogul personal (nu uitați să reveniți cu un link! :-D). Și pe cei care ați completat deja leapșa vă invit să răspundeți măcar la o întrebare. Sunt dornică să vă aflu opiniile.
Ne mai citim! >:D<

marți, 18 august 2015

”Regatul Luminilor” (”Grisha”, #3) de Leigh Bardugo - Recenzie

Titlul originalRuin and Rising
AutorLeigh Bardugo
Editura: Trei
Traducere: Laurențiu Dulman
Anul apariției: 2015
Număr de pagini: 408
Eleganța și fluiditatea stilului, împreună cu acea lume imaginară desăvârșită fac din Trilogia ”Grisha” o piesă de rezistență a genului fantasy. - RT Book Reviews
Spuneam în recenzia celui de-al doilea volum din trilogia Grisha - Regatul Furtunilor - cât de nerăbdătoare sunt să citesc cea din urmă carte, dar, totodată, cât de tristă mă face gândul că, astfel, închei o trilogie pe care, sincer, nu cred că o pot descrie în doar câteva cuvinte. Leigh Bardugo m-a cucerit încă de la primul roman - Regatul Umbrelor -, pornind de la titlu și copertă până la lumea creată după imaginea Rusiei Țariste. Fiecare din cele trei cărți este un deliciu vizual și literar - talentul de povestitor al lui Leigh Bardugo este pur și simplu incontestabil. De aceea, acum că am citit și Regatul Luminilor simt că am trăit o aventură căreia am să îi duc dorul nespus.

Volumul acesta înglobează multe din punctele tari ale volumelor anterioare. Narațiunea este la fel de energică, personajele fiind purtate în mai multe locuri și supuse la noi încercări care îi aduc față în față cu deznodământul mult așteptat. Bătălia finală cu Întunecatul e iminentă. Iar în această bătălie finală, care va fi o piatră de hotar în istoria Ravkăi și momentul în care soarta acestei țări este decisă, Alina (personajul-narator) trebuie să își îndeplinească sarcina de Invocatoare a Soarelui și, mai presus de orice, de sfântă. Pentru a-și salva națiunea de la un viitor scufundat în întuneric, Alina știe că are nevoie să își potențeze puterea, iar soluția este ultimul amplificator al lui Morozova (un sfânt venerat de religia ravkană) - pasărea de foc. Însă atunci când ajung la ea, protagonista și însoțitorii ei descoperă că modul de întrebuințare al păsării de foc e cu totul altul. Odată ce conexiunile sunt făcute, ei se trezesc în fața unei noi realități, care pe mine, asemenea lor, m-a luat puternic prin surprindere. De fapt, nu exagereaz când spun că am rămas efectiv cu gura căscată pentru că această nouă realitate îl plasează pe Mal (prietenul din copilărie al Alinei și o iscoadă de un talent uimitor) într-o altă lumină, diferită de cea în care s-a aflat până acum. În același timp, descoperirile făcute o pun pe Alina într-o situație și mai dificilă decât înainte, situație care presupune mai multă suferință, mai multe sacrificii. Tocmai de aceea încheierea e un cumul de emoții, lovituri psihice și emoționale pe care personajele le primesc din plin și care reușesc să ajungă, cu ușurință, până la cititor.

Lucrul interesant pe care l-am dedus în urma lecturării Regatului Luminilor e acela că m-am înșelat în ceea ce îi privește pe Alina și Mal. Alina nu a evoluat. În recenzia romanului predecent am menționat că am observat o evoluție în direcția încrederii în puterile sale Grisha, dar doar atât. Și acesta e adevărul, însă abia acum am înțeles că autoarea a vrut să semnaleze anumite aspecte prin această stagnare a personajului-narator, a avut un scop, nu a lăsat nimic la întâmplare. Desigur, nu vă imaginați că Alina a rămas exact una și aceeași cu cea care era la început - întâmplările prin care a trecut au marcat-o indiscutabil. Cert este că, în general, mi-a plăcut de eroina trilogiei.
Alina este o marginală și așa mă simțeam și eu când eram mai mică. Își dorește foarte mult să aparțină unui loc din lumea asta și din această cauză face niște alegeri greșite.
- Leigh Bardugo, pentru Entertainment Weekly 

Mal, de asemenea, a fost afectat de toate evenimentele petrecute și, oricât de ”team Darkling” aș fi, trebuie să recunosc faptul că iscoada este un personaj deosebit de important - dacă stau bine să mă gândesc, întocmai de important ca Alina în persoană. E ciudat, totuși, că sentimentele mele față de Mal sunt încă neclare. De la debutul trilogiei nu l-am văzut ca pe un favorit, dar nici nu pot spune că simt vreun soi de aversiune nefondată față de el. Pe de altă parte, am știut dintotdeauna (dramatizez, știu) că sunt în ”team Darkling (Întunecatul)”. Într-adevăr, misterul care îl învăluie în primele două cărți mi-a menținut viu interesul față de acest personaj. Cu toate acestea, Regatul Luminilor vine cu lămuririle pe care le așteptam (inclusiv prenumele său), iar fascinația mea nu s-a redus niciun pic. Odată ce i-am aflat povestea am devenit mai dornică să îl cunosc îndeaproape și, în același timp, să apară o modalitate de a-l salva de propria persoană. Darkling întruchipează decăderea și suferința, mascate cu ingeniozitate sub aparența conducătorului rece, impersonal. El și-a găsit confort și un aliat în umbre și eternitate, excluzând automat alte posibilități de a-și trăi viața. Fără alte comentarii, l-am găsit și îl voi găsi mereu pe Întunecatul a fi un personaj de o psihologie complexă care merită urmărită. Nu întâmplător a devenit și antieroul meu preferat.


Trilogia Grisha se bucură însă de multe alte personaje reușite, care completează imaginea de ansamblu a lumii create de Leigh Bardugo și îi oferă un plus de verosimilitate. Apropo de verosimilitate, țin să vă recomand și poveștile populare ravkane (The Witch of DuvaThe Too-Clever FoxLittle Knife). Sunt la fel de minunat scrise si mi se par o ocazie grozavă de a te familiariza cu obiceiurile și gastronomia Ravkăi (The Witch of Duva abundă în bunătăți), dar și de a cunoaște anumite personaje mai bine.

Cred că ar mai fi multe lucruri de spus despre Regatul Luminilor, despre seria din care face parte, despre tărâmul imaginat de autoare, despre poporul supus la atâtea cazne, despre eroii și antieroii care au făcut din această poveste o călătorie plină de suișuri și coborâșuri și, nu în cele din urmă, despre deznodământul care pe unii i-a mulțumit, pe alții mai puțin (eu mă aflu între; sunt mulțumită, dar aș fi vrut să fie altfel într-o oarecare măsură). Am să mă opresc, totuși, la a vă recomanda din toată inima această trilogie. Nu vă pot garanta că o veți iubi, însă pot să vă asigur că ceva veți găsi la ea care să vă capteze atenția. În cazul meu, a fost dragoste la prima vedere, iar pentru aceasta mulțumirile mele se îndreaptă către editura Trei. Sper să își facă treaba la fel de bine ca până acum deoarece Leigh Bardugo a scris deja o nouă carte intitulată Six of Crows (desigur, titlul și coperta sunt superbe) iar acțiunea se petrece tot în Grishaverse!

Nota mea: 4,5/5 (Goodreads - 5)


* Trailer *

luni, 10 august 2015

Provocarea Elefant!


Annyeonghaseyo!
Ce faceți, dragi bloggeri? Cum e vacanța voastră?
A mea e... confuză. Am fost foarte împrăștiată în ultima vreme. Ce-i drept, am trecut și printr-un eveniment neplăcut, care a creat agitație în viața mea familială. Plus că mă tot gândesc la anul școlar ce urmează. Nu mi-e frică de clasa a 12-a, nici de bac, însă admiterea îmi dă oarece bătăi de cap. Și e sentimentul acela că voi păși într-o nouă etapă, mai bogată în greutăți și responsabilități și parcă nu sunt pregătită pentru toate astea *Sigh*. În luna de libertate care ne-a mai rămas vreau să continui să mă relaxez, dar în același timp vreau să mai întreprind câte ceva.

Anyway, scopul postării mele nu este să mă plâng (vom trece peste toate cu bine, right?), ci să vă aduc la cunoștință că cei de la Elefant au lansat o provocare care are ca premiu un voucher de cinci lei.


Trebuie să aveți cont pe Elefant și să fiți abonați la newsletter. Apoi, veți primi zilnic un e-mail cu o întrebare legată de cărți. Dacă răspundeți corect, primiți un voucher în valoare de cinci lei pe care îl puteți folosi doar în ziua cu pricina, pentru orice comandă de cărți. De exemplu, întrebarea de astăzi este ”Cine l-a ucis pe Smaug personajul din cartea lui J.R.R Tolkien, Hobbitul?” Întrebarea este de tip grilă, deci sunt mai multe variante, dintre care doar una corectă. Nu știu, totuși, perioada în care se desfășoară provocarea.

Ce părere aveți? Mie mi se pare drăguț din partea lor. Voucherul e binevenit, alături de ofertele pe are le au. Și încă ceva: în perioada 10-16 august, cine dă comandă de orice produs pe site primește o carte cadou. Dacă vă sună tentant și chiar plănuiți să vă achiziționați câte ceva, atunci aruncați o privire.
În rest, cu ce vă mai ocupați timpul? Ați călătorit sau urmează să călătoriți? Ce mai citiți?

vineri, 7 august 2015

”The Ring - Avertizarea” 1 & 2 (film) - Recenzie

Titlul original: The Ring
Anul apariției: 2002
Gen: horror, thriller
Regia: Gore Verbinski
Durată: 115 minute
Distribuție: 
Naomi Watts - Rachel Keller
Daveigh Chase - Samara Morgan
David Dorfman - Aidan Keller
Martin Henderson - Noah

În urmă cu puțină vreme mi-am luat inima în dinți și am vizionat The Ring. Spun că mi-am luat inima în dinți pentru că am tot evitat filmul acesta din cauza reputației sale - nu o dată am citit sau auzit că The Ring e destul de înspăimântător, iar pozele și trailerul confirmă vorbele acestea.

The Ring e un remake după filmul japonez Ringu. Originalul nu l-am văzut, deși aș vrea, ținând cont că japonezii sunt maeștri în arta horror-ului. Însă m-am mulțumit cu varianta americană, care e chiar bună. Cuvântul care descrie filmul cel mai bine este ”tensiune”, cred eu. Încă de la început se instalează o atmosferă plină de tensiune, care te pune în gardă și îți dă sentimentul că la fiecare scenă te pândește o sperietură grozavă. Am avut parte și de așa ceva - sperieturi strașnice -, dar nu de atât de multe pe cât mă așteptam. De aceea vă recomand să nu vă informați prea mult (să căutați poze, videoclipuri etc.), dacă aveți de gând să îl vizionați. Filmele horror nu au, de regulă, o poveste complicată; în Avertizarea, de pildă, este vorba de o casetă care, în urma vizionării ei, îți semnează sentința la moarte. Desigur, de aici se ramifică în alte câteva direcții, însă în sine rămâne o poveste simplă. Tocmai simplitatea este un plus pentru acest film (și pentru horror-uri, în general), dar un rol important îl joacă tensiunea și sperieturile imprevizibile. Eu cred că filmul mi s-ar fi părut mai înfricoșător, dacă nu aș fi căutat atâtea despre el în prealabil. 

În orice caz, sunt bucuroasă că am văzut Avertizarea. Mi-a plăcut firul narativ, mi-au plăcut actorii și modul în care și-au interpretat rolurile (jos pălăria pentru cei doi copii ai filmului - Daveigh Chase și David Dorfman!), încordarea pe care am simțit-o neîntrerupt și spaima pe care am tras-o în anumite momente. Fără nicio îndoială, The Ring e un must pentru pasionații de horror.

Trailer




Titlul original: The Ring Two
Anul apariției: 2005
Gen: horror, thriller
Regia: Hideo Nakata
Durată: 107 minute
Distribuție: 
Naomi Watts - Rachel Keller
David Dorfman - Aidan Keller
Simon Baker - David

Pentru că Avertizarea mi-a lăsat o impresie atât de bună, m-am decis să vizionez și Avertizarea Doi. Ce mi s-a părut interesant e faptul că acest film, spre deosebire de primul, a fost regizat de Hideo Nakata, cel care a regizat Ringu (1998) și Ringu 2 (1999). Nu am aflat lucrul acesta decât după ce am vizionat Avertizarea Doi, dar, într-adevăr, se observă diferența.

Acțiunea din The Ring 2 are loc la jumătate de an după evenimentele din The Ring 1 și cuprinde o nouă serie de grozăvii prin care trec Rachel și fiul ei, acum stabiliți într-un orășel din Oregon și dornici să lase trecutul în urmă. Doar că Samara Morgan nu renunță așa ușor. O crimă îi dă de veste lui Rachel că nu a scăpat de teroare. Ba mai mult, ea descoperă că Samara are acum un scop pentru care e în stare de orice. Însă la fel e și Rachel, de dragul fiului ei.

Avertizarea Doi vine și face lumină în ceea ce privește povestea Samarei Morgan. Și primul film oferă informații satisfăcătoare, însă al doilea aduce detalii despre care nici nu m-am gândit că ar putea fi relevante, deci iată un plus. Încă un plus merită pentru că a cultivat suspansul și secvențele de groază. Chiar dacă am știut la ce să mă aștept, fetița aceasta frustrată tot a reușit să mă surprindă. Ce nu mi-a plăcut la Avertizarea Doi au fost anumite scene care mie mi-au părut a fi scoase din filmele SF. Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac filmele SF, dar combinația horror-SF nu prea mă atrage. Vreau să spun că ar fi fost în regulă să mențină, atât cât se putea, simplitatea din Avertizarea. În privința actorilor, sunt, desigur, mulțumită, mai ales de David Dorfman, care joacă grozav.

Una peste alta, Avertizarea Doi e un horror bun. Nu la fel de bun ca primul, însă, ținând cont că elementul surpriză este deja divulgat, cred că și acesta merită toate aprecierile. Nici nu spun că e obligatoriu de vizionat. E mai mult pentru curioșii ca mine, care vor neapărat să știe mai mult despre Samara (trecutul ei și de ce e în stare) sau care pur și simplu vor să-și îmbogățească cunoștințele în materie de horror.

Trailer



În concluzie, ambele filme sunt horror-uri pe care le recomand, inclusiv celor care se sperie mai ușor. După părerea mea, The Ring 1 și 2 nu se încadrează în categoria filmelor horror care îți dau coșmaruri timp de o săptămână, ci în categoria filmelor care îți provoacă fiori de spaimă pe moment, dar nu au efect pe termen lung. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu. De altfel, pe site-urile de specialitate cele două sunt recomandate celor de peste 13/14 ani, așadar, eu zic să le dați o șansă (în cazul în care nu ați făcut-o deja) - în principal primului.

sâmbătă, 1 august 2015

Cover Reveal "Find Me If You Dare" ("Dreamcatcher", #2) by Vicki Leigh

Hello lovely people!

Today I am excited to spread the word that the second book in the Dreamcatcher series by the awesome Vicki Leigh has a cover and everyone can see it now! The first novel - Catch Me When I Fall - was published last year and you can find my review right here. I thoroughly enjoyed it and I look forward to reading Find Me If You Dare (don't you just love the title?).

And so, without further ado, let me introduce you to this haunting cover and it's blurb:


They may have won the first battle, but the Apocalypse has just begun.



Five weeks have passed since the battle that left Rome and Columbus in ruins. Sheltered in the hidden city of Caelum, Daniel and Kayla train alongside over one hundred Magus and Protectors, hoping that their unified ranks will be enough to take down their greatest threat yet: Richard, his followers, and his horde of Nightmares. Then a fallen comrade is returned to Caelum with a message carved into his chest and a note referencing the four Horsemen of the Apocalypse, and Daniel knows their time for training is over.



Finally understanding Richard’s plans for Kayla and the three other Magus born on Halloween, Daniel and the rest of Caelum’s volunteers scout the U.S. in a desperate attempt to stop their enemy before he can unleash his first Horseman. But when massive attacks claim thousands of lives, people all over the world begin to fall ill—including those Daniel and Kayla care about the most.


With the Horseman of Pestilence released, Daniel knows it’s time to step aside and let Kayla take the lead. Only she has the power to rival her father’s. But when Richard’s plot turns out to be darker than they imagined, their fight is met with more death and destruction—and an enemy who might be unbeatable, after all.



I simply love it! Hats off to the cover designer, who has made a remarkable job! It's so dark and the fact that it doesn't feature Daniel and Kayla hopefully means that Find Me If You Dare is more focused on the plot and not on the romance facet. Needless to say, this cover makes me more eager to put my hands on the book.


About the Author


Adopted at three-days-old by a construction worker and a stay-at-home mom, Vicki Leigh grew up in a small suburb of Akron, Ohio where she learned to read by the age of four and considered being sent to her room for punishment as an opportunity to dive into another book. By the sixth grade, Vicki penned her first, full-length screenplay. 

If she couldn’t be a writer, Vicki would be a Hunter (think Dean and Sam Winchester) or a Jedi. Her favorite place on earth is Hogwarts (she refuses to believe it doesn’t exist), and her favorite dreams include solving cases alongside Sherlock Holmes. 


Website / Facebook  / Twitter  / Pinterest / Youtube / Google+ / Goodreads / Author Central / Email: vleighwrites@gmail.com

Also, make sure to stop by her Tumblr page where a great giveaway is going on! If you wish to know how great this giveaway is, then take a look at the following list of prizes:
  • 20 copies of Catch Me When I Fall (Book One of the Dreamcatcher Series)
  • a signed copy of City Love by Susane Colasanti
  • The Vampire Diaries wall poster of Damon Salvatore
  • a copy of Shadow Study by Maria V. Snyder
  • 5 handmade dream catchers
  • a poster of the Sorcerer Heir series, signed by Cinda Chima
  • 2 posters of the cover of Doon, signed by Carey Corp and Lorie Langdon. 
  • a poster of the cover of Damsel Distressed, signed by Kelsey Macke
  • a poster of Melissa Lander's Alienated cover


Good luck everyone and have a wonderful weekend!