miercuri, 16 august 2017

Leapșa ”Mid-Year Book Freak Out”

Îți mulțumesc din suflet, Ana, pentru leapșa! Nu am mai completat una de atâta vreme, oh, ce melancolie.

1. Care e cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017?
Hm, asta ar trebui să fie Un veac de singurătate de Marquez (recenzia, aici), deși nu sunt sigură dacă am citit-o chiar la finele anului 2016 ori chiar la începutul anului 2017. În orice caz, e o carte genială, a cărei recenzie am scris-o recent.
sursă
2. Cea mai bună continuare (a unei cărţi) citită în 2017?
Nu am citit nicio continuare anul acesta.

3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.
Categoric The Rooster Bar de John Grisham. Sunt atâtea cărți scrise de omul ăsta fantastic pe care îmi doresc să le citesc.


4. O lansare anticipată din a doua jumătate a anului.
Hm, mă gândesc la The Language of Thorns de Leigh Bardugo. E o scriitoare super talentată iar cartea aceasta, care va apărea în septembrie, sună foarte promițător. Coperta (în dreapta) e de-a dreptul încântătoare.

5. Cea mai mare dezamăgire.
Ei bine, o dezamăgire... Cu ocazia altor lepșe am menționat că în ”cariera” mea de cititor nu am dat, până acum, peste o carte care să mă dezamăgească îngrozitor. Dar sunt unele care nu se ridică la așteptările mele, iar o astfel de carte ar fi Crimele din Rue Morgue de Edgar Allan Poe. Îmi place foarte mult autorul acesta și mă așteptam la altceva. E surprinzătoare, într-un sens pozitiv, dar nu m-a mulțumit îndeajuns. Încă o dată: nu e o mare dezamăgire, ci una micuță. Urmează și recenzia.

6. Cea mai mare surpriză.
Primul titlu care îmi vine în minte e The House We Grew Up In (recenzia, aici). O carte gro-za-vă!

7. Noul autor preferat.
Oscar Wilde. Până anul acesta aveam o singură carte scrisă de el citită, de fapt două - faimosul Portret al lui Dorian Gray + Crima lordului Arthur Savile (recenziile, aici). Acestea două dovedesc talentul lui Wilde, dar parcă nu eram convinsă să îl trec în lista de autori preferați. Ei bine, de curând am citit Fantoma din Canterville și mi s-a părut o lectură frumoasă, care mi-a întrecut așteptările. E scurtă, la fel ca opera sus-menționată a lui Edgar Allan Poe, dar e tare distractivă. Interesant cum mă așteptam ca opera lui Poe să fie mind-blowing, în vreme ce mă așteptam ca opera lui Wilde să fie ”meh”, dar s-a întâmplat exact invers. Cert este că Fantoma din Canterville arată că Wilde a stăpânit cu măiestrie cuvintele și a știut să creeze opere mai complexe, dar și unele mai facile.

8. Cel mai nou crush pe un personaj.
Haha, păi, nu prea am citit cărți de unde să pot alege un crush. Totuși, recunosc că am prins drag de Carmesino, o ființă fantastică (un ”opteron”) din lumea Grammatonului. Cartea, care se numește chiar Grammaton, e o carte, mai degrabă, de copii (13-15 ani), însă personajul acesta, atât de calm, de o seriozitate liniștitoare și cu înfățișare plăcută, s-ar integra cu ușurință într-o carte YA și sunt sigură că ar câștiga inimile multor cititori. Voi reveni și la cartea aceasta cu o recenzie.

9. Cel mai nou personaj preferat.
Diana Slavu din Pânza de păianjen de Cella Serghi (recenzia aici). Sincer, m-am surprins, alegând-o pe ea, căci e genul de eroină care nu se încadrează în tiparul pe care îl urmăresc eu. Dar e un personaj foarte plăcut, cu care am empatizat ușor și a cărei poveste am citit-o cu drag.

10. O carte care te-a făcut să plângi.
Nu cred că a fost cazul, din câte îmi aduc aminte.

11. O carte care te-a făcut fericit.
Revin la Grammaton. E o carte pentru copii/ adolescenți, deci nu e tocmai surprinzător. 

12. Cea mai bună ecranizare a unei cărţi pe care ai văzut-o anul acesta.
Din păcate, nu am vizionat nicio ecranizare anul acesta. Până acum. Mai sunt câteva luni din 2017, așa că poate voi putea indica, mai târziu, o ecranizare bună.

13. Recenzia preferată scrisă până acum.
Oscilez între recenzia scrisă pentru Un veac de singurătate și cea pentru The House We Grew Up In, dar merg, până la urmă, pe a doua. O carte minunată, căreia am încercat să îi scriu o recenzie pe măsură.

14. Cea mai frumoasă carte pe care ai primit-o sau ai cumpărat-o anul acesta.
Nu mă pot decide între Narcis și Gură de Aur și Rogue Lawyer. Poate mă ajutați voi :).

15. Ce cărţi trebuie să citeşti până la finalul anului?
Am cam renunțat la listele rigide, însă sunt unele titluri pe care chiar vreau să le parcurg: Trau niemals einem Mann de Jane Heller (e o traducere în germană a unui roman american), Mein Kampf de A. Hitler (am început-o și o lecturez încetișor), A 9-a judecată de J. Patterson, Narcis și Gură de Aur de Hermann Hesse, The Perfect Kill de Robert Baer, Rogue Lawyer de J. Grisham, Dracula de Bram Stoker, Exorcistul de W. Blatty,  Decameronul de Giovanni Boccaccio. Mai sunt și altele, dar în cazul lor nu ”arde” :).

Okie dokie, gata distracția. Mulțumesc mult, pentru ocazia de a completa leapșa, Ana! Eu o dau mai departe... Nicoletei (Serendipity) și lui Roxi (Gânduri despre cărți).
Ne mai citim, folks!

4 comentarii:

  1. Mulțumesc de leapșă.. Arată bine dar mă tem că nu am citit atât de multe cărți în 2017 ca să pot să o completez :* Pupici și lecturi frumoase mai departe :8

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu drag! Nici eu nu am fost foarte harnică în privința asta, până la vacanța de vară. Acum încerc să recuperez :). Poți să o lași pe mai târziu, când aduni mai multe lecturi parcurse.
      Mulțumesc mult, asemenea! :*

      Ștergere
  2. Mă bucur tare mult că ai făcut leapşa. :)
    Acum trebuie să citesc şi "Un veac de singurătate". Mi se întâmplă uneori să citesc o carte şi să îmi placă foarte mult pe moment, dar în timp, sentimentele se răcesc. Deci faptul că ai citit-o la începutul anului şi tot ţi se pare cea mai bună pentru mine e un punct în plus.
    Whoaa, ştii germană? Eu încerc încet-încet să citesc o carte despre Edit von Coler în germană. Subliniez încet-încet. A nu se înţelege că reuşesc neapărat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită ”Un veac de singurătate”, chiar merită :).
      Da, mă descurc, dar și mie îmi mănâncă timp mult, pentru că încă sunt multe cuvinte pe care nu le pricep. Înaintez, ușor-ușor :)).

      Ștergere

Thank you for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs!