duminică, 5 iulie 2015

"Șoareci și oameni” de John Steinbeck - Recenzie

Titlul original: Of Mice and Men
Autor: John Steinbeck
Editura: Polirom
Traducere: Dana Crăciun
Anul apariției: 2013
Număr de pagini: 160
Autorul volumului <<Cartierul Tortilla>> a oferit în <<Șoareci și oameni>> o poveste atât de firească, de emoționantă și de simplă, încât abia după ultima pagină cititorul își dă seama ce reușită literară remarcabilă reprezintă romanul lui John Steinbeck. - Chicago Daily Tribune
Șoareci și oameni e genul de carte scurtă, pe care o parcurgi, lejer, într-o zi, dar pe care, apoi, îți dorești să o fi citit în câteva zile. Îmi este greu să-mi adun cuvintele, iar aceasta pentru că nuvela lui John Steinbeck este pe cât de simplă în ceea ce privește firul narativ, pe atât de bogată în privința învățăturilor care reies din aceasta.

Șoareci și oameni e povestea lui George Milton și Lennie Small, doi bărbați care reușesc să se angajeze la o fermă din Soledad, după ce, ca urmare a unui incident (care îl are ca protagonist pe Lennie), cei doi au fost nevoiți să părăsească vechiul loc de muncă, din Weed. George și Lennie vin în Soledad animați de visul lor de a strânge bani ca să își cumpere ”o căsuță și vreo două pogoane de pământ” și să poată trăi din ”belșugu' pământului”. Acest vis este, din păcate, umbrit de noi întâmplări defavorabile, pricinuite, neintenționat, de Lennie, dar care o implică și pe soția lui Curley (fiul Șefului, proprietarul fermei). Astfel, finalul îi surprinde pe cei doi prieteni într-un moment de răscruce, moment în care George este nevoit, din nou, să decidă pentru amândoi, doar că de data aceasta decizia este de o gravitate capitală.
Cele mai importante lucruri pe care John Steinbeck vrea să le spună despre personajele sale nu sunt niciodată exprimate direct în cuvinte, ci sunt sugerate într-un mod de care cititorul nu este niciodată pe deplin conștient - iar asta înseamnă artă. New York Herald Tribune
Cele două personaje centrale sunt construite antitetic, George fiind cel mic de înălțime și ager la minte iar Lennie, cel înalt, naiv și cu o forță fizică impresionantă, ce contravine capacității sale cognitive. Pe cei doi îi unește dorința de a avea propriul lor loc, cu o grădină și câteva animale, inclusiv niște iepuri pe care să-i poată mângâia Lennie. Poate e greu de crezut, însă această plăcere inocentă a lui Lennie - de a mângâia - este cea care aduce năpasta asupra lui și, implicit, a lui George. Totuși, mai presus de acest ideal, pe George Milton și Lennie Small îi unește o prietenie sinceră, confirmată în numeroase rânduri. Deși George își exprimă direct frustrarea cu privire la întârzierea mintală a lui Lennie și la problemele pe care acesta le cauzează, niciodată nu i-a spus prietenului său să plece, alegând să-și continue drumul alături de el... un drum care, însă, nu duce nicăieri.

Așadar, sper ca ce am scris aici să vă încurajeze să citiți Șoareci și oameni, operă de referință a lui John Steinbeck și o lectură scrisă superb, ce cuprinde în puținele ei pagini aspecte complexe ale vieții (precum prietenia, singurătatea, visul iluzoriu), aspecte prezentate într-un decor tragic - cel al crizei economice mondiale din anii 1929-1933 - și prin intermediul unor personaje reprezentative, expresie a condiției efemere a tot ce există.

Nota mea: 5/5

2 comentarii:

  1. Această carte se află de mult pe lista mea de lectură și mă bucur că tu ai pus mâna pe ea. Cărțile abordate de tine sunt foarte mature! Bună treabă și ține-o tot așa! ^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Ralu! Sper să o citești și tu. Mi-ar plăcea să-ți aflu impresiile.

      Ștergere

Thank you for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs!