joi, 30 aprilie 2015

”Villette” de Charlotte Brontë - Recenzie

Volumul I
Titlul original: Villette
Autor: Charlotte Brontë
Editura: Adevărul
Traducere: Lucian Popa
Anul apariției: 2012
Număr de pagini: 784 (volumul I + volumul al II- lea)
Toți ne credem puternici în anumite privințe, toți ne știm slabi în multe altele.
Țin să încep recenzia prin a-i mulțumi Ralucăi pentru că mi-a oferit șansa de a citi această carte, care îmi este atât de dragă.
Am citit Villette în urmă cu câteva luni bune, dar, desigur, o lucrare bună, cu finalul puternic, nu se uită prea ușor.

Cartea este narată la persoana I, de Lucy Snowe, care își prezintă propriul curs al vieții, începând cu vârsta de 14 ani, vârstă la care ea dezvoltă un deosebit sentiment de afecțiune pentru Graham Bretton, fiul nașei Bretton. Opt ani mai târziu, o reîntâlnim pe Lucy, însă ca damă de companie a domnișoarei Marchmont. Acest statut este unul vremelnic, întrucât bătrâna Marchmont își dă duhul, personajul- narator fiind, așadar, nevoit să-și caute un nou loc de muncă. Pleacă în Franța, unde ajunge să predea limba engleză la un pension - pensionul doamnei Beck, din orașul Villette. În orășelul francez, Lucy se reîntâlnește cu vechi cunoștințe și își face altele noi, unele jucând un rol determinant în evoluția, psihică mai ales, a domnișoarei Snowe.
Am mari îndoieli că am fost capabilă să trag cele mai bune învățături de pe urma suferințelor de care am avut parte. Din niște caractere blânde și pline de dragoste, toate aceste nefericiri ar fi dat la iveală niște sfinți, iar din niște firi rele și puternice ar fi făcut niște demoni. În ceea ce mă privește, eu am devenit doar o femeie egoistă și împietrită de durere.
Dacă subiectul nu este unul incitant și caracterizat de suspans, el este, totuși, un furnizor de numeroase emoții și sentimente. Villette m-a fascinat prin complexitatea interioară a lui Lucy Snowe. Lucy Snowe, prin ochii căreia vedem întreaga acțiune și ale cărei gânduri și impresii avem șansa să le cunoaștem îndeaproape, este al doilea personaj feminin cu care să fraternizez cu o ușurință care, pe mine, m-a surprins. Rar se întâmplă ca protagonistele să fie pe placul meu mai mult de 90%. Lucy, pe de altă parte, s-a dovedit a fi un personaj foarte plăcut încă din incipit. Sinceritatea, luciditatea cu care își evaluează propriile acțiuni, bunul-simț pe care și-l păstrează până la sfârșit, spiritul de sacrificu atât de real și neprefăcut și consecvența sunt trăsături definitorii pentru aceasta. Mai presus de orice, ea este o femeie cu adevărat trecută prin greutăți și cu adevărat puternică, o femeie ce se detașează, în mod involuntar și nu în mod ostentativ, de celelalte domnișoare - exuberante, frivole și superficiale. Sinceră să fiu, nu cred că i-am găsit mai mult de un defect, ce nu este altceva decât o calitate dusă la extrem, după părerea mea. Este vorba de spiritul de sacrificiu pe care l-am menționat și mai sus. E atât de pronunțat în cazul ei (însă, repet, nu este fals) încât la un moment dat mă rugam să dea dovadă de un strop de egoism și de mai multă îndrăzneală. Acest spirit de sacrificiu cred că i-a adus cele mai multe din suferințele îndurate, pentru că i-a pus pe alții înaintea ei și și-a călcat în picioare sentimentele.
Viața rămâne viață, oricare i-ar fi suferințele, ochii și urechile ne rămân cu simțurile lor, chiar dacă perspectiva unei imagini plăcute dispare și sunetul care alină se cufundă în tăcere.
Volumul al II- lea
Poate au mai fost și alte defecte mici, dar le-am trecut cu vederea deoarece Lucy mi-a câștigat nu numai simpatia, ci și o profundă admirație, aceasta datorită caracterului ei iubitor de simplitate, realism și naturalețe. Ea nu se străduiește sub nicio formă să placă celorlalți (inclusiv cititorilor), nu se spilcuiește ca să atragă privirile și nu încearcă să-și creeze o anumită imagine. Lucy rămâne pe tot parcursul romanului o personalitate umilă, la locul ei, însă nu în genul acela care imploră atenție și milă.
... disperarea ajunge adesea să facă ceea ce ar trebui să facă curajul.
Interesant este modul în care fiecare personaj o percepe. Părerile sunt diferite: doamna Bretton și Graham o văd ca pe o fată cuminte, în timp ce Ginevra Fanshawe (elevă la pensionul doamnei Beck) o descrie adesea ca fiind ursuză și plictisitoare. Cel care ajunge să o cunoască pe Lucy în deplinătatea psihologiei sale este monsieur Paul, profesor la pension, același lucru fiind valabil și invers.

Acestea fiind spuse, vă recomand (sau, cum ar spune englezul, I strongly recommend) Villette. Este un roman ce îmbogățește atât vocabularul cât și sufletul și percepția personală despre tipurile umane. Lejeritatea narațiunii, subiectul presărat cu evenimente surprinzătoare, personajele variate și minunat conturate, citatele profunde și finalul original sunt motivele principale pentru care vă îndemn să lecturați opera lui Charlotte.

Nota mea: 5/5 
Nevoia nu ne permite să zăbovim în așteptarea unor prilejuri favorabile. 

vineri, 24 aprilie 2015

Superficialitate


Cred că una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă lumea actuală este superficialitatea. Nu vorbesc despre acea superficialitate care te caracterizează din an în Paște, mai precis, când ești atât de obosit sau dat peste cap încât pur și simplu îți vine să tratezi totul sumar. Vorbesc despre acea superficialitate devenită deja un mod de viață, o trăsătură fundamentală pentru unii (foarte multi, din păcate).

Nu trece o zi în care să nu fiu martoră la cât de bine acționează nenorocita asta de superficialitate. Cum influențează comportamentele oamenilor, modul lor de a gândi, raporturile dintre ei... întreaga lor existență... Rareori am șansa de a vedea o dovadă de profunzime chiar din partea persoanelor care mă înconjoară. Un pic mai multă atenție acordată în direcția potrivită. Nimic. Cele mai multe din aceste personaje sunt atât de preocupate de lucrurile efemere, de suprafață, care nu-ți oferă decât o satisfacție de moment. Satisfacția... Ce nu ar face omul pentru îndeplinirea propriilor nevoi? Ce mai contează puțină superficialitate?

Iar adolescentul este prototipul omului superficial. Spun din proprie experiență, pentru că nu o dată m-am surprins comportându-mă în felul ăsta odios. Mulți spun că neghiobiile adolescenților se pot pune pe seama perioadei pline de transformări și de-a dreptul zbuciumate prin care trec. Sunt de acord, însă consider că superficialitatea nu se încadrează. Superficialitatea e o caracteristică puternică a unui individ. Dacă o ai ca adolescent (și în speță dacă e evidentă), atunci va rămâne cu tine cât vei trăi. Plus, nu trebuie uitat că personalitatea se formează preponderent în timpul adolescenței. Nu întâmplător relațiile (de orice natură) la această vârstă sunt dificil de întreținut și, adesea, se dovedesc netrainice. Așa că dacă aveți superficiali prin jurul vostru, nu așteptați pentru o minune, căci dacă ei nu conștientizează și nu vor să se schimbe, nu se va întâmpla.

Menționam mai sus de lumea actuală care se confruntă cu superficialitatea... Oare, într-adevăr, numai lumea modernă are ”buba” asta?... A fost vreodată omenirea cu adevărat profundă?

miercuri, 15 aprilie 2015

Noutăți în bibliotecă #20

Alololoha, bloggeri!
Iar am lăsat să treacă mai bine de o lună în care să nu postez nimic. Absolut nimic. Îmi pare rău pentru asta, dar, gata, a trecut perioada critică. Am fost la națională la istorie (frumos Oradea, apropo!), care a fost o experiență foarte plăcută și din care am mai învățat câte ceva. Însă acum Bianca is back in business.
Iată ce am agonisit în ultima vreme (adică aproximativ din septembrie 2014):


1. Tochter Des Meeres de Metin Arditi este o carte în germană pe care mi-a adus-o sor-mea din Grecia. Este cartonată și are mai puțin de 300 de pagini. M-am informat puțin și se pare că acțiunea are loc chiar pe o insulă grecească. Plănuiesc să o încep cât de curând, deși am o oarecare reținere, fiind prima carte în germană pe care să o citesc. Totuși, știu că o să mă ajute în dorința mea de a ști germana cât mai bine, așa că am să încerc să nu mai amân.


2. Ewig Dein de Daniel Glattauer 



3. Tiere e un thriller scris de englezul Simon Beckett. Titlul original e Animals. Sora mea mi-a luat varianta tradusă în germană, pe care însă am să o citesc mai târziu, mai precis când am să stăpânesc mult mai bine limba germană (fiind thriller îmi imaginez că limbajul e ceva mai complex).


 4. The house we grew up in de Lisa Jewell e a doua carte în engleză pe care o am în bibliotecă (și pe niciuna nu am citit-o încă!). Sună foarte interesant și pare genul de lectură potrivită sezonului cald.


5. Rubinul din fum de Philip Pullman e primul volum dintr-o serie de patru thrillere istorice, toate având în rolul principal o adolescentă - Sally Lockhart. Cartea am primit-o de la o colegă și îi sunt cu adevărat recunoscătoare pentru ea. Am terminat-o chiar acum două zile și mă pregătesc să-i fac recenzia.


6. Acum urmează faimosul roman intitulat Hoțul de cărți de Markus Zusak. Și pe acesta l-am primit, de la un coleg, care, neștiind ce să-mi ofere ca îngeraș, a ciulit bine urechile când eu mă plângeam că încă nu am făcut rost de minunata carte a cărei acțiune se petrece în Germania nazistă (subiect de mare interes pentru mine).


7. Drumul spre înalta societate de John Braine e o carte de care nu am auzit până să mi-o aducă mătușa mea. Internetul spune că e o carte bună.


8. Viața în înalta societate de John Braine e continuarea la romanul menționat mai sus. Ce-i drept, titlurile ambelor lucrări spun foarte multe și îmi creează un orizont de așteptare, cred eu. Abia aștept să le citesc.


9. Muntele vrăjit de Thomas Mann e un clasic din anii '20 pe care mi-l doream de mult timp. Thomas Mann a fost un mare romancier german pe care mi-am zis că trebuie să îl citesc cât mai curând. 


10. Șoareci și oameni de John Steinbeck e o altă carte care se afla în lista mea de must-read. Am făcut rost de ea în Oradea, căci, de, nu se putea să nu merg undeva și să nu cumpăr o carte. E mai scurtă decât mă așteptam, dar sunt sigură că va fi o lectură pe cinste.

Și... am terminat! Voi ce ați mai cumpărat? Ce mai citiți? Chiar sunt curioasă, la cât de multe titluri apar și anul ăsta. Știți, cu cât trece timpul cu atât îmi dau seama cât de puțin am citit. O viață nu e îndeajuns să parcurgi toate cărțile existente, o, în niciun caz!
O, vai, vai, vai, vaaaaai! A apărut și la noi, în sfârșit, ultimul (noooooooo!) volum din trilogia Grisha de Leigh Bardugo. Abia aștept să îl citesc. Aș spune că mor de nerăbdare, însă nu vreau să exagerez... Da, mor de nerăbdare!!! Cu toate acestea, gândul că termin o trilogie atât de dragă mă face să tot trag de timp. Of, so many feels...

Okay, bloggărași, ne mai citim. Lectură plăcută în continuare!