vineri, 7 octombrie 2016

”Hoțul de cărți” de Markus Zusak - Recenzie

Titlul original: The Book Thief
Autor: Markus Zusak
Editura: RAO
Traducere: Adelina Vasiliu
Număr de pagini: 440
Te pune pe gânduri, este o proză triumfătoare și tragică în același timp, îți taie răsuflarea. - The Guardian
Superbă și deosebit de ambițioasă. Este genul de carte care îți poate schimba viața, e credibilă și plină de speranță. - The New York Times 
Descriere

Este anul 1939. Germania nazistă. 
Țara își ține răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, și va deveni chiar mai ocupată.

Liesel Meminger și fratele ei mai mic sunt duși de către mama lor să locuiască cu o familie socială în afara orașului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub șoapta unui singur cuvânt nefamiliar - Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băiețelului și o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viața lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parțial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greșeală, și este prima ei carte furată.

Astfel începe o povestea despre dragostea de cărți și de cuvinte, pe măsură ce Liesel învață să citească cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărți de la incendierile de cărți organizate de naziști, din biblioteca soției primarului, și de oriunde le mai putea găsi.


Principalul motiv pentru care mi-am dorit nespus de mult să citesc cartea aceasta este pasiunea mea pentru Germania. Am avut mari așteptări de la Hoțul de cărți, cu toată publicitatea care i s-a făcut, ei și ecranizării. Plus că subiectul te cucerește în mod inevitabil - ce cititor nu este încântat să citească despre pasiunea de a citi şi de a avea cărți? -.

În centrul cărții se găsește mica și inocenta Liesel Meminger, care are neșansa de a fi contemporană cu Adolf Hitler și regimul său nazist. Germania nazistă nu însemna un lucru rău doar pentru celelalte state europene, ci și pentru populația germană însăși. Am citit cărți de istorie pe acest subiect și am reuşit să îmi formez o părere obiectivă: nazismul a ridicat moralul nemților, într-o primă fază, printr-o creștere economică și, mai ales, prin promisiunea redobândirii puterii de altădată, însă răul și suferința provocate de acest regim nu pot fi contestate. De aceea situația în Germania nazistă se prezenta roz pentru unii, gri pentru alții. Roz era pentru adepți, pentru cei care, mai devreme sau mai târziu, au acceptat realitatea și au ales să o susțină. Gri era pentru cei care, deși plecau capetele și mormăiau ”Heil Hitler!”, în adâncul sufletului se simțeau ca niște intruși, niște străini în propia patrie. Apoi, odată cu izbucnirea războiului și, mai ales, odată cu certitudinea că Wehrmacht-ul nu mai poate face față, situația a devenit neagră ca Moartea pentru toți.

În acest context, Liesel ajunge la familia Hubermann - familia socială. Ruptă de părinți și de frățior, Liesel este la început reticentă, după cum este și de așteptat. Cu toate acestea, treptat, ea ajunge să vadă în Hans Hubermann un tată - Papa - iubitor, în Rosa Hubermann o mamă căreia îi plac deosebit de mult cuvintele Saukerl, Saumensch și Arschloch (pe care Liesel le reține și chiar folosește numaidecât!), în Rudy Steiner un prieten de nădejde iar în strada Himmel un loc de joacă de neuitat.
Singurul lucru mai rău decât un băiat care te urăște: un băiat care te iubește.
Liesel e un personaj surprinzător. În momentul în care a sosit pe strada Himmel, mi-am imaginat că nu va reuși nicicând să se adapteze și că o să fie mai degrabă un personaj observator, care doar înregistrează ce se întâmplă în timp ce restul personajelor acționează. Nu a fost așa. Liesel este un copil, dar este un copil decis să supraviețuiască, deci să se adapteze. Vârsta și inocența nu îi permit, într-o primă fază, să înțeleagă regimul nazist, dar când victimele încep să răsară, Liesel își dă seama că Moartea le tot dă târcoale.
 Era o fată care avea un munte de urcat
În ciuda tristelor evenimente, Liesel rămâne un abil hoț de cărți, pe care, apoi, le citește și recitește cu drag. La un moment dat, în sânul familiei Hubermann pătrunde evreul Max Vandenburg căruia Liesel îi va deveni o bună prietenă, citindu-i în pivnița casei, noua ascunzătoare a lui Max. Un alt personaj cu care Liesel se împrietenește, într-un fel sau altul, este soția primarului, de la care fură cărți, de altfel. Soția primarului, rănită sufletește de moartea fiului survenită în trecut, are un comportament bizar, însă se arată amabilă cu Liesel, acceptându-i tacit furtișagurile. Ba chiar ea este cea care o încurajează pe Liesel să scrie, ceea ce fata și îndeplinește, notând un fel de jurnal intitulat Hoțul de cărți pe care Moartea îl poartă în buzunar de ani întregi.
Cu siguranță, războiul însemna a muri, dar mereu se cutremura pământul sub picioarele cuiva atunci când era vorba despre cineva care trăise și respirase în apropiere.
Fiindcă am tot menționat-o, să vă vorbesc puțin și despre Moarte. Moartea, ei bine, este chiar naratorul poveștii lui Liesel Meminger și a cunoscuților ei. Moartea, zice ea, nu are o coasă, deși admite că este amuzată de născocirea oamenilor. Totodată, Moartea este obosită. Oamenii mor în fiecare zi, în orice parte a Globului, dar un război înseamnă mase care trebuie ridicate și duse spre lumină. Știam că vocea narativă aparține Morții dinainte de a lectura Hoțul de cărți și, recunosc, mi s-a părut o idee grozavă și inedită. Și curajoasă. Încă mi se pare. Am totuși o nemulțumire. Narațiunea, modul de a nara mi pare un pic prea neconvențional. Nu mi-a displăcut, însă mi-a cam pus bețe în roate în anumite momente ale lecturării. De asemenea, nu am reușit să asociez stilul acesta narativ cu naratorul; pur și simplu nu puteam să o văd pe ea - Moartea - spunând lucrurile acelea. Se vede că Markus Zusak este un inovator, însă cred că în cazul operei de față clasicul ar fi mers cel puțin la fel de bine.

Finalul mi se pare potrivit pentru modul în care s-au desfășurat întâmplările, prezentate de Markus Zusak într-un mod realist, obiectiv, lucru pe care l-am apreciat. Mă temeam să citesc pagini întregi în care se detaliază cât de rău a fost nazismul şi se exagerează, pretinzând că toți au fost nişte criminali. În schimb, Zusak a ales o viziune realistă, dovadă că poveștile pe care le-a auzit crecând sunt bazate pe adevăr.
Avem în minte aceste imagini cu băieți mărșăluind impecabil... și ideea că toată lumea în Germania gândea la fel. Dar mai existau copii rebeli care nu respectau regulile și oameni care îi ascundeau pe evrei și pe alți oameni în casele lor. Așadar, Germania nazistă avea și o altă latură. - Markus Zusak
În concluzie, vă îndemn cu drag să citiți Hoțul de cărți. Oferă o imagine reală, veridică a Germaniei naziste de zi cu zi și o poveste captivantă despre destinul unei copile trecute prin numeroase greutăți, poveste care te face să dai pagină după pagină, aducându-te la final mai devreme decât te aștepți.

Nota mea: 4,5/5 (Goodreads - 4)

12 comentarii:

  1. O carte superbă, părerea mea, cred că una dintre cele mai bune. Este prima carte la care am plâns și pe care am simțit-o ca o lectură adevărată! Și am citit-o acum mult, mult, muuuult timp!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inseamna ca, intr-adevar, ti-a ramas in suflet.
      Multumesc pentru vizita, Andrei!

      Ștergere
  2. Ah, abia aştept să citesc cartea asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ah, abia aştept să citesc cartea asta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mă bucur să văd că ți-a plăcut și ție! :D Eu știu că mă apucasem la un moment dat de ea, citisem vreo 100 de pagini și pur și simplu nu m-a atras, am lăsat-o deoparte și m-am reapucat de ea după câteva luni bune, iar atunci mi-a plăcut la nebunie. Mi-a plăcut cum a fost structurată și cum autorul a venit cu atâtea idei noi. Chiar voiam să te întreb când ți-ai dat seama că naratorul e Moartea, dar se pare că știai dinainte. :)) La mine a fost mai palpitant, pentru că prietena care mi-a dat cartea mi-a zis că o să mă surprindă cine e naratorul și pe tot parcursul lecturii am suspectat anumite personaje, până m-am prins că e de fapt Moartea. Mi s-a părut genială, mai ales că îmi plac cărțile care au ca decor Al Doilea Război Mondial.

    Lecturi frumoase în continuare! *.*

    RăspundețiȘtergere
  5. Te cred cand spui ca a fost mai palpitant sa descoperi cine e naratorul. Oricum, desi am stiut dinainte, tot am avut un sentiment de surprindere pe parcursul lecturarii.
    Si eu am o placere deosebita pentru cartile care trateaza razboaiele mari.
    Multumesc, Roxi, la fel iti doresc si eu tie! =)

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Hahah, cum a spus Roxi, aşa mi s-a întâmplat şi mie! Am citit aproape 100 de pagini, am lăsat-o pentru că nu aveam timp, dar nici nu mă făcea curioasă. Am reînceput-o, pare-mi-se, după un an, şi am adorat-o de la primele pagini! E o poveste minunată din care am învățat atâtea şi sentimentele mele se zbuciumau, se lupau între ele şi rațiunea încerca să învingă emoțiile, dar pur şi simplu, la un moment dat, nu m-am mai putut abține să nu-mi curgă lacrimile. Sunt prea emotivă şi sensibilă!
    Mă bucur că ți-a plăcut! Am fost plăcut surprinsă de ea, a fost o lectură fascinantă.

    Lecturi frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  8. Am incercat sa o citesc acum ceva timp dar nu am ajuns foarte departe chiar sper ca o sa vina si ziua cand am sa o citesc, recenzia ta m-a facut din nou curioasa :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Am incercat si eu sa citesc cartea, dar la momentul respectiv nu prea m-a atras ca sa o termin. Cine stie..

    PS: Te invit la un concurs ♥ http://heartofthewords.blogspot.ro/2016/11/concurs.html

    RăspundețiȘtergere
  10. Genială recenzie, bravo! Aștept și eu de muult timp să citesc cartea asta! ♥ Tot ce ține de ea mi se pare super interesant. :)

    RăspundețiȘtergere

Thank you for reading my post and for leaving me your thoughts. Warm hugs!