duminică, 17 august 2014

"Războinicii furtunii" ("Orcii", #3) de Stan Nicholls

Titlul original: Warriors of the Tempest & The Taking
Autor: Stan Nicholls
Editura: Nemira
Traducere: Antuza Genescu
Anul apariţiei: 2011
Număr de pagini: 480
Ingenios şi imprevizibil - aşa încheie <<Războinicii furtunii>> aventurile pe care le devorează cu sufletul la gură milioanele de cititori ai lui Stan Nicholls...
Stan Nicholls duce la bun sfârşit trilogia Orcii într-un mod surprinzător şi alert. Când am ajuns la ultima pagină din Războinicii furtunii m-am simţit uşor melancolică. Parcă aş mai fi citit câteva pagini, iar dorinţa mi s-a îndeplinit. Volumul acesta mai cuprinde şi o scurtă poveste, de aproximativ 30-40 de pagini, intitulată Nelegiuirea, în care se prezintă o aventură trăită de Jderi înainte de firul narativ expus în volumul Ivolumul II şi, desigur, volumul al treilea.

În încheierea Legiunii tunetului (volumul al doilea) Stryke, conducătorul Jderilor, credea că a dat de bucluc, însă Războinicii furtunii vine cu certitudinea că se înşelase. Reunit cu a sa echipă de orci, el porneşte în căutarea ultimei stele (numită şi artefact sau instrument). De la aceste stele, cum le numesc Jderii, a început toată aventura lor. Li s-a dat un pont cum că ele, laolaltă, ar putea duce la un viitor mai bun pentru Maras-Dantia, ţinutul despre care orcii şi celelalte creaturi străvechi (spirduşi, troli...) consideră că a fost invadat de oameni şi distrus de aceştia. Astfel, ei s-au întors împotriva Jennestei, regina lor, dar şi împotriva tuturor celor care îndrăzneau să le stea în cale.

În acest ultim volum, aventura vitejilor orci îi poartă pe noi meleaguri şi le aduce la cunoştinţă noi persoane, dar şi multe dintre cele cu care sunt deja familiarizaţi. Un personaj prezent încă din primul volum şi pe care chiar speram să-l văd în acţiune este Sanara, cea de-a doua soră a Jennestei (Adpar, cealaltă soră se odihneşte în pace din volumul trecut). Încă din Paznicul fulgerului ni s-a dat de înţeles că ea e diferită de surorile sale, nu neapărat la aspect, ci în ceea ce priveşte personalitatea şi modul de viaţă. Mă bucur că aşteptările pe care le-am avut de la ea nu mi-au fost înşelate. Un alt personaj care şi-a făcut apariţia de câteva ori şi în volumul anterior este Serapheim, un om al cărui mister este dezlegat în această carte. De fapt, deşi eu nu-l vedeam decât ca pe un oarecare personaj secundar care ascunde ceva nesemnificativ, s-a dovedit a fi deosebit de important.

Aspectul cel mai plăcut al cărţii, după mine, este acela că descoperirile care au loc contravin aşteptărilor mele. Metoda aceasta a utilizat-o şi Johan Theorin în Ecouri de dincolo de moarte, şi deja mă declar fana ei. Ambii autori s-au folosit de personaje pentru a ne face să credem un anumit lucru, pentru ca în final să arunce informaţia aceea care te face să te întrebi cum de nu te-ai gândit la asta. În Războinicii furtunii e vorba de un lucru în care toate creaturile străvechi cred fără să crâcnească.

Acestea fiind spuse, cel din urmă volum al trilogiei Orcii este de-a dreptul încântător. Nu e excepţional, ar mai fi fost loc pentru unele îmbunătăţiri, însă nu am nicio nemulţumire, plângere. Întreaga trilogie, de altfel, per total, este o lectură antrenantă, cu personaje felurite, pe care o recomand în special iubitorilor de high fantasy şi, desigur, iubitorilor de orci.

Nota mea: 4,5/5 (Goodreads - 5) ; Trilogia - 4/5

2 comentarii:

  1. Recenziile tale îmi plac atât de mult! E superbă și aceasta,dar cartea nu e chiar genul meu,deși nu ar fi rău să ies din tipare..:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Raisa! Apreciez :-D.
      Dacă nu vei avea vreodată ceva mai bun să citeşti, dă-i o şansă.

      Ștergere

Thank you for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs!