vineri, 29 iulie 2016

După atâta vreme...

Începuturile sunt mereu dificile. Chiar şi începutul unei postări e, mai ales fiindcă au trecut mai bine de şase luni de când n-am mai dat pe-aici.


Ce mai faceţi, dragii mei bloggeri? Mulţumesc, în primul rând, celor care mi-au rămas alături. Eu am revenit în lumea bloggeritului după un an şcolar... încărcat, l-aş numi. Încărcat, emoţionant, obositor, distractiv, depresiv pe alocuri. Dar una peste alta, clasa a 12-a rămâne, pentru mine, de neuitat.

Unele lucruri au rămas la fel: am mers la naţională la Istorie, m-am distrat şi am suferit alături de colegii mei, am continuat colaborarea extraordinară cu profesorii care ne-au sprijit în toţi anii de liceu. Însă am trăit şi multe noutăţi: am făcut pregătire, am petrecut ore în şir răscolind site-uri cu rochii pentru banchet, am dat bacul, am mers la Bucureşti, unde, începând cu 26 iulie, sunt studentă, la Drept, în cadrul Universităţii din Bucureşti. Cum spuneam, un an de neuitat... Sinceră să fiu, îmi pare rău că am terminat liceul. Îmi va fi dor de colegi, de profesori, chiar şi de rutina aceea... Întotdeauna voi privi în urmă, la perioada liceului, cu drag şi reunoştinţă.

La cursul festiv general am fost zâmbitoare; la cel pe clasă, am vărsat şi câteva lacrimi
Cu toate acestea, sunt nerăbdătoare în ceea ce priveşte facultatea, primul pas serios pe care îl fac pentru a-mi îndeplini obiectivul profesional. Îmi este şi teamă. Ştiu că va fi greu, însă la fel mi se părea şi examenul de admitere. Deci va fi bine, nu? După ce mă acomodez, trebuie să fie bine.

Apropo, după cum am menţionat mai sus, până la admitere, nu vizitasem Bucureştiul, de aceea aveam o imagine tare sumbră despre el. E aglomerat, aşa cum mă aşteptam, şi îmi displace asta, dar i-am găsit şi puncte tari: anumite clădiri (Muzeul Naţional de Istorie, Academia Română, Cercul Militar, Prefectura, Palatul Parlamentului, desigur), parcurile şi multiculturalitatea. Mă bucur că m-am înşelat în privinţa lui. N-ar fi fost prea drăguţ să-mi petrec studenţia într-un loc care nu-mi place.

Gata, aici se încheie povestea mea. Voi cum mai sunteţi, ce mai citiţi? Blogosfera e aşa diversă, mi-am dat seama. Suntem de toate vârstele şi clasele, aşa că vreau să aflu de la fiecare ce noutăţi are.